Acea zi mult frumoasa, cea zi de neuitare, Cand pentru-ntaia oara amorul infocat Ne-a strans la sanu-i dulce cu-o dulce-mbratisare Si a depus pe frunte-a intaiul sarutat!
Acea zi mult iubita, cand tu, prin o minune, Mi-ai dat reinviere l-al dragostei altar, Din suvenirul nostru in veci nu va apune, Caci ea a fost hotarul trecutului amar!
Ea se impodobise cu-al primaverii soare Si se-ngana voioasa cu frumusetea ta, Dar tu-mi pareai mai dulce si mai incantatoare Decat chiar primavara care ne incanta.
O! cat erai arunce de alba si frumoasa,
Cand dorul tau, in ceruri zburand cu-al meu suspin,
A izvorat in ochii-ti o roua luminoasa
Si te-a plecat pe sanu-mi ca floarea unui crin!
O singura minuta a mea s-a ta fiinta S-au intrunit in raiul fierbintei sarutari, Dar din acea minuta cereasca Provedinta Ar face-o vecinicie de scumpe desfatari!
Atat era de mare a noastra fericire, Ca daca moartea cruda, vazand cat ne iubim, Voia atunci sa curme a noastra vietuire, Am fi murit ferice, far-a sti ca murim!
|