| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
In vie de Tudor Vianu Eu vin la tine-n vie : te rog sa ma primesti. Iti voi culege via si-ti voi propti butucii, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Ruinurile tirgovistii
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Vasile Cirlova
|
|||
|
|
|||
| O, ziduri intristate! O, monument slavit! In ce marime nalta si voi ati stralucit, Pa cand un soare dulce si mult mai fericit Isi ravarsa lumina p-acest pamant robit! Dar in sfarsit Saturnu, cum i s-a dat de sus, In negura uitarii indata v-a supus. Ce jale va coprinde! Cum totul v-a pierit! Subt osandirea soartei de tot ati innegrit! Din slava stramosasca nimic nu v-a ramas. Oriunde nu se vede nici urma unui pas. S-in vreme ce odata oricare muritor Privea la voi cu ravna, cu ochiu-atintator, Acum de spaima multa se trage inapoi Indata ce privirea ii cade drept pe voi Dar inca, ziduri triste, aveti un ce placut, Cand ochiul va priveste in linistit minut: De mila il patrundeti, de ganduri il uimiti. Voi inca in fiinta drept pilda ne slujiti Cum cele mai slavite si cu temei de fier A omenirei fapte din fata lumei pier; Cum toate se rapune ca urma indarat, Pe aripile vremii de nu se mai arat; Cum omul, cand sa fie in toate savarsit, Pe negandite, cade sau piere in sfarsit. Eu unul, in credinta, mai mult ma multumesc A voastra daramare pe ganduri sa privesc, Decat zidire nalta, decat palat frumos, Cu stralucire multa, dar fara un folos, S-intocmai cum pastorul ce umbla pre campii, La adapost alearga cand vede vijalii, Asa si eu acuma, in viscol de dureri, La voi spre usurinta cu triste viu pareri. Nici muzelor cantare, nici mila voi din cer, O Patrie a plange cu multa jale cer. La voi, la voi nadejde eu am de ajutor; Voi sunteti de cuvinte si de idei izvor. Cand zgomotul de ziua inceata preste tot, Cand noaptea atmosfera intuneca de tot, Cand omul de necazuri, de trude ostenit In linistirea noptii se afla adormit, Eu nici atunci de ganduri odihna neavand, La voi fara sfiala viu singur lacramand Si de vederea voastra cea trista insuflat A noastra neagra soarta descoper nencetat. Ma vaz langa mormant al slavei stramosesti Si simt o tanguire de lucruri omenesti; Si mi se pare inca c-auz un jalnic glas Zicand aceste vorbe: "Ce, vai! a mai ramas, Cand cea mai tare slava ca umbra a trecut, Cand duhul cel mai slobod cu dansa a cazut". .. .. Acest trist glas, ruinuri, pa mine m-au patruns Si a huli viata in stare m-au adus. .. .. Deci primiti, ruinuri, cat voi vedea pamant, Sa viu spre mangaiere, sa plang pe-acest mormant, Unde tiranul inca un pas n-a cutezat, Caci la vederea voastra se simte spaimantat! |
|||
Pune poezia Ruinurile tirgovistii pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |