Domnul Stefan, viteaz mare, ce-a dat groaza prin pagani, Locas sfant crestinatatii astazi vrea sa faca dar, Si pe malurile Putnei, cu vitejii sai romani, insusi merge sa aleaga locul sfantului altar.
Marc obstic-l urmeaza si pe culme se lateste. Precum aburii pe balta cand lumina asfinteste.
Capitani, ostasi cu zale si cu platose de fer Pe-ai lor cai sirepi stau mandri ca la semnul de razboi. Al
Moldovei steag de fala falfaie falnic in cer; Buciumul vuieste-n munte, suna valea de cimpoi.
Iata ca langa-o movila domnul Stefan s-a oprit! Totul tace! ochii tinta, sta poporul neclintit.
Trei ostasi cu arce-n mana pe movila-acum se urca; Doi, ca zimbrul, ageri, mandri, nalti ca bradul de la munte,
Pe-ai lor umeri poarta gluga, la brau palos, si pe frunte Cu-a lor lungi si negre plete se coboara-o neagra turca.
Ei ades cu-a lor sageata rapezita sus, in nor, Pintre-a fulgerelor focuri au oprit vulturu-n zbor.
Multe fiare din cei codri, multi dusmani tineri, semeti, Drept in inimi, drept in frunte au simtit a lor sageti, Caci ei sunt arcasii vrednici ai lui Stefan domn cel mare, Ce-si gateste-acum sageata s-o izbeasca-n departare.
"Copii, trageti eu vreu astazi sa ma-ntrec in arc cu voi." Astfel zice domnul Stefan! iar voinicii amandoi
Se plec, arcclc-si incoarda, trag sagetile lor zboara, Spinteca rapide vantul ce da foc si vajaieste, Se tot duc, se duc ca gandul, si de-abia ochiul zareste Pe camp departe, departe locul unde se coboara.
"Ura!"-n ceruri se ridica! Urla dealul, clocoteste! "Sa traiti, copii!" le zice Stefan, ce-acum se gateste.
Zbarnaie coarda din arcu-i, fulgera sageata-n vant, Piere, trece mai departe, s-intr-un paltin vechi s-a frant. "Acolo fi-va altarul!" zice falnicul monarc, Ce se-nchina si se pleaca pe razboinicul sau arc
"Sa traiasca domnul Stefan!" mii de glasuri il urmeaza, Si poporul jos, pe vale, umilit ingenuncheaza!
|