| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Profetie de George Cosbuc Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Gujalie
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Vasile Voiculescu
|
|||
|
|
|||
| La marginea satului, dincolo de poarta tarii, sedea Kiva tiganca, intr-o cocioaba ce se ferea parca, rusinoasa, de la drumul mare, dar nu avea unde sa se ascunza in batatura goala, vraiste si fara pic de gard. Delaturi putrezea de-a-n-picioarele o alta cosmelie, cu peretii sparti si dezgra-diniti, unde odinioara, cind traia tiganul, faurea potcoave pentru vitele drumetilor. Acolo, altadata rageau boi rasturnati jos la pamint si ferecati intre patru pari, cu citiva rurnini trintiti peste ei si apasind din rasputeri, pe cind mesterul curata de zor cu razul, imprastiind cit colo aschii de unghie tare ca fierul. Asta era de mult Potcovarul s-a prapadit intr-o iarna, rapus de un junghiu - capatat la o betie, cind a cazut si a adormit in zapada, la citiva pasi departe de casa. Kiva a ramas cu o puita de copii rai si sfrijiti, dar pacostea cea mare era Gujalie Nu stiu cum l-o fi chemat pe numele cel bun, lumea insa asa ii zicea. Era feciorul cel mare al tiganilor, dar ma-sa il facuse moale si de miini si de picioare, cu capul bananaind in toate partile pe un git subtire si adus ca un git de vioara La inceput nu s-a bagat de seama betesugul copilului: il purta ma-sa de colo pina colo in brate, lipit cu gura de pieptul gol, ca o lipitoare Dar, de la o vreme, cind a venit altul la rind si el trebuia sa se zburatoreasca si sa se hraneasca singur, s-a vazut ca nu poate misca nici miinile nici picioarele si ca limba ii era legata. Scotea numai niste grohaieli si bilbiiri scurte, ori niste oracaieli ascutite ca de salbaticiune. Numai gura nu-i sta ziua intreaga: ar fi mincat oricit si orice i-ar fi dat, inghitind lacom si nemestecat ca un hultan flamind, de unde si porecla de Gujalie Cit a fost mic, ma-sa a mai avut nitica mila de el. Se abatea de la treburi sa-i mai arunce o imbucatura in gura, ori sa-l schimbe si sa-l curete. Si el, din albia unde incremenise, nu avea ochi decit pentru ea Mai tirziu, odata cu grijile si circotele vietii, tiganca s-a instreinat de po-radita blestemata, a urit-o si a scirbit-o de n-o mai putea suferi. Si de-atunci viata lui Gujalie, care de cind a fost el nu a umblat pe picioare si nici macar nu s-a tirit, s-a trecut cam asa: toata vara, trintit pe jos pe prispa goala si oropsit acolo; toata iarna, azvirlit pe laita proptita cu un capatii de soba rece, in odaita intunecata a cocioabei - unde il incuia ma-sa cu lacatul pe dinafara. Pe la Sfintu Gheorghe il lua tiganca in brate blestemindu-l de foc si il tira afara, in coltul dinspre rasarit al prispei. il curata acum pentru toata vara, il schimba, ii matura imprejur si-l lasa. Acolo zacea nemiscat pina toamna tirziu Dimineata, vadana ii indesa in graba citiva dumicati de mamaliga in gura, ii turna pe git o cana de apa si apoi pleca dupa nevoile ei in sat. La prinz, trebuia sa vie numai pentru el acasa, sa-i dea sa manince, ca tiganusii ceilalti nu vedeau de el. Acolo, pe prispa, il ardea soarele, acolo il batea ploaia, acolo il cuprindeau umbrele serii si-l acoperea noaptea. Bietul slabanog raminea singur, prada celor citeva gaini ce riciiau dupa mincare prin curte. Blenzile, indraznete, filfiiau de citeva ori din aripi, isi faceau vint, se azvirleau pe el si incepeau sa-l ciuguleasca cu grija de faramiturile cazute. Apoi il cautau cu de-amanuntul de pureci si de alte ginganii, scormonindu-l toata ziua ca pe un maldar de gunoi, ca nu avea cine sa le husuie Doar o javra de ciine ce se adapostea langa el. incirligindu-si trupul, ciucur de rapan, in coastele bolovanului, mai miriia si se repezea dupa afurisitul de cocos, cind ii strica tihna. De cele mai multe ori, ma-sa il uita si de prinz, si de namiezi, si tocmai seara, cind se intorcea trudita, ii vira in gura citiva cocolosi de mamaliga capatata, bles-temindu-l iarasi La Vinerea mare il lua din nou tiganca, il curata si-l premenea pentru iarna, si-l tira de subtiori in cocioaba, unde se asternea pe zacut toata iarna. inauntru nu se vedea nimic decit daca se deschidea usa mare de parete, altfel lumina nu izbutea sa strabata prin ochiul de fereastra numai cit un pod de palma, cu tipla in el Afara mai mergea cum mai mergea. Chiar tovarasia pasarilor din curte, a ciinelui rapanos si a purecilor era, la urma urmei, o alinare pentru slabanog. Soarele din slava nu cata ca e urit ca o aratare si bubos, ci-l dezmierda si-l mingiia, toropindu-l dulce, iar ochii Iui sasii urmareau norii albi ce calatoreau lenesi, slobozi pe cer. Vara se supara de ploaia care gonea din curte toate li-ghioile sus pe prispa, sub streasina, de tabarau cu mic cu mare glajvara pe el. Toamna se bucura fara sa stie de frunzele galbene aduse de vinturi jucause, in vazduh ori pe batatura. Citeodata chiar, un copil din megiesi ori o femeie milostiva trecind la fintina se indura sa-i aduca o bardaca de apa rece, ori sa-i dea o imbucatura. Dar iarna intra in casa ca intr-un mormint. Aproape o jumatate de an o petrecea singur si parasit in intuneric si frig. Cind ceilalti plecau de acasa, il in-cuiau pe dinafara; doar purceii ii lasau sub pat, de frica sa nu-i fure cineva. Si raminea asa, cu ochii sticliti in tavanul coscovit, sazind oropsit si parasit, cu dorul de ciinele ce scheuna afara si care l-ar fi incalzit de i s-ar fi urcat colac pe pieptul dezvelit. Noaptea, tirziu, cind venea Kiva, il boscorodea iar cu necaz, ii indesa dumicati pe git, ii varsa o boalca de apa rece de-i inghetau dintii si se culca adormind butuc linga el Asa viata ducea Gujalie. Trecusera ani multi pe linga el, de care el nu stia nimic, caci mintea lui nu se deschidea la socotelile vremii si ale lumii. Fratii si surorile murisera ori se raznisera departe, in lume. Ki-vuleasa imbatrinise si abia mai da cite o roata prin vecini dupa mincare; cosmelia se darapanase de tot. Dar Gujalie era acelasi, mic ca un copil, cu fata cit un pumn, botita si schimonosita, cu panil rar si lipsa pe alocuri, cu pleoapele pe jumatate cazute peste ochii infundati, cu gura larga si strimba, dusa pina la urechi, cu miinile si trupul numai rani si necuratenie si parca mai lacom si mai fiamind decit oricind. De atita zacere ii trecuse os prin os, soldurile erau o carne vie, dar sufletul tot nu se indura sa se desparta de el, parc-ar fi fost prins in catuse. Si cine stie cit ar mai fi dus-o asa, daca nu se indura Cel de Sus sa-i poarte de grija, tocmai cind orice ajutor omenesc il parasise Pe vremea razboiului, cind navala dusmana sparsese hotarele si patrundea tot mai adinc in inima tarii, satul Iui Gujalie era in drumul scurgerii de ostiri. Nemtii urmareau de aproape pe ai nostri si curind ghiulelele lor se incrucisara cu ale noastre, deasupra satului, parasit de cei din urma aparatori O zi intreaga s-au batut pe marginile lui. Citeva case ardeau. Bietii oameni fugisera inspaimintati in toate partile. Jandarmii umblau forfota, ridicau pe cei tineri si vitele se minau ca turmele din urma. Pretutindeni numai jale, jaf si ruina. Kiva isi luase lumea-n cap, la-sind pe Gujalie in cocioaba, incuiat Cu lacatul pe afara Atunci a venit o ghiulea, cea mai de pe urma, parca de Dumnezeu trimisa, si drept in casa Kivei a cazut, ridicind-o de la pamint si a facut-o puzderii, cu lavita unde zacea Gujalie cu tot! |
|||
Pune poezia Gujalie pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |