Te dezgolesc si-n brate iti strang rotunda noapte, Lumina carnii pipai cu degete de orb, Si mana, ospatata cu sani, culege soapte, Tot trupul cu migala de mangaieri sa-ti sorb.
Lucizi, genunchii candizi mai staruie-n rascoala, Descui blandul lor lacat cu chei de desmierdari, Minunea jafuita sa nu ramaie goala, Te-acopar cu o horbota de sarutari.
Cand, alba muscatura infipta-n cer, patrunde Altoiul aurorii in carnea beznei vii, Sub asternutul rece ca sub obroc te-ascunde Si stinge ale coapselor tale dulci faclii.
Sub ceara diminetii ce lina arde-n soare Grav sufletul la margini de fericiri sta-n loc, Culege oboseala ca pe-o suava floare Si patima-l inchide in trunchiul ei de foc.
|