Lume fara iubire,
Cerurile tale sint atit de inalte,
Atit de adinca e umbra copacilor, seara
Brizele marii vin cu vesti de departe.
Ah, crucificat pe marea ta frumusete,
Lume, traiesc durerea de-a nu te sti deopotriva
Cu tine in singele viu al inimii tale.
De ce apusul si zorile, oceanul si stelele
Trimit doar lumina, murmur si zimbete ?
De ce sub raza si sub glasul lor
Nu ne simtim atit de plini de iubire
incit, stringindu-ne beti laolalta,
Sa intocmim sub marele, sub tragicul cer al noptii
Muntele viu al fericirii.
Stam dezbinati si tristi
In fata frumusetii tale, lume,
Si deznadejdea noastra invata
Ca maretiei tale ii lipseste o treapta.
|