| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Primavara de Virgil Gheorghiu E primavara iarasi si pasarile cinta Ascunse printre frunza ciresilor albiti, Un cintec de-amintire, iubirea noastra sfinta Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Misiune de incredere
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Vasile Voiculescu
|
|||
| Septembrie 1948. | |||
|
|
|||
| Pe atunci eram cel mai cu vaza, daca nu singurul chinotehnician din tara. infiintasem primul serviciu de cinematografie pe linga Ministerul de Interne si nu pridideam comenzile de filme pe care mi le faceau autoritatile, de la cele mai anodine instalari si inaugurari pina la cele mai ridicole banchete ori demonstratii ale vanitatilor publice. Desi, pe linga multi rivali si concurenti, imi facusem si citiva ucenici, trebuia sa supraveghez personal toata punerea in scena, mai ales acolo unde apareau personalitatile proeminente. Altfel, riscam sa iasa vreunul strimb sau pe planul al doilea si sa ma incarc nu numai de nemultumiri si reprosuri, dar sa mi se taie modestele cheltuieli, cu care izbuteam sa tirasc printr-o mie de greutati mica injghebare, socotita de multi ca parazitara. Cum eram insa un pasionat, bucuros ca gasisem un cimp pentru desfasurarea activitatii mele cineaste pe aceste meleaguri, faceam pe dracul in patru sa-i multumesc pe toti. imi trebuiau insa masini noi si perfectionate, personal priceput si mai ales bani. Pentru asta umblam pe linga presedintele Consiliului de Ministri ca pe linga un ou cu zeama, numai sa-mi aprobe cererile, despre care ceilalti spuneau ca sint nebunesti. De altfel, si el parea ca ma pretuieste, aproape ma protejeaza. intr-o zi fui chemat de urgenta la cabinetul sau. - Dragul meu, ma intimpina el, dupa ce dete afara pe toti din birou, am nevoie de un serviciu de mare incredere. Si ma pofti pe scaun. Ramasei bineinteles in picioare, intr-o pozitie incordata, de suprema asteptare devotata, cu ochii atintiti asupra lentilelor excelentei-sale, mari cit ochelarii cailor de la dric si infipte in niste hulube negre, groase ca pe deget. - imi trebuie, relua el foarte confidential, un film grandios. Ma imbatosai, cu capabilitate, intr-o si mai strasnica asteptare. - Un film, urma el, gindindu-se, un film cu cocosi de munte. M-am tinut bine sa nu tresar si sa-mi schimonosesc astfel pozitia serioasa in care ma fixasem. -Am absoluta nevoie, adica tara, intelegi, pentru legaturile politice internationale, de o anume persoana din inalta diplomatie mondiala, care adora vinatoarea de cocosi de munte, indraznii numai sa zgiiesc si mai tare ochii - Filmul ce vei face la fata locului imi va folosi, intelegi, ca o nada, sa-l aduc la noi. II voi cisti-ga sigur de partea noastra. Reusita insa atirna de dumneata. Am pleostit umerii, coplesit de imensa raspundere ce cadea asupra lor, si am facut gestul celei mai depline convingeri. - intelegi? repeta el insistent. - Da, excelenta, raspunsei ferm, caznindu-ma repede sa-mi viu in fire si sa-mi aduc aminte macar ce sint aia cocosi de munte. - Pleci imediat. Voi da toate ordinele trebuitoare. Si suna pe seful de cabinet, poruncindu-i sa vorbeasca numaidecit la Ministerul de Interne, care sa dea instructii prefectilor sa-mi stea la dispozitie; cu directorul vinatorilor, sa-mi asigure ajutorul trebuitor; cu directorul C.F.R., sa-mi puna la indemina oricite vagoane as cere Eram coplesit. - Nu cruti nimic, ca sa iasa cit mai bine, ma incuraja el. - Dar pentru cheltuieli, excelenta - Ah, da sigur, trebuie bani. Treci pe la casiera presedintiei si ia cu chitanta. Cit iti trebuie? - Nu pot sti, raspunsei incurcat, n-am facut socotelile -Asta nu te impiedica sa pleci cit mai urgent. Scoti in contul ordonantei, care va iesi mai tirziu, citeva mii de lei Si daca nu-ti ajung, telegrafiezi sa ti se mai trimeata. Vazind si faeind Si insarcina pe seful de cabinet sa ma insoteasca la casier, cu ordinul sa-mi avanseze „un mic acont". Apoi ma concedie, scuturindu-mi cu putere mina, care mi se inmuiase. Dintre toti, directorul vinatoarei ma primi cel mai cu raceala. - Te-ai incarcat, din prea mare usuratate, cu o chestie din care nu stiu cum ai sa iesi. - Ce era sa fac? - Trebuia sa refuzi scurt. Unde sa-ti gasesc eu cocosi de munte acum? - Cum unde? facui eu enervat. La munte, doar nu la ses! - Dumneata nu stii ca e sfirsitul lui mai? - Ba stiu. - Pai atunci, de unde naiba sa ti-i mai scot?! - Cocosii astia migreaza? intrebai eu cu nevinovatie Directorul ma privi stupid. - Ce, nici atita nu stii? Si vrei inca sa-i filmezi? - Ma rog, urmai eu tinindu-mi cumpatul, pleaca sau ramin in tara? - Cine, domnule? - Cocosii d-tale. Sint ca sitarii, numai in pasaj, sau bastinasi? intrebarile astea mi-au adus pe cap o intreaga lectie despre „cel mai superb si dificil vinat al Carpatilor", cum ii spunea directorul, care acum sfirsise cu amorul - vinatul, nu directorul -iesise adica din perioada de reproducere si se risipise prin tainitele codrilor. - Nu-i nimic. Il voi urmari si-l voi gasi, continuai eu sa bravez. Da-mi numai indicatii unde sint si cine ma poate ajuta sa-i aflu Dupa ce am trecut si pe la Ministerul de Interne, unde nu mi s-a facut nici o greutate, am pornit. Si astfel, din autoritate in autoritate, din prefectura in subprefectura, apoi dat din primarie in primarie, ca dintr-o mina in alta, cu tren, cu caruta, calare, am ajuns in munte, calauzit de trei vinatori vestiti, insotit de un ajutor al meu si slujit de sase padurari cu brad la palarii. Bagajele si merindele se balanganeau in urma, incarcate pe citiva caisori de munte. Tiram dupa mine doua trepiede cu masinariile de filmat si un morman de cutii cu pelicule. Tineam cu orice pret sa fiu la inaltimea misiunii ce mi se incredintase. Si nu-mi pasa ca lumea muntelui se crucea de rostul calabalicului meu. Privind la bietele animale, care gifiiau sub atita fierarie, ma intrebam si eu ce-o sa fac Dar „vazind si facind", imi ziceam numaidecit. repetind formula excelentei-sale. Urcam o vale impislita cu ceata, pe-o vreme buboasa, fara pic de priveliste. La Bucuresti lasasem aproape vara. Aici apucam din nou de coada iarna indaratnica, ce se tragea anevoie spre culmi. Mi-am aratat, se vede, in cuvinte prea mari nemultumirea despre felul vrajmas in care ma primea muntele, ca numaidecit un localnic ma puse la locul meu. -Apoi si la noi a fost soare si frumos pina mai ieri, si ma privi banuitor, ca si cum mi-ar fi bagat vina ca eu adusesem mizeria asta pe capul lor. Am inghitit-o si m-am resemnat sa urc tacut, tirindu-ma in urma convoiului de munteni sprinteni. Pe la jumatatea drumului ne-a apucat o intunecime deasa, un fel de picla, o bezna surda, cil-toasa si inecacioasa, care ni se puse stavila. Atrebuit sa ne oprim chiar in locul unde furam prinsi. — Asta se cheama „boaghie", imi lamuri cu un fel de mindrie de gazda una din calauze. Are si muntele apucaturile lui, ce sa-i faci cauta el sa ma mingiie. Da'trece! Auzeam intiia oara cuvintul asta, boaghe, care nu ma consola deloc, nu atit de intirziere, cit de frigul aspru si umezeala putreda ce ma patrundeau pina dincolo de piele. Ceata oarba, taiata cu fuioare de aburi albi, amestecata cu burhai de ploaie, repede schimbata in mazariche, ne incercui, nepatrunsa, din toate partile. Nu se mai putea face un pas, nici inainte, nici inapoi, nici pe laturi, unde pindeau prapastiile. Am stat robii ei mai bine de doua ceasuri, pina si-a ridicat negurile spre alte piscuri. Cind a inceput sa se zareasca usor, ca prin sita, am pornit. Dar pierdusem cararea si ne-am ratacit Intrasem cu nasul in niste chianturi cu pereti ca de sticla, inalti pina la cer, sub care ne invirteam capii. Noroc ca a rasarit de nu stiu unde un om al locului, care ne-a scos unul cite unul, suierindu-ne ca pe oi. Abia ii ghiceam naluca, miscindu-se uriasa prin ceata amortitoare, inaintea noastra. Glasul lui ne-a calauzit ca un clopot de turma pina am iesit in drumul cel bun, apoi ne-a parasit. Dupa multe orbecaieli cu alunecari si cazaturi, cind dus de subtiori, cind luat aproape in circa (mi-era teama calare), am ajuns noaptea la o casa de vinatoare, intr-un munte vestit pentru bogatia lui in cocosi, unde am picat frint. Aici vremea cumplita s-a tinut scai, cu viscoliri de zapada izbita in obloane de vinturile ce se invirtejeau dintr-o suta de parti deodata. Barometrul sta neclintit la furtuna. Dupa citeva zile de morfoleala, privind culmile din ce in ce mai burzuluite, vinatorii s-au grabit sa ma paraseasca. Prea eram pagubos! Am ramas doar cu padurarii, cu care izbutisem sa ma inteleg. Pricepusera si ei ca trebuie cu orice chip sa trag in poza cocosii, si mai ales sa-i prind facind renumitele lor jocuri si oratii de nunta. Dar tot mai zimbeau, seriosi, pe sub mustati, aratind la aparatele mele. - Pai d-ta, cocoane, vrei sa te apropii de ei cu fiarele astea? Si-mi explicau greutatile ce intimpina un vinator hirsit, tot atat de dibaci si mladios ca risul si vulpea, sa se furiseze pana la cea mai simtitoare si banuitoare pasare. indata ce norii s-au mai razbunat si ne-am putut misca, am inceput operatia. Si iata-ma, cu noaptea in cap, dibuind orbenia padurilor, cu bocancii smorcaind de apa si pantalonii leoarca pina dincolo de genunchi, pe urmele padurarilor furisati printre trunchiuri, ascutind urechile pentru vestitul cintec al cocosului salbatec. Asa alte citeva zile in sir am tremurat somnoros, cutreierind zadarnic pina sus la zada, in preajma poienilor, unde poposeam cu aparatele descarcate, puse ca niste tunuri in baterie. Un om raminea acolo sa mustruluiasca bietii cai, nu cumva sa clinteasca, gata sa-i inhate de bot si sa-i innabuse daca ar fi avut chef sa necheze. incetul cu incetul, lumini vinete se prelingeau printre pletele brazilor si niste zori vestede se lasau cu amaraciune peste noi. Ziua se scula mahmura, zgircita de frig, si trebuia sa ne intoarcem Ceasul cocosilor trecuse iar si ne uitam unii la altii, privindu-ne cu mila nasurile zemoase si ochii rosii de nesomn. Ce mai incoace si incolo! Fie din pricina vremii, care se tinea mereu imbufnata, fie ca le trecuse sorocul nuntelii, cocosii nu se descopereau cu nici un chip. Pina la urma, insotitorii mei, truditi si nemincati, mai ales ca fusesera luati de rechizitie, se cerura acasa, unii la slujba, altii la gospodarii Dupa ce ii cinstii cu bani, le dadui drumul, ca si ajutorului meu, un tinar pirpiriu, podidit de tot guturaiul din lume si care nu mai sfirsea cu stranuturile, pricina de spaima sa nu-mi sperie cocosii. Eu ma hotarii, cu incapatinare, sa ramii. Chiar singur. Nu se putea sa tradez increderea premiem lui. Padurarii, milostivi, mi-au lasat un cal si m-au lepadat pe cealalta latura a muntelui, la un tamazlic de vite, in grija unor boari asezati pentru varat acolo. Si in pragul unei dimineti murdare ca o lesie, m-am trezit parasit, uitindu-ma lung dupa fericitii care coborau grabiti la cald, la mincare si odihna. Tamazlicul, aciuat sub o tarnita veche, cuprindea peste o suta de vaci, cu taurii de reproductie. Ziua vitele se risipeau in munte, dupa mincare, sub privegherea vacarilor. Seara se adunau in ocolul cuprinzator, imprejmuit cu laturoaie de mesteacan, legate cu lati puternici. Pastorii odihneau in slonuri de birne, printre care batea vintul si unde te orbea fumul cu gust rasinos din vetrele fara hornuri, la care fierbeau ceaunurile cu mamaliga. Aveau cu ei si citeva femei, unele de ajutor, altele venite cu vacile la taur. Oamenii m-au primit cu uimire si bunavointa. S-au minunat mult de armele mele, credeau ca aparatele sint un fel de mitraliere de vinatoare. Si la urma s-au crucit si mai abitir cind au aflat la ce-mi slujesc si mai ales cind au auzit de porunca stapinirii care ma aducea la ei Cum ei n-aveau de meserie vinatul, s-au sfatuit indelung ce sa faca cu mine. Cocosi de mume, pe acolo, hotarit nu se gaseau. Unul spunea ca salbaticiunile s-ar fi coborit mai jos, la bahne. Altii ca s-ar fi tras sus, spre smida. Multi nici nu intilnisera, oricit colindasera coclaurii. intr-o asemenea nedumerire, cel mai batrin, vataful, isi dete cu parerea sa chem pe Berbecea, starostele tuturor vietatilor padurii. Tot sta el geaba. Ceilalti sarira cu gura, certindu-l. Cum sa-l aduca pe nemernicul ala intre ei! Si se isca gilceava, la care se adaugara si muierile, toate tinind partea necunoscutului, cu laude pentm priceperea si iscusinta lui. Astfel, prin piroteala ce ma cuprinsese, intelesei ca pe tarimurile acelea vacuia unul caruia ii placea sa traiasca slobod, fara sa-i pese de legile si rinduielile obstii. Nu era insurat, dar la casa lui se oploseau cite trei-patru ibovnice deodata, care il slujeau ca pe un pasa, cu credinta si cu buna intelegere intre ele, pina le gonea maica-sa si aducea altele. El nu muncea deloc. Femeile roboteau pentru el si-i umpleau birlogul cu belsug de vite si bunatati. - Toti il huliti si-l pizmuiti, ii infrunta batrinul, dar unul nu indrazniti sa va legati de el. Si asa, femeile se intrec care de care sa-i intre in voie. Nu vedeti? Urca spre ocina lui din toate partile, ca la Nedeia de pe Gaina. Vacarii taceau, scuipind cu dezgust in laturi. - Mai bine ai spune ca vacile la taurul nostru baltat, cirti un boar carunt. - Da, brava lui! urma sa mormaie batrinul. E mai intelept decit noi, care ne punem capul sub pirostrii la biserica si facem zapis pe toata viata la primarie, cu o singura muiere, si aia rea. Asta om Struneste zece deodata! - Nu le struneste, pacatosule, il repezi nevasta-sa, o femeie cit o ursoaica, ridicind drugul cu care facaluia mamaliga. Trag la el ca traiesc bine, gasesc si ele o rningiiere Le tine cu din de toate, ca are, slava Domnului, berechet, nu ca tine Celelalte femei chicotira, dindu-si cu coatele. in sfirsit, sfatul mosului izbuti. Se cazu la invoiala sa se trimita dupa Berbecea, cu rugamintea sa urce la tamazlic unde un boier de la Bucuresti il pofteste sa-i fie calauza in munte. - Platesc cit o cere, ma amestecai eu. - Ma, sa nu-i spui de vinatoare, nici sa-i pomenesti de bani, ca nu vine, rindui batrinul, hota-rind plecarea stafetei, un baietandru cam gagauta, cu o gusa cit capatina bitei in care se sprijinea. M-am trintit, zgribulit, pe un maldar de cetina. Prin aromeala nelinistita a asteptarii auzeam haielile boarilor, clinchetele clopotelor de acioaie de la gitul vitelor din ce in ce mai departate, cintecul, ca un bocet, al femeilor. Pe la prinz, gifiitul se intoarse cu raspuns ca „nenea Berbecea nu vrea sa vie, zice ca are treaba" - Ma, te-o fi pus naiba sa-i spui Berbecea! il lua de scurt baciul. - Ihi, facu el nevinovat, dind semn cu maciuca precum ca asa ii spusese. - Bata-te pirdalnicul, pai tu nu stii ca se minie?! Si intoreindu-se spre mine: Asta-i o porecla cu care l-au petecit oamenii. Se face foc cind o aude. - Berbecea? N-are dreptate. E un nume foarte frumos, ma indignai eu, siciit acum dupa atitea piedici si necazuri de bizdicurile onomastice ale unui paduret. - Pai vezi ca pe numele lui bun il cheama Bujor. Si, zimbind cu inteles, batrinul adause, cau-tind spre tovarasii care ii intorceau spatele: oamenii ii zic asa fiindca le berbeceste muierile. Ia, niste prosti! N-am priceput mare lucru din vorba lui. Am cules atit ca baiatul facuse o boacana, pe care eu nu trebuia sa o repet. Vacarii incepeau acum sa se risipeasca dupa treburi, nepasatori de intimplarea mea. Ramasei dintr-odata atit de singur si napastuit, nestiind incotro sa apuc, ca o femeie din cisla sari miloasa: - Lasa, domnule, ca te duc eu - Bine faci, Ileano. Cauta tu de-l indulceste pe Berbecea, o indemna, luind-o nitel peste picior, batrinul. Dar femeia nu se sinchisi. isi ispravise treaba. Daduse in seama cirezarilor vacile urcate la varat si acum se intorcea acasa. Am lasat zalog la tirla tamazlicului - ca la o baza de operatii - calul si tot tarhatul cu aparatele si am purces numaidecit cu femeia, o vadana isteata si guraliva, de la care, coborind plaiurile, am aflat multe despre asezarile din munte, despre ciobani si mai ales despre Bujor, cu care era din acelasi sat. Bujor, povestea ea, traieste linistit in gospodaria lui, rara sa atirne de cineva. Numai cit de maica-sa asculta. Toata lumea cinstita il indrageste si i se supune de bunavoie, vitele, ca si albinele, fiarele, ca si femeile. Fiinca el nu aduce nici o vatamare nimanui. Dupa moartea naprasnica a lui taica-su, maica-sa il harazise calugariei si-l inchinase, de copil, unui schit. Dar cum calugarii il tineau sluga Ia grajduri, l-a scos si l-a adus acasa, pe care ea, ca sa nu-si calce cuvintul dat lui Dumnezeu, a prefacut-o intr-un soi de schit. De aceea isi gaseau aici liman bietele femei, pentru care lumea scosese ponoase lui Bujor. Neveste oropsite de barbati, batrine sarace si fara nici un sprijin, muieri ramase de izbeliste urcau pentru orice nevoie la Bujoreanca. Aici erau ajutorate, sfatuite, imbunate. Cele care nu mai aveau unde se-intoarce erau gazduite in una din chiliile casei, pina isi gaseau un capatii. Astfel ca se aflau totdeauna trei-patru suflete in ocina Bujorenilor, care, in loc sa saraceasca din pricina gurilor de adaos, dimpotriva, sporea. Ascultam ca la un basm. Si nu cercam nici macar sa-mi inchipui cele ce auzeam. Lasam sa-mi zbirniie vorbele femeii pe la urechi, calcind pe urmele ei ponorul cu repezisuri lunecoase. Ea se oprea ici-colo sa rupa o creanga, ca s-o ajung din urma. Citeodata indruga un cintec scurt. Din toata fiinta ei marginita de saracie, ciuntita de vaduvie, hartuita de necazuri, tisnea seva nebiruita a vietii, care parca incepu sa ma invioreze si pe mine. De unde paseam cu capul in pamint, am prins a privi in sus si in laturi. Coborisem din norii si negurile ce ramineau posomorite inapoi Calcam acum plaiuri limpezi si tapsane mingiioase, cu iarba mijind a lumina. Turla cerului de ceata se spargea ici-colo in ochiuri de majolica albastra Intram in alta lume. Catre seara am tulit intr-o rariste de fagi, si, dupa ce am sarit un pirleaz, ne-am lasat intr-o livada imprejmuita. Nu-mi venea sa cred ochilor. Zarile serii sticleau printre trunchiuri albe, spoite cu var, de meri si peri cu frunzisurile rotunde. O carare dulce cotea spre un umar de deal, in luminisul caruia se adaposteau acareturile Bujorenilor. Uimirea mea se schimba aproape in zapaceala. Dupa atitea zile de picla si ploi, de zacere pe jos prin cosare, de umblet prin zloata si frig, iesisem pe cellalt tarim? Ne-am oprit la marginea curtii. Ne simtisera ciinii. S-a ivit numaidecit o batrina aratoasa, in cucernic port muntenesc, si a intrebat cine sintem. Ileana s-a repezit si i-a sarutat, smerita, mina. Gazda s-a aplecat si i-a atins cu buzele fruntea. Basmul cu Sfinta Vineri de pe tarimul celalalt prindea sa se infiripe. Dupa ce femeile au vorbit ceva, am fost poftit sus, in casa plina cu tronuri si lazi acoperite cu teancuri de scoarte si bo-rangicuri, si batrina a trimis dupa fecioru-su. Cind s-a deschis usa, ca printr-o minune au patruns piezis razele soarelui, pe care nu-l mai vazusem de saptamini, si cu ele odata a intrat Bujor, dezvaluit de lumina. Am avut citeva clipe o impresie de extraordinar, care m-a coplesit. S-ar putea explica prin usoara exaltare ce-mi dase febra oboselii si a nemincarii. Ma simteam aprins la obraz si ma scuturau fiori. Dar nici azi explicatia asta nu mi-e de ajuns. A fost ceva asa de neasteptat, ca am cascat ochii mari si am intepenit. Regizorul din mine ramasese buimacit. Niciodata n-as fi visat o mai fericita realizare cinematografica pentru intrarea unui personaj extraordinar intr-un film feeric ca ivirea tinarului. Pasea spre noi un erou solar, un fecior chipes, inalt si mladios, cu parul inele curgindu-i pe spate, cu brate lungi in mi-necile iesind albe de sub minteanul aninat pe umeri. Mijlocul subtire, incins de chimirul instelat cu tinte stralucite, sublinia si mai mult statura lui, desavirsit cumpanita intre voinicie si frumusete. Uitasem intimplarile mele. Asteptam sa inceapa un basm si, ca intr-o aiurare, mi se parea ca trebuie sa-l turnez. Cautam cu ochii aparatele. - Dumnealui este jupinul despre care ti-a trimis baciul vorba, ma infatisa femeia, tragindu-se apoi sfioasa in umbra. Flacaul imi ura bun venit si ma intreba intii de sanatate. Nu se arata prea buna Spusei ca sint trudit si m-a prins raceala. S-a grabit sa-mi ofere ospitalitate si sa ma gazduiasca noaptea la el. Despre celelalte aveam sa vorbim a doua zi. Citeva cescute cu rachiu de cirese salbatice, o halca de mamaliga fierbinte cu brinza si citeva oua fierte ma pusera din nou pe titini. N-a mai fost nevoie de buruienile batrinei, care au ramas neatinse. A doua zi Bujor era poate mai chipes si mai voinic decit muntenii ce intilnisem pina atunci, insa tot om, ca noi ceilalti. Avea chipul alb-rumen, prelung si taiat in fiecare obraz de cite o gropita, preschimbate la zimbet in cite o usoara cuta, ce-i scotea si mai mult pe laturile fetei puternicul cadru de muschi al falcilor. Ochii mari negri-verzi, taiati ca niste matostate sub sprincenele incondeiate pe sus, gura mica aparata de o mustata neagra si subtire, barbia carnoasa, modelata cu migala in jurul adincaturii pusa ca un miez in alcatuirea ei, toate vorbeau de o barbatie si de o virtute neobisnuite. Dar mai presus de orice, din faptura lui se deslusea bunatate. Nu o bunatate moale, blajina, de rind, ci o bunatate tare, as zice de otel. Am iesit in curte. Si-a mingiiat ciinii. Si-a alintat vitele pornite la pasune. A staruit sa se scoata de pe boturile viteilor botnitele tintuite in cuie, care-i impiedicau sa suga intre mulsuri, si pe urma ne-am tras in stupina plina de zumzet, unde se scuturau de flori niste pomi intirziati. - Apoi eu te cunosc pe dumneata, incepu el. - De unde? ma mirai. - Din munte. De sub turloaiele ielelor. Nu pricepeam. - Unde va rataciserati acum o saptamina. Eu v-am scos si v-am calauzit. M-am bucurat ca nu-i eram strain de tot. A priceput indata ce vreau si s-a bucurat mult ca nu vinez cu armele, ci numai cu uneltele de prins poze. El nu ucide fiare si nu suferea nici pe altii sa le haituiasca. Invoiala s-a facut usor. Bujor se lega sa bata cu mine muntele in cautarea cocosilor, desi era prea tirziu. Incaierarile pentru imperechere trecusera si gainile cazusera la clocit. Dar ca sa nu ma descurajeze cu desavirsire, nadajduia ca poate voi avea norocul sa prind vreo batalie in-tirziata. Uneori cocosii tineri si cei slabanogi, alungati de rivalii puternici, se trag la ascunzisuri. Mai tirziu ies de striga si ei gainile neimperecheate, care, dornice de aventuri, alearga la chemarile lor aprinse. Aici mi-am aratat spaima ca vremea rea sa nu ne prinda iar si sa ne impiedice. El, privind muntele, acum limpede si senin ca un copil, m-a incredintat sa n-am nici o grija: cit vo.i umbla cu el, timpul are sa se tie frumos. Si n-are cu nici un chip sa se schimbe. M-a impresionat legamintui asta al lui Si curios: nu m-am indoit o clipa. Fara sa ma intreb daca prorocirea asta o facea intemeiat pe misterioasa meteorologie a fiarelor si a oamenilor din nemijlocita atingere cu firea. Sau daca se lega sa savirseasca chiar el, cu mestesugurile lui, minunea pe care mi-o intindea cu simplitate si siguranta cu care mi-ar fi fagaduit un pahar cu apa pe care o stia aflatoare sigur in fintina din gradina. Nu s-a impotrivit sa car cu mine aparatul cel mare, lasat la tamazlic, desi nu vedea cum o sa ma apropii cu el de salbaticiuni. Pentru asta m-a sfatuit sa tocmesc argata, pentru tot timpul cit o sa colindam muntele, pe femeia care ma adusese. Ea sa poarte calabalicul si sa ne astepte seara la locurile de intilnire. Sa stea adica in preajma noastra, gata pentru orice ajutor. Ileana a primit si a plecat chiuind de bucurie, cu o desaga doldora de merinde, citeva plo-cade mitoase si sarica in spinare. Bujor i-a dat indrumari sa treaca intii pe la tamazlic, sa ia calul meu cu aparatul si seara sa ne adaste, cu o vatra de jar, la stina unde ne-am dat intilnire pentru popas. Noi am plecat mai tirziu, cu ranitele ghiftuite de bunatati. Spre uimirea mea, amestecata cu parere de rau, flacaul n-a luat cu el nici o arma. Si-a petrecut numai la briu o teaca cu trei cutite in ea si a luat in mina baltagul Eu n-aveam nici macar revolver. Dar n-am zis nimic Bujor a pipait cu placere mantaua mea de piele captusita cu blana si botforii zisi impermeabili, cu copite groase de cauciuc. Si-am plecat. Dupa ce am urcat clina si am iesit deasupra dealului, unde am lasat spinzurat sub noi pe sapte vai catunul, am patruns intii sub poale de codru domesticit, pus la rinduiala de mina omului, de-a lungul caruia am urcat oblincuri de plaiuri inverzite. Trebuia sa iesim sus pe coama, ca sa trecem peste saua muntelui, de cealalta parte, pe lata de catre miazazi, unde batea soarele si unde se trag cocosii cu haremurile lor, dupa seminte, muguri si ginganii timpurii. Ca printr-o vraja, vremea se indulcise. Iarna, care ma prigonise pin-atunci, pieri lepadind pe funduri de vagauni zdrentele-i albe. Numai in citeva ceasuri am si intrat intr-o noua primavara. Anul acela a ramas pentru mine de pomina: an cu doua primaveri. Calauzit de Bujor, ziua colindam temeiurile codrilor cu luminisuri aurite, cautind sa stimim salbaticiunile, ca sa ne insemnam culcusurile si batalistile lor. Seara, Ileana, sosita pe alte carari, ne intimpina la o asezare mai dinainte hotarita. Pina veneam noi, ea batea citiva pari, taia maldare de crengi pletoase si ne injgheba o coliba in fata careia pilpiia focul. Tarhatu! era gata descarcat, plocadele intinse, mamaliga fiarta. Popasul era ales inadins asa ca sa putem ajunge curind la o poienita marginita de molizi sau de mesteceni, unde se string in murgul zorilor la zbenguiala cocosii. De cu seara faceam o recunoastere si duceam acolo, asezind cu mare grija, aparatele pe tripied, gata sa turnam-Flacaul dadea din cap, dar ma lasa sa fac. Ne culcam devreme, imbracati, ca sa ne sculam gata in temeiurile noptii si sa ne strecuram la pinditoare. Smulsesem lui Bujor, necontenit tacut, citeva lamuriri. Cum se abate cocosul pe o creanga, cu filfiitul lui greoi. Cum cinta sau mai mult bolboroseste strigatul lui modulat in trei stari, adica in trei feluri, taiate de scurte opriri, ca de niste inecuri in git cu sughituri, cind te poti apropia nesimtit de salbaticiunea pentru citeva clipe surda si oarba. Stiam din citite provocarile intre barbati si pugilatul care urmeaza in fata galeriei de gainusi rinduite ca la o priveliste. N-am avut insa parte sa vaz si sa prinz spectacolul. Cocosii se domolisera si-si vedeau numai de mincare, risipiti prin tainitele padurilor. Stirnearh ici-colo cite o gainusa, speriam o ciuta cu puiul impleticit intre picioarele ei, atimat de uger. Descopeream gramajoare de oase, cu coarne de tapi printre ele, ramasite din ospete iernatice ale lupilor. Dupa alte citeva zile de zadarnica invirteala, de pe o fata pe alta a muntilor, m-am hotarit sa renunt la misiunea de incredere si sa ma intorc acasa. Aici cineva dintre ascultatori scapa un cascat Povestitorul se opri si ne privi incurcat. - Mi se pare ca v-am ostenit degeaba cu orbecaielile mele dupa fabulosii cocosi. Nu v-am spus nimic de seama. - Ba foarte pitoresti zugraviri ale muntelui, il mingiiaram. - Lasa, stiu eu, istorioara mea e ca o oala smaltuita pe dinafara, dar goala. Nimic inlauntru, nici o bucatica - Dupa intilnirea cu eroul tau, e drept, ne asteptam macar la citeva ispravi miraculoase. - Dar inca eu?! Dupa debutul senzational cu care Bujor intrase in aventura mea, credeam ca muntele are sa mi se astearna cu toate minunile lui la picioare. Caprioarele au sa ne iasa inainte sa-si spuna pasurile, ursii au sa ni se ploconeasca si sa ne linga miinile, iar cocosii sa se tie droaie dupa noi, ca guzganii dupa solomonarul cu cimpoiul fermecat. Si ati vazut: nimic din toate astea. Magia lui Bujor se marginea doar sa tie deasupra mea, pe cer, toata ziua soare si toata noaptea stele. Si sa incropeasca vazduhul cu atit cit sa nu tremur de frig. Dar si asta era foarte mult dupa infernul prin care trecusem. Si-i eram recunoscator, desi omul se pastra intr-o rezerva neclintita. Nu era morocanos Dar tacea Tacea ca muntele, ca arborii, ca fiarele, care nu-si dau glas tainelor decit la timpuri sorocite. il ispiteam mereu despre viata secreta a codrului, despre traiul adinc al vietatilor, peste care, dupa spusa lumii, stapinea ca un salbatec imparat. El raspundea scurt. Citeva vorbe neinsemnate. Cind il incolteam, se facea ca-si leaga nojitele si raminea in urma. La vremea popasurilor avea obicei sa piara. Se intorcea dupa un ceas lipsa cu chipul stralucind de o liniste si o bucurie de dincolo de lume. Ileana spunea ca atunci inadins se sihastreste de noi, ca sa se inchine. Ar fi avind ici si colo copacii lui batrini, pesterile sfinte care-i slujesc de biserica Atunci s-ar fi intil-nind si cu anume fiare, care-i aduc stafete, un fel de vatajei si ipistati ai codrului Bujor, cu toata indaratnicia lui fata de mine, urma sa-si tie fagaduiala: soare si caldura Ba 'ncepu sa-mi scoata din pamint si flori pe care mi le culegea manunchiuri femeia, mai putin fioasa cu mine. inaintea lui Bujor insa se smerea ca inaintea unui sfint si-l slujea acoperindu-si "rbia si mai ales gura cu un colt al basmalei trase peste obraz. Chip sa nu-l atinga rasuflarea ei de pacatoasa Sau stiu de ce? intr-o zi, in lipsa lui Bujor, se vede ostenita si ea de atita alergatura, femeia indrazni sa ma invete: - De ce nu-l rogi dumneata sa-ti prinza, cum stie el, niste cocosi? Sa scapam odata de aici - Apoi poate? facui eu. - Poate, cum nu? Tine acasa in cusca sumedenie. - Acasa? N-am vazut. De ce nu mi i-ai aratat? - Le dase drumul. Ca nu-i tine decit iarna. - Or fi cocosi de la gainile maica-si, glumii. - Da' de uride!? Sint chiar de-i salbatici. Cu mindfete de douasprezece pene in coada. Dar nu vrea el acum. - Nu vrea? ' - Nu ii cruta. Nu creste in grajd si pui de ciuta pina ii face marisori? - ii prinde in cursa? intrebai. - Cursa? Bujor? As Culege si oploseste tot soiul de salbaticiuni lepadate prin codru, pina Ic intremeaza. Pe urma le lasa slobode. - Zi, alcatuie si ci un fel de schit cu fiare neputincioase, ca maica-sa cu femei prapadite, imi dadui eu cu parerea. - Bine zici, chiar schit, se bucura femeia de vorba mea. Multa vreme n-a scapat de un ursulet, gazduit citeva luni Dihania se spurcase la hrana buna si la dragoste omeneasca. Da cite o raita prin bungeturi. Cind i se ura pe acolo, se-ntorcea iar la birlogul lui Bujor. il cunosteau ciinii, care nu-l mai latrau. Parca era fermecat. - Si acum nu mai vine? - Nu Pesemne ca s-a imperecheat, si-a facut casa lui si nu-l mai lasa nevasta. - A cui? -Nevasta ursului Femeia spunea toate astea despre fiare cu firescul si incredintarea cu care ar fi vorbit despre niste oameni ai ei din sat, vecini gard in gard - E harazit, isi incheie vorba. Cum s-a aratat Bujor, i-am cerut sa-mi prinza si mie niste cocosi, asa cum isi agoniseste, cind vrea, pentru el -Am aflat eu despre farmecile si puterile d-tale, cercai sa-l lingusesc si sa-i atit ambitia si vanitatea. Bujor, ca de obicei, tacea. ii scosei atunci ochii cu ursii si caprioarele cu care-mi impuiase capul Ileana. Omul se uita o clipa mustrator la ea. - Nu e nici o vraja, domnule. - Nu e vraja? ma otarii. Cum se face ca noi batatorim muntele de aproape trei saptamini, fara sa zarim picior de cocos, cind dumneata ii stringi cu cirdul in custi? Ai putea sa-mi spui? - Foarte usor. Iarna, cind zapada napadeste peste ei cit claile, cocosii riciie in nameti, ca sobolii, gauri lungi in fundul carora se ghemuiesc, asteptind sa treaca viscolele Multi mor acolo de foame si frig, ori ii maninca vulpile si risii, care stiu sa scormoneasca. Cind gasesc asemenea ascunzisuri, bag mina adinc si-i scot, bietii de ei, amortiti. ii aduc atunci acasa, unde-i opresc pina da moina Mai mult nu, ca n-am ce face cu ei. - Dar caprioarele? strigai nemultumit. - Caprioarele? Saracele! Pui razleti de mamele lor gonite de lupi, capriori mursicati, ciute betege si lihnite de foame! Fiarele trag la tine singure, ca la o scapare. E de ajuns sa le fluturi un smoc de fin proaspat. Le domesticesc necazurile si asprimile vremii. Ochii lui Bujor se inmuiasera si limba se dezlegase la amintirea dramelor padurii. - Cind nu le poti purta in brate ori nu se mai tin pe picioare, urma el vorbind ca despre altcineva, le pui pe-o nasalie cu talpici de brad si le tirasti pin-acasa. Ne se clintesc! Cind le ridici, isi lasa botul rece in palma ta. Si Bujor tacu iar, mingiindu-si caciula scoasa ca pe o berbecuta salbatica. II ascultam nedumerit, si din mintea mea se risipea iar oa un miraj mitul tesut in jurul lui. in sfirsit, hotarisem plecarea in ultima noapte Bujor a facut o suprema incercare. Am urcat sus, la padurea de smida. Alesesem pentai pinda o poienita cu lastar plapind de mesteacan, in mijlocul careia mai staruia un molid batrin si ramuros. Mai inainte de a se simti zorile, ne-am strecurat prin beznele padurii pina acolo. Eu am ramas in margine, la aparate. Bujor s-a tirit ca un sarpe pina la trunchiul copacului, in care s-a topit facindu-se una cu el. Nu-l mai puteam deosebi, oricit imi tineam ochii cascati in partea unde pierise. Si, deodata, din inima tacerilor crunte, a inceput sa rasune cinte-cul magic al cocosului de munte. Padurea l-a primit cu uimire si l-a trimis pina departe in intunecimile ei adormite. A doua, a treia oara, cintecul si-a repetat vraja dupa tot sartul, cu sughituri, bolboroseli, opreli si la urma cu ascutit de lama de coasa pe-o cute. Apoi s-a oprit. Si iata, un filfiit de umbre izbucni din lastaris si se lasa pe o creanga a copacului. Nu se vedea inca. Se nazarea mai mult. O pata neagra, miscatoare se clatina pe zarea dintre doua ramuri. Stafia pasarii maiestre? imi inghetase si inima, si rasuflarea. Totul inlemnise in preajma mea intr-o crincena asteptare. Dupa citeva clipe umbra se umfla, se lungi parca, si slobozi la rindul ei cintecul. O data, de doua ori, de trei ori, isi ascuti gitlejul ca o coasa data pe piatra, si niste aripi nevazute plesnira bataioase Dar inca nu puteam lua poze. Ar fi trebuit sa aprind magneziul sau un puternic bec electric, si la asta nu ma gindisem. Credeam ca spectacolul are sa se prelungeasca pina la lumina zilei. Cintecul bataios mai suna inca de citeva ori. Fara raspuns. Deasupra, stelele incepeau sa tremure, gata parca sa se scuture, si un paienjenis cenusiu sa se anine in bagdadia virfurilor de cetina. Lumina mocnea inca in coaja noptii, gata sa crape. N-am mai putut rabda. Am facut o miscare nesabuita. Fantoma pasarii s-a dezlipit cu zgomot surd, a trecut cu fisiit lung peste mine si s-a stins departe in orbenia codrului. Eram atit de atintit in urmarirea ei, ca Bujor, iesit din trunchiul copacului, m-a speriat. M-am suparat foc ca-mi tainuise pina atunci mestesugul lui da a imita cintecul cocosului. L-am intrebat de ce? Nu mi-a dat nici un raspuns. M-am intors, buzat, la satra. Am crezut atunci spusele oamenilor si cele ale Ilenii, ca Bujor stie multe din minunile codrului si ale suflarii lui, dar le tine, jurat, sub lacate si peceti. Nu Ic putea destainui mie, unui venetic. Zorile se desteptau grabite. Ite albe si aurii se teseau printre ramuri, pretutindeni. Am ridicat mofluz tabara si am plecat peste saua muntelui, inapoi, la tamazlic, unde lasasem o parte din bagaje. Acolo trebuia sa ma despart de Bujor. Cind am iesit sus pe piscul chel, zorile se umflau albe, de jur imprejurul buzelor cerului, ca o spuma clocotita de lapte gata sa dea in foc. Am sosit inainte de prinzul mic. Vitele pasteau singure, rasfirate pe oblincul muntelui, pina in codru, in paza unei acvile ce se rotea in azurul de deasupra lor. Ciobanii se strinsesera, cu mic, cu mare, jos, in gavanul tamazlicului, in asteptarea mamaligilor. Ca sa nu plec cu peliculele goale la Bucuresti, m-am hotarit repede, pina se gateste masa, sa injghebez un film cu boarii, cosarele asezarii si privelistea muntelui inflorit cu cirezile de vite, destul de pitoresc in cadrul solemn de piscuri alpine. Tocmai haisem ciobanii de pretutindeni in oborul stinei si-i rinduisem trimba, rezemati in bitele lustruite. Bujor, raznit de toti, se trasese la o parte, cit mai nebagat in seama. Nu primise sa fie filmat si astepta doar clipa sa ne despartim. Scos din codrul lui, parea acum un om de rind, neinsemnat, banal. II intreceau in glume si cintece ciobanii gramaditi in jurul meu, niste galigani zdraveni si spatosi, care din cind in cind se mai uitau, dar de departe, chioris la el. Eu il uitasem Bujor, cu tacerea si modestia lui obisnuita, se micsora, se stergea Cind im ropot inabusit, ca de calaret, departat, ni se zvoni in auz Priviram peste zaplazuri, spre inaltimi. Vitele pe ponoare se oprisera scurt din pascut si ridicasera, atintite, capetele. Si, deodata, de dupa un sfirc de padure, se povimi pe clina, la vale, un muget infricosator. Venea in goana turbata, cu coada bizoi si coarnele fluturate, duduind sub ea pamintul, o vita, repezita tinta spre noi. Vacarii se desfaeura, ingrijati - Strechea facu unul. - Nu se poate streche la ceasul asta, baga altul de seama. Este altceva Vita intr-adevar se rostogolea ca o stinca naprasnica, trecind prin sirul celorlalte, care se adunau minioase, cu coarnele boldite in pamint, pufnind pe nari si gata sa se insire si ele dupa ea. Racnetele si mugetele umpleau cazanul vaii. Taurii mugeau ca la junghiere. Deodata, un boar urcat pe-o buturuga striga: „Ursul". Toti se strinsera in fuga pe marginile oborului, la gurile cosarelor. Vita ajunse la citeva zeci de stinjeni. Se vedea bine, era o vaca voinica, alba, fugind inspairnintata de moarte si cautind scapare la ciobani. - Ursul! racni alt cioban. Ma uitam sa vad fiara gonind-o din urma si stam inca in mijlocul bataturii, cind pe poarta ocolului, data in laturi, zbucni sub ochii nostri o aratare monstruoasa Bujor, rasarit ca din pamint linga mine, abia avu timp sa ma traga, imbrincindu-ma sub cosar. La inceput nu-mi dadeam seama. Alergau amestecate la un Ioc doua dihanii. Cind trecu ca fulgerul pe dinaintea mea, ma deslusii. Vaca ducea, infipt in spatele ei, un urs urias. Cu ghearele labelor de dinainte, el prinsese grumazul, pe care-si plecase capul, cereind mereu sa-i muste gi-tul. Dar capul ursului, ametit de goana si zvircolirile victimei, nu se putea fixa. Vaca, de o voini-cie extraordinara, isi scutura cerbicea incordata cu muschi ca fierul si-i arunca mereu capul matahalei inapoi. Slabiciunea fiarei se mai tragea si din altceva. Ursul sarise asupra vitei ca un calaret. Nu izbutea insa sa se salte si sa o incalece si cu labele de dinapoi, ca sa se lungeasa apoi intreg deasupra ei. Ramasese astfel spinzurat, cu salele atirnind slobode, smucit cind intr-o parte, cind intr-alta de opintirile vacii, care zvirlea cit putea din picioarele de dindarat, gata sa se dea peste cap. Totusi dihania se tinea bine in labele de dinainte, cu care incolacise grumazul prazii. De toate astea ne-am dat seama pe urma. Atunci nu se putea vedea decit o goana monstruoasa, din care ieseau mugete si racnete furioase. Vaca facuse un ocol in fata ochilor nostri, ca la o cursa de tauri, si-l incepea pe al doilea. Nimeni nu indraznea sa se clinteasca. Ciobanii incremenisera pe de laturi si asteptau ca vita, venita dupa ajutor, sa iasa iar pe poarta si sa se duca pe coclauri cu calaretul ei salbatec in spinare. in ramatul groaznic, o femeie tipa si incepu sa-si smulga parul. isi cunoscuse vaca si porni a o boci, strigind-o pe nume. Atunci, deodata Bujor tisni de linga mine, facu citiva pasi inainte si inchise repede poarta. La timp. Ca un torent furios, cirezile de vite naboiau furioase, cu coarnele intinse, sa sarjeze ursul. Daca naboiau peste noi, ne faceau praf cu cosare cu tot. Oprit la poarta inchisa, sivoiul lor se desfacu in doua, ne ocoli pe linga zaplazuri si se scurse pe dinafara, duduind spre fundul vailor. Vaca facea acum al treilea ocol. Bujor o pindea cu un par gros in miini. Cind sosi in dreptul lui, sari fulgeratic inainte si-i arunca drugul intre picioare. Vita se impiedica si, poticnindu-se, cazu, tirindu-se in genunchi inca vreo citiva pasi. Apoi lasa botul in pamint si ramase neclintita. Bujor se trase doi pasi Ia o parte si stete rezemat in baltag, asteptind. Vita urma sa nu se miste. Sufla numai greu pe narile singerate praful pamintului unde isi plecase capul. Ursul se dezmeticise. isi trase ghearele din grumazul ei si se ridica in doua picioare. Era mai inalt ca un stat de om. Privi mai intii in toate partile, parca s-ar fi gindit sa fuga. Dar isi lua seama si, vazindu-l pe Bujor, se napusti cu furie asupra lui. Omul se dete un alt pas inapoi. Deodata, crescut pe virful picioarelor, ridica numai baltagul cu amindoua miinile, ca fulgerul, si cu un icnet adinc lovi fiara drept in crestet. O trosnitura, si ursul se pleosti, lasindu-se pe vine, cu labele intinse spre vrajmas, stind asa atimat de baltagul infipt in scafirlic, ca un trunchi de toporul ce I-a doborit. Oamenii urmau sa se tie tot deoparte si priveau inlemniti. Bujor, smucind toporisca din teasta dihaniei, ii striga sa-l ajute. Sarira toti si lungira alaturi de vaca fiara. Era o ursoaica enorma, cu blana galbena ca mierea. — O s-o astepte mult si bine puii, o caina baciul pipaind-o. — Are pui mici? intrebai eu. -Are — De unde stii? — Se cunoaste dupa sfircul titelor supte din proaspat. Vina si ea pentru hrana alor ei Ma uitai adinc in ochii lui Bujor, care sta posomorit El deslusi mihnirea din privirea mea. — Daca nu navalea la mine, nu o ucideam, raspunse el tare gindurilor mele. O lasam sa sara zaplazul si sa se duca in pace. — De ce n-ai fugit la adapost linga noi? — S-ar fi luat dupa mine si ma prindea din spate. Sau, si mai rau, sarea la altul Si-apoi asta ce vina avea? Si-mi arata vaca trintita, a carei carne se zbatea ici-colo, in hartanele mursicate de coltii si ghearele fiarei, cu femeia plingind ingenunchiata asupra ei. Si, plecindu-se, sterse de singe baltagul pe blana ursoaicei, pe care mi-o darui. Am primit-o, nemingiiat ca, desi cu intreg arsenalul cineastic la indemina si in cea mai frumoasa lumina a zilei, am scapat prilejul sa turnez filmul capital al carierii mele, o vinatoare originala in Carpati. in Ioc de cocosi, sa fi adus plocon premierului ursi. La despartire am scos ceasornicul si l-am intins lui Bujor. EI mi-a zimbit si mi-a aratat soarele, inapoindu-mi darul Mi-am dat seama ca avea dreptate sa-l refuze. Tot timpul cit umblasem impreuna nu avusesem nici o clipa nevoie sa ma folosesc de el Rinduiala vremii se (acea dupa alte semne si invoieli. Si ceasornicul se oprise, uitat in tainita buzunarului. Cind am sosit in sfirsit la Bucuresti, guvernul cazuse de mult. Fostul premier, protectorul meu, se afla in strainatate. Am alergat la minister. Fusesem dat afara pentru parasirea nemotivata de serviciu si inlocuit cu cel mai inversunat rival. Pe deasupra mi se imputa materialul ridicat fara forme si mi se cerea sa restitui suma luata acont fara ordonanta justificativa. Am platit tot, mi-am scuturat papucii, am parasit cinematografia si am intrat in petrol. Pentru asta ma gasesc, dragii mei, intre voi, isi sfirsi spovedania inginerul Petcu, de la Esenta romaneasca, intinzind a zecea oara paharul sa i-l umplem. Am uitat sa va spun, se-ntoarse el la poveste, dupa ce-l sorbi, ca din chiar ceasul despartirii de Bujor, vremea s-a incruntat grozav. S-a pornit un vifor cumplit, cu zapada schimbata intii in lapovita, apoi in ploaie, incit am ajuns in sat, unde m-a insotit cu calul Ileana, degerat si murat pina la piele. - Stii ce? imi spuse ea pe drum. Se razbuna cerul si-si varsa dintr-o data toate zapezile si ploile pe care i le legase si de la care-l oprise pin-atunci Bujor. Si nu mi-a fost deloc greu s-o cred. |
|||
Pune poezia Misiune de incredere pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |