| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
In vie de Tudor Vianu Eu vin la tine-n vie : te rog sa ma primesti. Iti voi culege via si-ti voi propti butucii, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Astazi implinesc douazeci si cinci de ani
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Vasile Voiculescu
|
|||
| 1909, noiembrie 27, vineri, Sapte ceasuri seara | |||
|
|
|||
| Astazi implinesc douazeci si cinci de ani si ma simt, parca, obosit de atita vietuire. Stau in casa, la masa de scris: boala ma impiedica sa fiu, trupeste, acolo unde imi este tot sufletul. Stau si sint trist, de-o tristeta amarnica, nelinistita, neastimparata si totusi covirsitoare. intreaga mea tristeta de odinioara - blinda si resemnata, ce m-a intovarasit ca o sora de-a lungul celor douazeci si patru de ani de mai inainte, mi-a fost razvratita, atitata, rascolita de bucuriile scurte, neasteptate, de durerile si deznadejdile fara seaman ce mi-au adus acest din urma an - al douazeci si cincilea - ce se incheie astazi Si astazi sint trist, nespus de trist, de acea tristeta dusmana, ce nu te iarta, nu te alina, ci neimpacata te mustra, te invrajbeste si hartuitoare iti zgindareste toate ranile, inveninindu-le; tristeta care in loc sa te impace, sa te amorteasca, dimpotriva, te face sa te zvircolesti ca un vierme sub strivirea propriei tale neputinte si nimicnicii Astazi implinesc douazeci si cinci de ani si tristetea mi-a deschis toate izvoarele amintirilor ce curg ca niste ape tulburi peste suflet. Si sufletul, napadit, inecat de navala cotropitoare, abia mai rasufla. Astfel, bintuit de ginduri, stau la masa de scris. Deodata o amintire ma face sa tresar, sa ma ridic si sa alerg dincolo Grabit rasfoiesc ceva Da, da, trebuie sa fie Am gasit! E un simbol: Un batrin groaznic, gol, descarnat alearga in goana calului peste cimpuri si orase, peste sate, peste munti. Barba ii infasoara pieptul si-si amesteca firele cu coama calului, pletele-i flutura pe spate si in pornirea-i furtunoasa pare purtat de un uragan Nimic nu scapa insa ochilor lui adinci si infioratori, nimic nu scapa de miinile lui inclestate pe coasa cu care reteaza tot ce intilneste in cale, si pe care o minuieste cu atita iuteala ca otelul suiera taind vazduhul, inaintea lui toate se pleaca, ca sub ci cad toate si-n urma-i nu ramine nimic in dosul acestui simbol infiorator stau scrise totusi cuvinte sfioase si dulci, atit de dornice, Tagaduitoare de atita fericire! Ah, mina care le-a scris atunci, ca o mingiiere pentru cei douazeci si patru de ani ce-mi cosise nemilostivul batrin, minuta aceea, cu ce dureroasa dragoste as saruta-o acum, desi nu-mi mai scrie, desi m-a uitat Si cum asteptam astazi ceva de la ea Ramin multa vreme asa, incremenit, cu ochii pe icoana Timpului si pe plapindele rinduri ce-mi fagaduiau atunci, in calda lor urare, viata! Dar acum acea urare imbraca pentru mine un alt inteles. Si batrinul, rinjind, isi poarta coasa peste ea, peste toata nadejdea, dragostea si viata cuprinsa intr-insa retezind-o cu spaimintatorul gest de calau Si iar ma acopera talazul amintirilor Acum un an, ca si astazi, stateam in casa, dar nu asa pustiu si uitat! Un suflet venise sa vegheze impreuna cu al meu, venise inchis intr-un plic, ascuns in citeva slove dar de acolo, dintre slovele tainice, imi zimbea imbarbatindu-ma, indemnindu-ma calduros la viata. Si acum e aceeasi zi, dar nu mai este acelasi an Eu stau singur si amarit, caci sufletul n-a mai venit -mingiietorul de atunci Zadarnic cerc sa-mi alin amarul cautind sufletul prieten in slovele unde-mi zimbise odinioara, nu-l mai gasesc Si totusi slovele sint acolo, si alaturi simbolul pe care acum il privesc ingrozit Ah, Timpul, batrinul cosas, ce ironic rinjeste Ia mine in goana-i nebuna! El stie de atunci ca ce am sa caut eu n-are sa mai fie, ca nimic nu-i statornic, nimic nu ramine, totul trece - si sufletele ca si cuvintele! Ah, Timpul - si tocmai el - ca un simbol -mi-a fost trimis purtator al celei mai frumoase urari si fagaduieli ce am primit vreodata! Vad ca trebuie sa ma opresc Sint trist, indurerat si plin de amar, dar n-as vrea sa fiu nedrept. Daca am fost uitat astazi - ca si alte dati - e din propria mea nescotinta si vina E tirziu, afara sufla vintul si galopul furios al amintirilor ma poarta necontenit Lucruri pe care le credeam uitate se trezesc din nou in minte, crimpeie de fapte si imprejurari se intregesc acum, luind adevarata lor infatisare, farime de trai, risipite de-a lungul vremilor, se alcatuiesc din nou intr-un anumit chip Si viata traita odinioara clipa cu clipa, viata imprastiata in cele patru vinturi ale zarilor si ale intimplarii, viata ingusta de-un ceas, de-o zi, de-un an, ce-ti parea goala, destramata, fara tinta si fara insemnate atunci, acea viata privita deodata in tot cuprinsul ei ti se inalta in fata ca o stinca de granit, ale carei boabe sint adinc infipte unul in altul, si din care nici unul nu trebuie sa lipseasca. Privind astfel viata nu-i dezlegi taina, nu-i afli enigma, dar vezi inlantuirea tuturor amanuntelor, faptelor celor mai mici, care trebuiau sa te mine acolo unde era, unde se cerea sa ajunga - Si astfel imi trec vremea si-mi omor untul adunind fir cu fir urzeala vietii mele, tesuta douazeci si cinci de ani de miinile nevazute ale Soartei tesuta atit de incilcit, atit de rara si strimba ca e o batjocura! |
|||
Pune poezia Astazi implinesc douazeci si cinci de ani pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |