Ursitii

Ici in vale, la fantana,
Doua fete spala lana
(Cantecul lui Bujor)
Colo-n vale, la fantana,
Doua fete spalau lana,
Spalau lana si radeau,
Iar din gura-asa graiau:
Cand a bate vant de seara
Prin ogorul de secara,
De trei ori sa descantam
S-in fantana sa catam.
Daca-a fi sa ni se prinda,
Om vedea ca-ntr-o oglinda

De-om avea sorti cu noroc
Si ursiti cu ochi de foc .

Cum batu vantul de seara
Prin ogorul de secara,
De trei ori au descantat,
In fantana au catat,
Si pe-a sa limpede fata,
Ca prin vis de dimineata,
Au vazut ele, zambind,
Doua chipuri stralucind.
Cele umbre balaioare,
Cu gurite zambitoare,
Pluteau lin, se leganau
Si pe fete le-nganau

Iata ca pe apa-n fata,
Ca prin vis de dimineata,
Alte doua s-au ivit,
Chipuri mandre la privit.
Iar aceste umbre noua
Nu erau ca cele doua,
Albe ca floarea de crin,
Blande ca cerul senin,

Ci erau de vant piscate,
Cu par negru, spr`nceni late
Si cu ochii soimuleti,
La ochire mult semeti.
Ian vezi, soro, ce minune!
(Zis-au fetele nebune)
Dorul nostru-i implinit
Mult e mandru la privit!
Vezi tu cele umbre mute?
Parca vor sa ne sarute.
Vezi cum bratele-si intind?
Parca vor sa ne cuprind!
N-au sfarsit bietele fete,
Si pe frunte si pe plete
Nu stiu cine le-a furat
Cate-un dulce sarutat!

Cele fete, la fantana,
De-atunci nu mai spala lana;
Caci in codri si la drum
Isi petrec zilele-acum.
Acum stiu ce fel s-arunca
In dusmani glontii din lunca,
S-ades ele au vazut
Ce-i fuga de arnaut,

Ca de cand pe frunti, pe plete,
Au simtit mandrele fete
Cate-un dulce sarutat,
Ele-n codri au urmat

Doi voinici cu spr`nceni late,
Cu fete de vant piscate
Si cu ochii soimuleti,
La ochire mult semeti.