Concertul in lunca

Altele purtand in frunte, insirate pe o raza,
Picaturi de roua dulce care-n umbra scanteiaza.
Ele merg, s-aduna-n grupe, se feresc de buruiene
Si privesc sosind prin aer zburatori cu mandre pene,
Dumbravenci, ganguri de aur ce au cuiburi de matasa,
Ciocarlii, oaspeti de soare, randunele, oaspeti de casa.
Mierle vii suieratoare, cucul plin de ingamfare,
Gaita ce imiteaza orice sunete bizare,
Stigleti, presuri, macalendri ce prin tufe se alunga
Si duioase turturele cu dor lung, cu jale lunga.
Iata, vin si gandaceii in hlamide smaltuite;
Iata greieri, iata fluturi cu-aripioare pudruite,
Si culbeci care fac coarne purtandu-si casa-n spinare
La ivirea lor poiana clocoteste-n hohot mare.
Iata-n urma si albine aducand in gura miere
Zburatorii gusta-n graba dulcele rod cu placere,
Apoi sorb limpidea roua din a florilor potire,
Soptind florilor in taina blande soapte de iubire.
Dar, tacere! Sus pe-un frasin un lin freamat se aude!
Toti raman in asteptare. Cantareata-ncet prelude.
Vantul tace, frunza deasa sta in aer neclintita
Sub o panza de lumina lunca pare adormita.
In a noptii linistire o divina melodie
Ca suflarea unui geniu printre frunze-alin adie,

Si tot creste mai sonora, mai placuta, mai frumoasa,
Pan ce umple-ntreaga lunca de-o vibrare-armonioasa.

Ganditoare si tacuta luna-n cale-i se opreste,
Sufletul cu voluptate in extaz adanc pluteste,
Si se pare ca s-aude prin a raiului cantare
Pe-ale ingerilor harpe lunecand margaritare.
E privighetoarea dulce care spune cu uimire
Tainele inimii sale, visul ei de fericire
Lumea-ntreaga sta patrunsa de-al ei cantec fara nume
Macul singur, ros la fata, doarme, dus pe ceea lume!