Pohod la Sybir

In urma lor si pe-mprejur
Cazaci, baschiri salbatici,
Cu suliti lungi, cu ochi de ciur
Alerg pe cai zburdatici,
Si-n zarea sura sta urland,
Urland lupul flamand.

Dar unde merge-acest popor
Ce nu mai are-n lume
Nici o sperare-n viitor,
Nici patrie, nici nume?
Se duce, sters dintre cei vii,
Sa moara prin pustii.
Palid convoi, pierdut, uitat,
Coloana funerara,
Ea poarta-n frunte un stigmat
Amorul sfant de tara!
O! sfant, sublim, ceresc amor,
Cati pentru tine mor!
Ah! cati martiri pentr-un cuvant,
Un dor de libertate,
Cu zile mers-au la mormant
Prin razbunari turbate!
Cati au format grozavul sir,
Pohodul la Sybir!
Acum coloana s-a oprit
Sub crivatul de noapte.

Din sanu-i rece, amortit,
Ies dureroase soapte.
Toti se insira-acum in rand,
Gemand si tremurand.
Un comandant, aprig calau,
I-aduna ca pe-o turma
Si-nseamna chiar pe biciul sau
Cati au cazut in urma;
Apoi in vant cu aspru glas
Da ordin de popas.
Convoiu-ntreg, nedezlipit,
Ingenunchind se lasa
Pe campul alb si troienit,
Sub negura geroasa,
Si sta gramada la un loc,
Far-adapost, nici foc.
Cu pieptul pe omat lungiti,
Sarmani! adorm indata,
Visand de campii infloriti,
De tara departata,
Si pieptul lor plin de amar
Se bate tot mai rar.
Unul prin vis vede plangand
O mama-mbatranita.
Altul se-ngana dezmierdand
Sotia lui iubita,
Si toti pe sub genele lor

Au lacrime de dor.

Ei dorm adanc! s-al noptii vant
Cu suier viscoleste;
Ei dorm adanc; si pe pamant
Mereu troianul creste,
Si stelele, privind la ei,
Plang lacrimi de scantei.
Treptat, omatul spulberat
Se-ntinde ca o mare,
Si creste, si sub el, treptat,
Convoiu-ntreg dispare,
Si-n zori tot campu-i invelit
C-un giulgi nemarginit.
Au fost! acum ei unde sant?
Un card de vulturi zboara
Pe sus c-un repede avant
Si iute se coboara,
Iar dintre brazi vine urland,
Urland lupul flamand!