Din treisprezece cati eram la cina Unu-a plecat si n-a mai vrut sa vina. Suflet paros in cuget agurid Cu noi muiase painea intr-un blid, Patrunsa-n miez si franta si-mpartita De-o mana alba, pururea-nflorita. Cand ghicitoarea printre noi se puse, Noi o-ncercam si numai el tacuse, Apoi s-a furisat ca un raspuns La inima-ntrebarii neajuns.
De ce-a plecat, de vreme ce gustase? Semnu-ndoielii planse si ramase. La noi desavarsirea nu se-adapa Din cercul stirb si roata schioapa.
O noapte grea venea de oareunde.
Si-n jurul mesei joase si rotunde
Pe scaune ne-am strans cu vechiul rost
Si locul lui, deodata, n-a mai fost.
O noapte grea se cuibari-n unghere.
Ospatul pietrei devenea tacere.
|