M-as fi stins in noroi.
In vapaia unor zile tembele,
Plimbandu-ma agale si morocanos pe sub arbori,
Dar sunt acum aici
Si nu stiu peste o clipa ce va mai fi
Nu numai cu mine,
Cel atat de pornit pe cearta, trantind si iesind,
Caci as vrea mult sa pot scoate raul acesta din suflet.
Sa pot spune-ntr-o zi ca mi-am facut datoria
Si-am stat langa tine cu prosoapele ude,
Sa nu mai am motive de plans
Sau de ceva ce-ar fi mult mai rau.
Sa ma imbat cu vodca si sa fiu printre ei
Un spectacol dragut.
Am trecut si peste jigniri grosolane
Cu aerul acela de om preocupat de chestii serioase,
Bigot si senil, prefacut intr-un monstru
Care locuia departe de spontaneitate, apanaj
Al tineretii reprimate in sanatorii celeste.
Mi-e atat de ciuda ca n-am fost in stare
sa parasesc totul, Ca n-am prins din zbor gratioasa clipa a inspiratiei Care-a trecut prea repede zburand peste capete. Am vrut sa rad
Si rasul mi-a-mpietrit pe fata-ntr-o grimasa, Am vrut sa plang
Si n-am reusit decat sa-mi feresc privirea. Tu experimentai o solidaritate temerara, Mai ales in ceea ce nimic nu mai promitea, Desi nici o umbra de stoicism in fasa Nu se vedea pe chipul tau de-atunci transfigurat, In ochii adumbriti de-un nor al fricii
care ne invaluia matern. Acum nici nu-ndraznesc sa ma gandesc la viitorul acela Pe care-l inselam cu discutii banale, Privind mai mult in urma, peste umar, Cautand prin buzunare o cheie Sau poate cateva monezi pentru un telefon, Desi anume cred ca ai plecat
fara sa scrii vreun numar, Si n-am ce face, M-as fi stins bucuros in noroi. Ca nu-i altceva tot ce traim de-o vreme,
O clisa murdara,
Un nerusinat discurs plin de aplomb,
Adio muzici,
Si sarutaturi si oftaturi,
Adio, dar nu vreau sa spun ca-mi pare rau,
Ci bine, numai bine.
|