La mijlocul drumului,
La putul porumbului
Vazui floarea campului,
Dar nu-i floarea campului,
Si-i chiar ochiul sarpelui,
Sarpe lung cu solzii verzi,
Nici sa-l vezi, nici sa-l visezi.
Cel balaur din pacate
Inghitise jumatate
Trup cu arme ferecate,
Trupusor de voinicel
Ce striga mereu din el:
"Sai, badita ortomane,
Ca m-ajunge la ciolane!
Sai, badita, de ma scoate,
Ca m-apuc' fiori de moarte!"
Iata-n lungul drumului
La putul porumbului
Ca venea, mari, venea
Pe balaur de-ntalnea
Un viteaz de ortoman
Pe-un cal negru dobrogean.
"Mai balaur! striga el,
Lasa trupul tinerel,
Ca te curm pe jumatate
Sa-mi rascumpar din pacate."
Sarpele se zvarcolea
Si cu sapte limbi graia:
"Ortomane, Hotomane! Bate-ti negrul Pe de-a-ntregul
Si te du, si fugi de mine
Ca nu-i bine nici de tine."
"Serpulita,
Dinti de crita,
Am un palos de otel,
Lasa trupul tinerel."
"Taie-ma, nu ma taia,
Nu ma las de prada mea,
Ist copil chiar din pruncie
Maica sa mi l-a dat mie,
Ca ades il blestema
Si-i zicea cand il culca:
"Culca-te, alina-te
Sarpele suga-mi-te!"
Cel viteaz de ortoman
Izbea negrul dobrogean
Si cu pala lui cea noua
Pe balaur taia-n doua,
Apoi trupul inghitit, Plin de rane, otravit,
El in carca-l ridica, Sus, la stana se urca
Si in lapte mi-l scalda, De venin il curatea
Si cu viata-l daruia.
Apoi, mari, cat traia,
Frati de cruce se prindea1
Si-mpreuna voinicea
Pe balauri de starpea!
|