Cand marea nu te mai priveste in ochi si umbra vorbind cu tine se uita-n alta parte si soapta se intoarce in tipat, zapada in noroiul aburind si zorii-n faldul de cenusa-al noptii,
cand fluturii negri ai stelelor roiesc in jurul unui cadavru stiut
doar de tine, la capatul drumului, ca o ispasire, semnul focului te asteapta, ca o tainica si rasturnata tinta, intoarcerea in tine insuti, remuscarea, taram de piatra si uitare,
neodihnitul duh al focului sa te zideasca de viu, sa te zideasca-n camasa-i de aer, sa te zdrobeasca-ncet, cu necrutare, sa te adulmece, sa te cearna, sa rada cu silabe de scantei pe buzele tale inselator sa te-adoarma, in oastea lui de suliti nevazute sa te-arunce si sa te zbati hipnotizat de flacari, arzand precum un turn de carne, prins in navodul viu de flacari, acolo pe Oeta, cu bratele de fum inmugurind.
|