Vasile Vlad
Nastere: 4 iunie 1941, Constanta
Deces:
S-a nascut in Constanta la 4 iunie 1941.
A terminat, in 1960, Liceul Mihail Sadoveanu din Bucuresti, dupa care a urmat Facultatea de Limba si Literatura Romana din cadrul Universitatii bucurestene, luandu-si licenta in 1965.
A debutat editorial in 1969 cu volumul Pedepsele. Volumul de poezii indreptarile doctorului Faustus sau calea cea mai lunga primeste Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor.
In creatie poetul este un anticalofil, cu pasiune pentru asociatiile lexicale neasteptate, gata sa socheze, cu luciditatea modernului trecut prin toate zonele literare si cu ingenuitatea ludicului de tip antonpannesc. Textul este modern; dupa afirmatia lui Ion Caraion, Vasile Vlad "vine cu un limbaj de incercare, presupunand in spatele acestuia "o conceptie de arta si de viata, o filozofie a substantei.
Este unul din deschizatorii de drumuri in efortul de innoire a sintagmei poetice. Spiritul liricii sale este de esente post-avangardiste, iar originalitatea acesteia consta, cum observa criticul Marin Mincu, in "structurarea negativa a datelor si canoanelor poetice anterioare; e/de-structureaza, de-construieste, demoleaza, submineaza, retracteaza acea stare inefabila numita () lirism, printr-o asidua si coroziva cultivare a procedeelor -anti-lirice; apartinand unei poetice a absentei.
E ciudat si semnificativ in acelasi timp ca Vasile Vlad a adoptat de la inceput, in contrast cu confratii sai genialoizi si redundanti, statutul unui personaj sters, un om fara voie manifestandu-si prezenta prin izolare si retractibilitate, adica prin atributele absentei. Acum mai bine de douazeci de ani, el putea fi identificat de la distanta, apropiindu-se indiferent de editura Cartea Romaneasca, insotind ca o umbra fidela silueta elegant-tridimensionala a prozatorului Alexandru Ivasiuc ce, cu un aer vetust proteguitor, il arata cu mana si-1 recomanda cu toata insistenta persuasiva de care era capabil, mai mult ca o dovada epatanta a flerului sau intr-ale poeziei, decat ca o recunoastere loiala a unei egalitati artistice. Probabil ca aceasta aparenta simbioza a cuplului, de nedespartit pentru un timp, i-a atras poetului acea curioasa lipsa de atentie, fie din partea colegilor de promotie, fie din partea criticii.
Desi apar urine textualiste in aceasta poezie, Vasile Vlad nu este inca un textualist, cum nu este nici un ironist obisnuit; mai degraba se poate vorbi la el de un impuls sarcastic, ca sursa originara a actului poetic. Pulsiunile sarcastice ce intemeiaza acest demers se pot identifica la mai multe nivele, de la substanta viziunii ca atare pana la tehnicile deformante ale sintaxei discursului. Astfel, din orice sintagma sau vers se simte restrictia voita fata de metafizic, prin explorarea obstinata a unei identitati anti-retorice, ancorate la priza unui eu comun, anti sentimentul, ce este raportat direct la real, fara nici o ambitie de transcendere. Rezulta o poezie in alb / negru, anti-sentimentala, dar se noteaza concomitent dara unei dilatari afective, mascata de grimasa vocabularului grotesc, poetul tragand mereu cortina sintagmelor sarcastice peste avanscena interioara a discursului. Adeseori, acesta devine monoton, realizandu-se prin mijloace putine, de obicei prin fortarea sintaxei. Dar, din schimbarile la nivelul sintactic deriva un unghi inedit de vedere, o perspectiva deformanta si deformatoare asupra discursului, si, implicit, asupra existentei: Mi-a trimis intr-o zi, un mar cu urma dintilor ei mici in coaja. Furcile revin pana in marginea trupului. Simt oboseala. Urc o terasa in trepte. Ma pregatesc sa ma asez intr-un jet napadit de buruieni si de muschi. Sa fiu eu in locul mainilor mele ce repede-ar merge. Trag de corzile iederii, se aude un strigat. Nu-mi rupeti iedera de pe genunchi, nu-mi rupeti iedera alba si neagra de pe gat si umeri, eu sur t Poetul. Trag de corzile iederii si descopar un om.
Volume de versuri:
Pedepsele, Bucuresti, E.P.L., 1969;
Omul fara voie, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1970;
Sarbatorile absentei, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1971;
Indreptarile doctorului Faustus sau calea cea mai lunga, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978;
Omul fara voie, editie selectiva in colectia "Hyperion, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1980.
Am umblat cu sufletul incruntat a aparut in volumul Omul fara voie, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1970.
O, Doamne, m-am saturat a aparut in volumul Omul fara voie, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1980.
indreptarile doctorului Faustus sau calea cea mai lunga, Cantul I a aparut in volumul cu acelasi nume, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1978.
REFERINTE
"In compunerea versurilor lui Vasile Vlad intra si oarecare ironie strecurata in propozitiuni mai grave, unde este vorba de singuratate, de iubiri pierdute, de moarte, de greata de viata si de frica de lucruri. Chipul acesta juvenil de a trata lucruri serioase intr-un limbaj voit neserios il folosesc curent in poezie Geo Du-mitrescu si Marin Sorescu. il aflam in poemele din Omul tara voie, ande dam mereu peste personificari indraznete. () Talentul lui Vasile Vlad de a uni in limbajul poemului sagalnicia si cruzimea, aluzia ironica si observatia taioasa, este remarcabil."
EUGEN SIMION
"In plachetele Pedepsele si Omul fara voie intereseaza indeosebi aspectul tehnic al poeziei : in cadrul unei optiuni pentru stilul anticalofil se intrebuinteaza lexicul frapant familiar si procedeul diminutivarii. Structura poeziei sale tine deopotriva de o gindire grava si de comicul antonpannesc."
MARIAN POPA
"Nu atit usorul cinism adolescentin, ale carui exclamatii rautacioase impaneaza artagos poemele, cit imaginea fiintei umilite in fata esecului fac mai degraba originalitatea poemelor lui Vasile Vlad. Un poet care are intuitia unor taceri retorice se va exprima, in consecinta, antiretoric."
GEORGE ALBOIU
Citeste si:
|
|
