Altarul manastirii Putna

Pe-ai lor umeri poarta gluga, la brau palos, si pe frunte
Cu-a lor lungi si negre plete se coboara-o neagra turca.
Ei ades cu-a lor sageata repezita sus, in nor,
Printre-a fulgerelor focuri au oprit vulturu-n zbor.
Multe fiare din cei codri, multi dusmani tineri, semeti,
Drept in inimi, drept in frunte au simtit a lor sageti,
Caci ei sunt arcasii vrednici ai lui Stefan domn cel mare,
Ce-si gateste-acum sageata s-o izbeasca-n departare.
Copii, trageti eu vreau astazi sa ma-ntrec in arc cu voi .
Astfel zice domnul Stefan! iar voinicii amandoi
Se plec, arcele-si incoarda, trag sagetile lor zboara,
Spinteca repede vantul ce da foc si vajaieste,
Se tot duc, se duc ca gandul, si de-abia ochiul zareste
Pe camp departe, departe locul unde se coboara.
'Ura! -n ceruri se ridica! Urla dealul, clocoteste!
Sa traiti, copii! le zice Stefan, ce-acum se gateste.
Zbarnaie coarda din arcu-i, fulgera sageata-n vant,
Piere, trece mai departe, si-ntr-un paltin vechi s-a frant.
Acolo fi-va altarul! zice falnicul monarc,
Ce se-nchina si se pleaca pe razboinicul sau arc.
Sa traiasca domnul Stefan! mii de glasuri il urmeaza,
Si poporul jos, pe vale, umilit ingenuncheaza!