Colo jos, pe langa Tisa,
Merge mandra cam descinsa Prin ierbuta pana-n brau,
Si tine murgul de frau, Murg voinic si pintenog Care paste busuioc.
Ea se primbla-n poienita
Si tot zice din gurita:
"Busuiocul l-as privi,
Ma tem ca m-oi zabovi,
Dar l-oi smulge si m-oi duce
Pana dincolo de cruce,
La marginea codrului,
La stapanul murgului,
Tot pe culmea din Muncel,
La haiducul voinicel.
Cine-a vrea ca sa ma ieie
Mearga-acasa sa ma ceie,
Mearga-acasa la parinti
Cu inima lui in dinti;
Iar pe cand el ma va cere, Tu, murgutule,-n putere, Du-ma iute ca un zmeu,
Du-ma la stapanul tau". Mandra calu-ncaleca,
Spre Muncel vesel pleca,
Noapte-n drum o apuca.
Ea mergea, calea-si pierdea
Si-ntr-un rau adanc cadea, Vai de mandra! vai de ea! Sufletu-i zburand zicea:
"Sarmanul copilul meu! Cum ramane singurel, Fara pic de mangaiere, Fara mama cu durere!"
|