Am sentimentul ca traiesc intr-un film,
Si nu-mi pot reveni, e o groapa.
Nici nu stiu daca ploua sau daca ninge,
Poate bantuie funigeii pe-afara,
insa durerea surda de sub coaste, in partea dreapta,
imi spune ceva precis.
Ceva ce n-ar trebui sa-mi mai permit sa ignor.
Ceea ce-a fost (vorbesc de tinerete)
E-un drum ratacit, insa
Nici valtoarea ignobila regasita astazi,
Daca am pierdut-i candva,
Nu-i un lucru prea rau
In fond ne strecuram abil printre falsete
Ca sa ramanem in moarte adevarati,
Fara vreun folos personal din pacate,
Sau fara umbra de savoare.
E greu sa-mi cred ochilor nu ceea ce vad,
Cat ceea ce-mi pare un halou
al simturilor mele inselate
Intr-o asteptare incordata. Mi-e mila de mine.
Dar, asa cum zici, nu am voie sa ma plang Si nici sa strivesc nervos tigarile
pe unde apuc.
Ieri murise un prieten de demult
Si, cu toata rusinea,
Marturisesc ca asta nu m-a miscat in vreun fel,
Ca nici azi nu simt sa ma-ncerce vreo lacrima
in inima asta perversa.
Atunci luam apararea oricarei plapande aparitii,
Din tot ce invatasem, fortat, silitor,
Din asta si traiam as zice, dar totul
Nu poate sa ramana pe-aproape decat rastindu-ma
Si amenintand ca ma voi departa pe veci
De festinuri si vane petreceri.
Nu-n suflet imi aflu insatisfactii si-oprobii,
Ci-n splina si alveole, in mareata durere de-o clipa
A unui premolar efemer,
in ocheade furise ce vesnic raman disparute.
Important e sa poti suferi in liniste si tu,
Daca doresti asta cu adevarat, si sa te desprinzi
De pacla mediocra a burgului natal.
Eu raman si pot sa spun
Ca sunt satul de toate si chiar mai rau.
Adica mor incetul cu incetul
Cu nervii intinsi la maxim.
|