Trece-un calator si canta,
Trece pe-o carare franta
Prin campia inflorita,
Cu inima vestejita.
El se plange ca-n cea lume
Nime stie de-al sau nume,
Nime nu se ingrijeste
De e mort ori de traieste.
Surioara Magdalina
L-auzea dintr-o gradina,
Si pe ganduri ea cadea
Si de dor se aprindea:
"Calatorule mahnit,
Si prin lume ratacit!
Tu esti pasare straina
Care canta prin gradina
S-apoi zboara mai departe
Lasand inimi infocate."
"Surioara mangaioasa!
Mult esti dulce si frumoasa!
Ochii-ti ard si-ti arde fata
Ca garoafa dimineata,
Cand de roua-i incarcata
Si-n lumina se arata."
"Calatorule mahnit, Nu ti-e calul obosit?"
"Nu, draguta, nicidecum, Dar e saturat de drum". Calatorul se oprea,
Nici ca mai calatorea!
|