Plecat-au in zori
Trei surori la flori.
Sora cea mai mare
S-a dus inspre mare, Sora cea mezina
Pe mal, in gradina, Sora cea mai mica
Si mai salbatica
S-a dus, mari, dus
Pe Cerna in sus2
Iar in urma lor
Multi voinici cu dor
S-au luat cantand
S-au venit plangand.
Iata-un capitan
Capitan ramlean,3
Ca mi se iveste,
Pe mal se opreste,
Cu Cerna graieste:
"Nera limpezie,
Stai de-mi spune mie
Despre trei surori
Plecate din zori."
"Sora cea mai mare
S-a dus catre mare
Pe Dunare-n jos
La un plai frumos.
Sora cea mezina
S-a dus din gradina Peste noua munti,
In codri carunti. Sora cea mai mica
Si mai salbatica Plange colo-n stanca La umbra adanca".
Ercul Erculean, Capitan ramlean,
Isi repede calul
De rasuna malul,
S-ajunge-ntr-un zbor
La stanca cu dor.
"Iesi, fata, din piatra
Sa te vad odata!"
"Cum sa ies din piatra, Ca sunt goala toata
Si ma tem de soare Nu m-a soarbe oare?"
"Sa n-ai nici o frica,
Fata salbatica,
Ca te-oi lua-n brata,
Sa mai prind la viata,
Si te-oi coperi
Si mi te-oi feri
De vant si de soare, De-a lor sarutare."
"Badita, badita,
De-ti sunt dragulita,
Sotie de vrei,
De vrei sa ma iei,
Ma scoate din stanca,
Din umbra adanca,
Sa-ti ies la lumina
Cu inima plina."
Ercul Erculean, Capitan ramlean,
Calca peste piatra
Si iata ca-ndata
Lumii se arata
O dalba de fata Alba, goala toata,
Vie si frumoasa, Dulce, racoroasa Cu par aurit,
Pe umeri leit. Cat o si zareste
Soarele s-opreste,
Si fata-i s-aprinde
Si raza-i se-ntinde,
Ca un sarutat Lung si infocat. Iar cel Erculean, Capitan ramlean,
Mi-o apuca-n brata De prinde la viata,
Mi-o strange la piept
S-o leagana-ncet;
Si-i face-n racoare
Departe de soare
Cuib de floricele
Ivite la stele.
|