Calaretu-n crasma, calu sade-n ploaie Ulita-i pustie, fara felinare; Singur face semne noptii, se-ncovoaie, Un copac ce-ti scuipa frunza neagra, mare.
Crasma, c-o fereastra, s-ar putea sa piara Sub acoperisul tras pe ochi, hoteste; Gata e lumina-i sa se stranga: gheara, Sa se sfarme casa, ca strivita-n cleste.
Tot mai mult grumazul calului se pleaca; L-a uitat stapanul, ieslea e departe. Ploaia, fara preget, galgaie, se-neaca! Diavolul framanta nori, in ciururi sparte.
|