Stiu zarile ca nu-i pe lume Cetate dulce dupa nume, Mai dirza decit e Florenta.
Iat-o Cum se cladeste dinspre San Miniato.
Rostogolind sub ceruri blocuri sure Cu vuiet de armuri si de padure Se-nalta drept si in pamint se-mplinta Puterea ei de sapte ori nenfrinta.
Trecutul tau, cetatea mea, ma-ndreapta A-ti recunoaste pilda inteleapta : Cind veacu-i molesit si fara vlaga, Tu spargi vazduhul cu puterea-ntreaga.
Cu zeci de turnuri rosii si de arcuri, Ca fulgere incremenite-n veacuri, intiparesti si azi pe cerul serii Logodna Frumusetii si-a Puterii !
Dar ascultam acum pe Puntea Veche O forfota pe care-o tii-n ureche Si-o duci cu tine ca un cint ce-n minte Se prelungeste fara de cuvinte,
In timp ce pe sub punte Arnul, Cu undele-nrosite ca margeanul, isi urca duhul racoros si-l varsa Pe fete-aprinse si pe piatra arsa.
Colinele ce cinta si unduie isi duc pe umeri si spre cer le suie Padurile de noapte si de para Suflind o boara rece si amara.
Dar negrul cer al noptii se invoalta Din campanila Domului inalta, Pe cind luceferi scaparind in zare. Supus, orasu-ti cade la picioare.
|