La cea casa mare
Cu feresti in soare,
Multe buti de toate
Se lovesc in coate,
Buti mari, ne-ncepute
De cate cinci sute,
S-altele mai mici
De-o suta si cinci.
La cea casa mare,
Cu feresti in soare
Vinu-i bun si rece,
Mult vinat se trece
Ca-l vinde Radita,
Rada crasmarita,
Si-l beau cazaclii,
Negustori de vii.
Iar unul din ei,
Capitan Matei,
Cazacliu batran
Si cu moartea-n san,
La Rada cata,
Din suflet ofta
Si-apoi cuvanta:
"Rado, Radisoara,
Mandra viisoara!
Ia-ma tu pe mine
Ca te-oi tinea bine
Si ti-oi da eu tie
Ruble chiar o mie, Papuci in badii
Adusi din Indii,
Blana lunga, moale,
Cu samur in poale,
Si un asternut
Cu aur tesut."
Rada mi-l vedea
Si ii raspundea:
"Capitan Matei,
Ma vrei, nu ma vrei, Cat esti de bogat
Nu mi-i fi barbat, Ca ti-e barba sura
Si n-ai dinti in gura. Barbat oi lua
Care s-a afla
Dunarea sa-noate
Ridicand din coate,
In picioare stand,
Buzdugan purtand." Nime nu s-afla
Care cuteza
Din cei cazaclii
Negustori de vii.
Iar un argatel
Tanar, voinicel,
Pe loc s-apuca De se incerca. Dunarea trecea,
Si iar se-ntorcea
Din coate-notand
In picioare stand, Buzdugan purtand.
Rada-nveselea
Si astfel graia:
"Vin', voinicule,
Argatelule!
Pe tine te vreau,
Barbat sa te iau,
Ca-i o zicatoare
De insuratoare:
Cine bate Dunarea
Nu mi-l bate muierea!"
|