Stiu sa citesc in fata ta curata Tot ce cuvantul meu nu poate spune. Privindu-te, descatusat de lume, Se urca sufletul spre cer si i se-arata.
Multimea, clevetind cu josnicie, Vinovateste propria-i simtire. Insa iubirea mea n-are clintire, Ramane-ntreaga, nazuinta-mi vie.
Frumosul izvoraste din fantana Eterna-a indurarii totodata Cumintii, priccpandu-l, iti dau mana.
Nici alte roade, nici dovezi coboara, Din cer mai limpezi. Cine te exalta, Urcand isi simte moartea mai usoara.
|