Am zburat o bucata de drum,
pe cerul nostru.
Aripa-n aripa am știut sa ne desenam zambete
deasupra norilor.
Cand mi-am dat seama ca ai ramas in urma,
cand am aflat ca nu mai strigai
cu aceeași putere, toamnele noastre
a fost prea tarziu.
precum un copil indrazneț ma avantasem in necunoscut,
in departari albastre, infruntand vanturile.
Atunci a urmat caderea.
numai ca vezi tu viața ma ratacise.
nu mai coboram lin pe valuri de mare.
in șoapte de speranța.
precum ele valurile
m-am izbit de stanci. ca un colaj le-am supus.
ori m-au supus
pentru ca oricat de mult am incercat
sa regasesc partea lipsa a trupului meu
n-am reușit.
-"O talpa-n plus nu mai conteaza
(au grait ele stancile)
chiar nu-nțelegi
ca lumea voastra și-a cantat aminul?"
- Ba da, ințeleg! era un zbor de doi.
inevitabil final cu o singura aripa!
Doar ca am nevoie de partea lipsa.
Inapoiați-mi-o, voi, stancilor!
chiar și așa
peticita, cu urme adanci de talpi de bocanc
promit sa nu ma mai inalț
atat de aproape de cerul cu numarul noua,
pentru ca apoi sa va perturb liniștea.
cu lacrimi ce se vor auzi, lovindu-se de talpile voastre,
precum clopote de notre-dame, in delir.
Inapoiați-mi-o, voi, stancilor!
sa pot cobori printre oameni
cu handicapul meu cel peticit
ascuns in spatele maștilor cu zambete.
NINA DINU |