Zorii se umflau in pieptul cocosilor, dar nu zorii se umflau in pieptul cocosilor, ci pieptul cocosilor se umfla in zori, pana lepada cantecul.
Oricum,
pentru ca nu doream sa plecam nicaieri,
ajungeam in gara,
dar nu ajungeam in gara
pentru ca nu doream sa plecam nicaieri,
ci pentru ca trebuia sa ascultam semnele de adio
ingramadite in brate,
o data cu clarul de stea,
coborat de-a lungul sangelui.
Acolo,
vorbele ne sareau ca niste samburi
in fata,
si eu iti spuneam
ca in fiecare spital
exista o sala de festivitati,
unde bolnavii sunt obligati sa poarte maini,
si tu imi spuneai ca intr-o singura frunza
dintr-un mare oras
se pot afla cateva zeci de copii foarte verzi,
care ar fi putut desena copaci
cu creioane verzi de asemenea,
si eu iti spuneam
ca nu vreau sa-mi dau sufletul peste cap,
si tu imi spuneai ca trebuie sa-mi scot mainile
din urechi, si eu iti spuneam ca trebuie sa-ti scoti mainile
din urechi,
si tu alergai intr-o parte,
si eu alergam in alta,
si frunzele treceau galbene,
galbene,
in alt anotimp.
|