Plecat-am noua din Vaslui,
Si cu sergentul, zece,
Si nu-i era, zau, nimanui
In piept inima rece.
Voiosi ca soimul cel usor
Ce zboara de pe munte,
Aveam chiar pene la picior,
S-aveam si pene-n frunte.
Toti dorobanti, toti caciulari,
Romani de vita veche,
Purtand opinci, suman, itari
Si cusma pe-o ureche.
Ne dase nume de Curcani
Un hatru bun de glume,
Noi am schimbat langa Balcani
Porecla in renume!
Din camp, de-acasa, de la plug
Plecat-am asta-vara
Ca sa scapam de turci, de jug
Sarmana, scumpa tara.
Asa ne spuse-n graiul sau
Sergentul Matraguna,
Si noi ne-am dus cu Dumnezeu,
Ne-am dus cu voie buna.
Oricine-n cale ne-ntalnea
Cantand in gura mare,
Statea pe loc, s-ademenea
de admirare;
Apoi in treacat ne-ntreba
De mergem la vro nunta?
Noi raspundeam in hohot: Ba,
Zburam la lupta crunta!
Cu zile mergeti, dragii mei,
Si sa veniti cu zile!
Ziceau atunci batrani, femei,
Si preoti, si copile;
Dar cel sergent far de musteti
Racnea: Sa n-aveti teama,
Romanul are sapte vieti
In pieptu-i de arama!
Ah! cui ar fi trecut prin gand
S-ar fi crezut vrodata
Ca multi lipsi-vor in curand
Din mandra noastra ceata!
Priviti! Din noua cati eram,
Si cu sergentul, zece,
Ramas-am singur eu si am
In piept inima rece!
Crud e cand intra prin stejari
Naprasnica secure,
De-abate toti copacii mari
Din falnica padure!
Dar vai de-a lumii neagra stea
Cand moartea nemiloasa
Ca-n codru viu patrunde-n ea
Si cand securea-i coasa!
Copii! aduceti un ulcior
De apa de sub stanca,
Sa sting pojarul meu de dor
Si jalea mea adanca.
Ah! ochii-mi sunt plini de scantei
Si mult cumplit ma doare
Cand ma gandesc la fratii mei,
Cu toti pieriti in floare.
Cobuz ciobanu-n Calafat
Canta voios din fluier,
Iar noi jucam hora din sat,
Razand de-a bombei suier.
Deodat-o schija de obuz
Trasnind manca-o-ar focul!
Reteaza capul lui Cobuz
S-astfel ne curma jocul.
Trei zile-n urma am razbit
Prin Dunarea umflata,
Si nu departe-am tabarat
De Plevna blestemata.
In fata noastra se-nalta
A Grivitei reduta,
Balaur crunt ce-ameninta
Cu gheara-i nevazuta.
Dar si noi inca o pandeam
Cum se pandeste-o fiara
Si tot chiteam si ne gandeam
Cum sa ne cada-n gheara?
Din zori in zori si turci si noi
Zvarleam in aer plumbii
Cum zvarli graunti de papusoi
Ca sa hranesti porumbii.
Si tunuri sute bubuiau
Se clatina pamantul!
Si mii de bombe vajaiau
Trecand in zbor ca vantul.
Sedea ascuns turcu-n ocol
Ca ursu-n vizunie.
Pe cand trageam noi tot in gol,
El tot in carne vie
Tintes era dibaci tunar,
Caci toate-a lui ghiulele
Loveau turcescul furnicar,
Ducand moartea cu ele.
Dar intr-o zi veni din fort
Un glonte, numai unul,
Si bietul Tintes cazu mort,
Imbratisandu-si tunul.
Pe-o noapte oarba, Bran si Vlad
Erau in sentinele.
Fierbea vazduhul ca un iad
De bombe, de srapnele.
In zori gasit-am pe-amandoi
Taiati de iatagane,
Alature c-un moviloi
De lesuri musulmane.
Sarmanii! bine s-au luptat
Cu litfa cea pagana
Si chiar murind ei n-au lasat
Sa cada-arma din mana.
Dar ce folos, ceata scadea!
S-acuma ramasese
Cinci numai, cinci flacai din ea,
Si cu sergentul, sese!
Veni si ziua de asalt,
Cea zi de sange uda!
Parea tot omul mai inalt
Fata cu moartea cruda.
Sergentul nostru, pui de zmeu,
Ne zise-aste cuvinte:
Cat n-om fi morti, voi cinci si eu,
Copii, tot inainte!
Facand trei cruci, noi am raspuns:
Amin! si Doamne-ajuta!
Apoi la fuga am impuns
Spre-a turcilor reduta.
Alelei! Doamne, cum zburau
Voinicii toti cu mine!
Si cum la santuri alergau
Cu scari si cu fasine!
Iata-ne-ajunsi! inca un pas.
Ura!-nainte, ura!
Dar multi raman fara de glas.
Le-nchide moartea gura!
Reduta-n noi repede-un foc
Cat nu-l incape gandul.
Un sir intreg s-abate-n loc,
Dar altul ii ia randul.
Burcel in sant moare zdrobind
O tidva paganeasca.
Soimu-n redan cade racnind:
Moldova sa traiasca!
Doi frati Calini, ciuntiti de vii,
Se zvarcolesc in sange;
Nici unul insa, dragi copii,
Nici unul nu se plange.
Atunci viteazul capitan,
Cu-o larga brazda-n frunte,
Striga voios: Cine-i Curcan,
Sa fie soim de munte!
Cu steagu-n maini, el sprintenel
Viu suie-o scara-nalta.
Eu cu sergentul dupa el
Sarim delaolalta.
Prin foc, prin spagi, prin glonti, prin fum,
Prin mii de baionete,
Urcam, luptam iata-ne-acum
Sus, sus, la parapete.
Allah! Allah! turcii racnesc,
Sarind pe noi o suta.
Noi punem steagul romanesc
Pe crancena reduta.
Ura! maret se-nalta-n vant
Stindardul Romaniei!
Noi insa zacem la pamant,
Cazuti prada urgiei!
Sergentul moare suierand
Pe turci in risipire,
Iar capitanul admirand
Stindardu-n falfaire!
Si eu, cand ochii am inchis,
Cand mi-am luat osanda:
Ah! pot sa mor de-acum, am zis,
A noastra e izbanda!
Apoi, cand iarasi m-am trezit
Din noaptea cea amara,
Colea pe rani eu am gasit
Virtutea militara !
Ah! da-o-ar Domnul sa-mi indrept
Aceasta mana rupta,
Sa-mi vindec ranile din piept,
Iar sa ma-ntorc la lupta,
Caci nu-i mai scump nimica azi
Pe lumea pamanteasca
Decat un nume de viteaz
Si moartea vitejeasca!
