Vis de poet

Dragostea, virtutea, dulcea poezie,
Imi soptesc de tine si ma-nchina tie!
Iar cand, mult ferice, imi aduc aminte
Ca-ntre-a noastre inimi sunt legaturi sfinte,
Ca tu, inger dulce, tu, minune vie,
Ai venit din ceruri ca sa te dai mie!
C-al tau san fierbinte bate pentru mine,
C-a ta frumusete este al meu bine
O! atunci, iubita, sufletu-mi s-aprinde,
Nobila mandrie vine de-l cuprinde,
Si simt ca el numai e menit pe lume
De a fi altarul scumpului tau nume!
Astfel la picioare-i poetul canta,
Iar ea, varsand lacrimi, bland il asculta,
Si-n a sa uimire gingasa, adanca,
Il ruga, zambindu-i, sa mai cante inca:
Spune-mi ce minune, care scump odor
Ar putea in lume sa-ti insufle dor?

Care vis de aur s-a oprit din cale
Ca sa fie visul tineretii tale?
Vrei pe-aripa dalba unui sprinten nor
Cerul si pamantul sa-i alergi usor?
Vrei s-anin pe frunte-ti margaritarele,
Salbe insirate pe raze de stele?
Vrei tu la picioare-ti lumea s-o inchin?
Vrei sa fii regina cerului senin?
Spune-mi, ce minune doresti ca sa nasca
Pentru-a ta placere dragostea-mi cereasca?
Dragul meu poete! nu doresc odoare,
Din a ta cununa vreau numai o floare.
Acea floare scumpa daca as avea,
Alta-mpodobire pe frunte n-as vrea.
Si numai amorul care ma invie
Ar intrece-n mine falnica-mi mandrie!
Tu esti visul gingas ce din zborul sau
Varsa incantare sufletului meu.
Tu-mi indulcesti viata, tu-mi soptesti din stele,
Tu luminezi calea rugaciunii mele,

Si in veci pe tine cu drag te gasesc
In orice imi place, in orice iubesc,

S-o credinta sfanta de la cer imi vine
Ca in alta lume m-am iubit cu tine.
O! mult imi e scumpa inchinarea ta,
Caci, iubind, amorul tu stii a-l canta.
Si prin armonia dulcei tale lire
Vom zbura-mpreuna catre nemurire.
O! pleaca-a ta frunte pe inima mea,
De asculta dorul ce sopteste-n ea,
S-apoi canta lumii tara mea slavita,
Canta Romania si pe-a ta iubita!
Cine-ar putea crede ca acest amor
A fost o parere, un vis trecator?
Poetul visase, cum visez poetii,
Flori de alta lume pe cararea vietii.
Iar cand la lumina ochii a deschis,
In ceruri zburase cerescul sau vis!
O, vis al iubirii! zis-a el cu jale,
Simtind doua lacrimi pe genele sale.

Scumpa nalucire! te intoarce-n rai,
Mergi de infloreste pe cerescul plai,
Caci un vis, ca tine, asa de ferice,
A-nflori nu poate pe pamant, aice!