O, cimp frumos al voiei cea bune si-a nadejdii ! Prin fortele in lupta, prin multele primejdii Ni se parea ca-i gala in fiecare ora S-apara fericita, sublima aurora !
Eram atit de tineri, aproape mult de cer
Si caile aride si fara de mister
A legilor civile, alese dintr-o mie,
Pareau ca se transforma subit in feerie.
Ratiunea suverana ii arata deodata
Umanei noastre ginte o cale neumblata.
Privea sever in lume batrina Vrajitoare
Dar Primavara-n lume zimbea, si era soare :
Trona Fagaduinta deasupra-ntregii lumi,
Si mugurii cu coaja lor verde-abia plesnita
imbalsamau mai tare ca roza fericita.
Nicicind nu aprinsese, mai vie, bucuria
in piept de oameni tineri curajul si mindria.
Si dintr-un cap al lumii si pina-n celalalt
Simteai cum se propaga prin cer un vis inalt.
Iar cel ce alesese o cale linistita
De studii si-armonioase gindiri fara ispita.
Chiar el simtea sub pasu-i, intrind in noi tipare,
O plastica argila spre-o noua-ndestulare.
Sunase ora-n care puteai sa intrupezi -
Nu pe un tarm utopic, pe care nu il crezi,
in insula de basme in care niciodata
N-a rasunat sandala cea grea si ferecata,
Ci pe pamintu-n care de-a pururi ne e dat
Viata sa ne-o ducem cu pasul masurat -
Sa intrupezi unica, rivnita fericire,
De care-i insetata intreaga omenire.
De ce n-as spune astazi ce am simtit atunci Pamintu-ntreg, cu ape, cu dealuri si cu lunci imi aparea asemeni cu-o noua locuinta Mai ieri necunoscuta si azi spre folosinta : Deschizi o usa, cauti, strabati odai in rind Si planuri minunate ti sc-ntocmesc in gind, Din ochi dai la o parte pereti si tai feresti Si-n casa ta cea noua stapin acuma esti.
|