(fragment)
Fiindca nenorocirea in lupta da poveti, Copii, sa stam de vorba de rostu-acestei vieti Imi, amintesc, odata, mergind printr-o padure C-am intilnit prapastii salbatice si dure,
Un loc pustiu, de ierburi si spini acoperit Unde sfirseste drumul, piriul a pierit Si am vazut prin pietre, prin ghimpii cei luciosi. Un coperis de trestii si fum ureind din cos incet, cu greutate, prin crengi impreunate. Lumina in coliba intra prin despicate Obloane si, desigur, mi-am zis ca stinca vrea S-ascunda mohorita in mica ei vilcca Aceasta locuinta cazind pe brinci, umila, Ca fluierind prin ramuri, scatiilor li-c mila Si-o pling asa de slaba si trista imi parea !
Deci cufundat in ginduri ma indreptam spre ea Cind m-a ajuns din urma un om cu-asinul lui, Cintind de zor, minindu-l cu coada biciului. L-am intrebat : - "Au cine aici s-a cuibarit V Iar el cintind intr-una : - "Un biet napastuit".
Mergind catre coliba pierduta-n locuri joase Mesteacanul cu creanga-i de care se-aninase Un cercelus de apa, parea ca imi arata Cu degetul intrarea, iar vintul dintr-o data Usita imi deschise si-aflai pe dusumea Siind un batrin cu-o haina pe umeri, de aba. Mosneagul linga vatra uscind niste obiele, Veghea in locuinta deschisa pentru stele
Si pentru trecatorii pierduti in curmatura Stind singur cuc, si fara vreun ciine-n batatura. Si fara gard, si fara o chcie-ntoarsa-n poarta : Pazeste saracia pe-acel ce-n spate-o poarta. Gasii mosneagul apa bind, molfaind in gura Un mar, dar fara piine macar o-mbucatura. Ma intrebam cum viata sa-si duca va putea ? E greu s-o duci cu geamul cazut din cercevea. Cumplita era iarna in locul fioros. Nici un culcus ca lumea. Oare dormea pe jos ? intins pe niste paie, pe-un loc afar' din cale De mic : - "Nu este bine in coltul dumitale, Unchiasule, ti-e soarta prea negrait de trista".
- "Ei, fiule, pe altul il plinge ca exista. Eu stau aici in codrul maret si sub un cer Stralucitor de raze ; n-am pat si nici nu cer, Dar pot sa dorm. Cind zorii se-aprind si-atuncea
cind Privesc traind padurea, miresme-adulmecind, Si flori, izvoare, nu am ca sa ma pling temei: Aceasta mi-este casa si sint stapinul ei. Rau/n-am facut in viata si, vezi, o duc prea bine Cu mere padurete si zdrentele pe mine. Prieten mi-este Domnul, prea bunul megies, II simt in cuiburi, roiuri, copacii uriesi
Din care glasuieste o voce dulce,-l stiu in umbra sfinta-n care am aparut om viu Si in azurul unde mereu, mereu m-afund. Divinitatii nu-i cer nimica : pina-n fund Dorinta mi-c-mplinita, cind mi-este dat sa am Culeasa fraga-n iarba, castana de pe ram. Sint multumit cu Domnul ; e multumit cu mine, Sint fericit."
Ca si astazi, alt' data, prin multime Treceam pribeag, cu ochii incetosati de vise, Privind de sus, prin nouri, spre-adincile abise, Morminte scinteindc, minciuni, stafii in rinduri, Joc de lumini si umbre, cu fruntea grea de
ginduri,
De-a pururea instinctul facindu-ma-a pricepe De unde omeneasca durere grea incepe. Prapastia suferintei m-atrage. Altii sunt Scafandrii fara tcama-ai oceanului profund. O, vint, ci scurm a-adincul, pe care-l maturi tu. Ei se-adincesc in valuri, eu-in rana ce duru, Grozav le e noianul, dar nu precum e-al meu, Nu-i pizmuiesc, caci drumul imi e cu-atit mai
greu
Si inteleg ca cerul va rasplati odata Culegatorul perlei si mintea luminata.
|