| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Intunericul si poetul de Mihai Eminescu ÎNTUNERICUL Tu care treci prin lume străin şi efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gândurile-n cer, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Moarte aminata
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Vasile Voiculescu
|
|||
|
|
|||
| De trei saptamini batrinul boier Amza se lupta cu moartea si nu se da biruit. in fiecare noapte cei ce-l vegheau ii strecurau in mina luminarea aprinsa, pe care el, horcaind, o alunga cu minie. Tinea in el cu ultima indirjire sufletul gata sa-i iasa. Citeodata parea chiar ca s-a ispravit si l-a scapat. Rudele si ingrijitorii se pregateau sa rasufle usurati. Dar boierul, incordindu-se, isi aducea iar sufletul inapoi, cu sila, de departe, ca pe un rob fugit de la stapin. Si dimineata il gasea din nou viu, cu ochii tinta pe calendarul de care nu se dezlipea. Desi aproape lesinat, tinea sa rupa el insusi zi cu zi filele. Controla astfel rabojul vremii ce i se mai cuvenea sa traiasca inca si alunga moartea la data dinainte hotarita. Nici in clipele cele mai grele nu lasa calendarul din mina. Se temea ca nu cumva cei din preajma, satui de atita zbucium, sa-l insele si sa smulga mai multe foi deodata, incurcindu-i astfel socotelile, ca sa-l faca sa moara mai repede, inainte de ziua statornicita. Asta prelungea grozava agonie dincolo de marginile ingaduite puterilor unui muribund si rabdarii celor ce-l pazeau, rubedenii si slugi, care abia se mai tineau pe picioare. Dar boierul se indaratnicea sa se impotriveasca arhanghelului culegator de suflete si, dirz, il indatora sa-l adaste pina la implinirea vechiului zapis statornicit odinioara intre Cel Atotputernic si un stramos al lui. Bolnavul pe toate celelalte le uita. Din mintea lui ciuruita scapau ca prin niste gauri negre starile de fata si intimplarile din jur: nu mai cunostea oamenii, biiguia, uita ca a mincat, nu mai stia ca s-a spovedit abia cu o clipa inainte si cerea preot, amesteca trecutul cu prezentul. Confunda toate Un singur lucru raminea infipt acolo in constiinta lui, ca un tarus de care i se inclesta viata: ca nu trebuie sa moara inainte de implinirea sorocului unei mari fagaduinti. Povestea era veche si tainica. Boierul Amza se tragea din teribilul neam al Draculestilor, care au insingerat cu competitiile lor la domnie citeva veacuri ale istoriei. Unul din stramosi, ca sa curme prigoana fratelui sau, crunt voievod al tarii, si-a schimbat starea si numele si, ascuzin-du-se cu familia in munte, a izbutit sa intre pentru totdeauna in obscuritate si uitare. Urmasii lui au scapat de casapie si si-au cistigat incet averile. Batrin si cucernic, el s-a tras in urma la Ierusalim, apoi la Sfintul Munte, unde cu rivna lui intru sfintenie si-a agonisit o slava nepieritoare. Vestit in toata ortodoxia ca mare isihast si tainic inchinator al rugaciunii mintii, care aduce pe domnul Cristos in inima, el s-a inaltat la stari neinchipuite pe treptele suirii la cer si ale cunostintei de Dumnezeu. Traditia familiei spune ca, astfel, cu harul de sus si prin ingaduinta proniei, fericitul isihast a capatat un privilegiu intarit cu legamint si pecetluit de insasi blagoslovenia Celui-de-Sus, ca el, precum si toti cei dintii nascuti, barbati din neamul sau, sa fie de-a dreptul mintuiti si sa le fie deschis raiul. Pentru implinirea acestei fagaduinte, moartea era indatorata sa nu-i poata lua decat in intiia noapte de Pasti, la slavita inviere a Domnului, cind portile raiului stau larg deschise pentru toti fericitii raposati in acel ceas, rapiti acolo odata cu Mintuitorul. Si pina atunci pronia isi tinuse legamintul: sase barbati, capi de generatie ai neamului privilegiat, de-a lungul a patru secole si jumatate, isi dasera duhul in noaptea luminata. Acest ceas izbavitor al invierii il astepta neclintit boierul, ca sa moara dupa vechea datina si el, al saptelea si cel din urma din sirul neamului ce se stingea, desi pe el Dumnezeu nu-l blagoslovise ca pe inaintasi cu o virsta matusalemica, ci il chema abia in al nouazeci si doilea an al vietii. Dar la asta nu putea pune impotrivire, lungimea de ani nu era trecuta in zapis, fara numai favoarea stramutarii la ceruri in ziua si ceasul cel mai luminat al pamintului. Asa ca pentru nimic in lume si dincolo de lume, boierul n-ar fi consimtit sa-si dea sufletul macar si numai cu o clipa mai inainte. Pentru asta ochii lui erau pururi tintiti pe calendar si urechile la clopotul Patriarhiei. Pentru orisice altceva le tinea strinse si inchise. Dar mai erau inca doua saptamini de apriga razboire cu moartea pina la Pasti. Doua sapta-mini de cazne agonice, in care zi-noapte bratul arhanghelului trebuia abatut si moartea nerabdatoare tintuita in loc. insa o uriasa nadejde si o incredere mai presus de fire il ajuta sa savirseasca minunea. Adica izbutea sa pilpiie atit cit sa nu moara cu adevarat si sa dureze pina la Pastele care venea cu tirisuri de melc. Atunci cind va cadea cea dintii foaie din cele trei la rind insemnate cu rosu si vor suna clopotele invierii, va ingadui si el mortii sa-si faca datoria, strigind ca tilharul: „Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia ta". Asteptarea asta migalita cu tot soiul de intreruperi si morti inselatoare umplea de spaima pe cei ce-l pindeau, sleiti de oboseala si de ura. Mai ales cucoana Catinca, sora boierului, vedea cu groaza cum se iroseste in cheltuieli zadarnice si bruma de avere ce i-ar mai putea raminc de pe urma raposatului. Daca el ar fi murit de la inceput, de cind s-a imbolnavit, tot s-ar mai fi ales cu ceva. Dar asa, de doua ori pe zi si de cele mai multe ori si noaptea medici, in fiecare seara preotul, care sa-i citeasca si gata in ascuns pentru impartasanie (caci boierul nu primea cu nici un chip cuminecatura mai inainte de Paste, incredintat ca aceasta i-ar fi ratificat moartea), doua surori ingrijitoare cu schimbul tot timpul, alt rind de slugi tocmite peste cele ale casei, medicamente scumpe, injectii, baloane cu oxigen si altele cite spulberasera in aceste vremi de naprasnica scumpete sute de milioane. incit coana Catinca se gindea chiar ca daca batrinul s-ar intimpla sa scape ar ramine sarac si i-ar cadea ei pe cap. De aceea coana Catinca pe drept cauta chip si fel sa-l ajute sa moara, daca s-ar fi putut numaidecit. L-ar mintui de chinuri si ar mai scapa ceva din averea care se mistuia ca fumul. O parte sa o aiba pentru inmormantare, cu cealalta sa-si mai indulceasca si ea viata de boieroaica scapatata. Pentru asta rinduise fara invoirea bolnavului masluri cu cite sapte preoti, care s-au rugat pentru usurarea patimasului din chinurile vietii, i-a asezat fara stirea lui la capatii icoana facatoare de minuni a arhanghelului Mihail, adusa cu cheltuiala de la o vestita manastire, icoana cu puteri sa scurteze chinurile mortii. invatata de o prietena priceputa, i-a facut, de viu, slujba si pomeni de mort, a platit preotilor de s-au rugat pentru usurarea lui la sfintul altar, doar o izbuti sa impinga limbile ceasului mortii cu citeva zile mai inainte. Toate insa zadarnic. Batrinul Amza, orice i s-ar fi facut, nu putea muri decit ca un intii nascut din neamul privilegiat al Draculestilor, adica in ceasul luminat al Pastilor, pe care, dupa fagaduinta nedezmintita, il astepta, infruntind toate asalturile nerabdatoarei morti. Asa ca medicii continuau sa vie, medicamentele scumpe sa se ingramadeasca pe tablia scrinului, preotul sa citeasca la capatii (cu potirul ascuns pentru o eventuala impartasanie), surorile sleite de veghe sa manince cit sapte, slugile sa risipeasca si sa fure. Agonicul cu calendarul la subtioara nu se sinchisea de ingrijorarile Catinchii si isi vedea de unica lui treaba, inca doua sap-tamini de impotrivire navalei celei fara de impotrivire. Si izbutea sa-i tie piept, abia cu un firisor de viata desfasurat cu scumpatate de pe mosorul unei uriase vointe. intre timp au batut clopotele cu sonoritate de renastere italiana ale Pastelui catolic. Toti dimprejur au vestit pe bolnav despre acest nimerit prilej, nadajduind ca el are sa consimta moara. Tot Paste se cheama ca este, acelasi Crist despica piatra mormintului si inviaza la cer. Dar boierul Amza, cu ochii pe calendarul lui, n-a vazut, n-a auzit. Calendarul lui ii amina moartea cu inca o saptamina. Coana Catinca si toata sleahta ei a trebuit sa se plece si sa astepte. In sfirsit, prima foaie din cele trei insemnate cu rosu s-a aratat, si Pastile drept-credinciosilor s-a vestit pentru a doua zi. Bolnavul dintr-o data s-a linistit si s-a pregatit sa-i iasa intru intimpi-nare. Chinurile au incetat si agonia s-a schimbat intr-o radioasa bucurie. Cu mintea mai limpede ca oricind, i-a chemat pe toti, si-a cerut iertaciune, i-a sarutat, apoi din nou s-a marturisit, s-a impartasit de data asta, si-a luat ramas bun si cind a sunat clopotul cel mare de la Patriarhie a pus de a deschis aparatul de radio si a ascultat cu sfintenie slavitul Cristos a inviat, amestecat cu salvele de tunuri. Apoi a poruncit sa se stinga luminile electrice, sa se lase numai o candela aprinsa si, imbaiat, imbracat in haine noi inadins facute pentru inmormintare, cu barba frumos pieptanata, i-a pomit pe toti la culcare, iar el s-a intins pe pat, a incrucisat pasnic miinile, intre care a inclestat luminarea aprinsa si a inchis ochii, vegheat numai de sora de noapte, pe care a rugat-o sa aiba grija de luminare. Si in odaia cufundata in intuneric a pornit sa se petreaca misterul mult asteptat al mintuirii. Batrinul a atipit usor, cu rasuflarea din ce in ce mai potolita, tot mai slaba, ca o stingere. Sora I-a privegheat o vreme, apoi, toropita de oboseala, a suflat in luminare, care ameninta sa arda miinile mortului, si s-a culcat in fotoliu sa doarma pina a doua zi cum avea porunca de la boier: Moartea lui sa se savirseasca in mare pace si taina. Si toti prin odai, acum impacati, au cazut ca morti intr-un somn greu si lung, cel dintii nestingherit, dupa atitea saptamini de nopti cu vaiete, injectii, baloane, buiote, spovedanii si rugaciuni. A doua zi dis-de-dimineata, un lung fior sonor a strabatut intreaga casa adormita, ca o alarma: chema neintrerupt soneria din odaia mortului. Dezmeticiti cu greu, s-au indreptat toti impleticin-du-se intr-acolo, afara de cucoana Catinca, mai linceda la auz si sigura pe ramasita de mostenire. Cind au deschis usa si au intrat n-au vazut deodata nimic, perdelele groase atirnind inca in ferestre. Dar au auzit cu spaima gura boierului Amza, care, minios, striga cit il ingaduiau puterile dupa slugi. Toti s-au tras inapoi de groaza strigoiului. Dar tipetele boierului nu conteneau. Cu mare sfiala s-a strecurat usor sora de schimb si a aprins lumina. Boier Amza, in capul oaselor, odihnit si luminat, cerea sa i se aduca apa calda si prosopul pentru spalat, peria si pieptenele pentru dichisit si apoi numaidecit cafeaua cu lapte si cozonac, ca ii este foame. La masa are sa ciocneasca oua rosii si ar pofti putin stufat de miel. A lamurit pe toti ca trecuse hopul. Dumnezeu l-a incercat numai si il aminase iar- cine stie! -pentru Pastele viitor sau peste multi altii. in acelasi timp a cerut sa se ridice de pe patul lui, unde zacuse si zacea piezis sora de noapte lesinata de spaima cind mortul in zori ii poruncise sa-l gateasca si sa-i aduca mincare. A fost apoi o istorie nemaipomenita. Putin a lipsit ca, in locul boierului, cucoana Catinca sa se bucure de privilegiul neamului si sa intre asa pacatoasa de-a dreptul in imparatia cerului, ca una ce a fost gata de atita ciuda sa dea pe loc ortul popii. Caci indata boierul s-a pus pe trai si ingrijiri, ca un om ce trebuia sa dureze cel putin un an, adica pina la Pastele viitor. A chemat numaidecit avocatul sa-i vinda casa, cu clauza ca sa fie lasat sa locuiasca in ea cit va mai trai. Adat la vinzare niste actiuni din fondul lasat pentru pomenire. Atras numerarul destinat cheltuielilor de inmormintare si i-a deturnat intrebuintarea pentru mincare si bautura si a mai anulat alte danii si legate facute mostenitorilor. A doua zi familia ingrijorata s-a adunat la sfat mare. Boier Amza risipea acum fara putinta de a-i pune stavila averea. De bucurie ca n-a murit, zvirlea banii in vint. Trebuiau luate masuri grabnice. La mijloace tari nu se putea ajunge. S-ar fi cazut ori sa-l stringa de git, ori sa-l otraveasca. Dar nu ar fi facut nimeni asta, chiar daca se gindeau. Nadejdea era numai la Barbu, nepot de sora al boierului, un fel de Ulise al familiei, fertil in tertipuri si viclenii. Barbu a cerut timp de gindire. Si dupa citeva zile s-a infatisat cu dezlegarea. Batrinul se inselase, asa cum era inselata toata lumea. Nu murise fiindca Pastele ce se sarbatoreste acum nu este Pastele cel adevarat. Cu schimbarea calendarului pe stilul nou, biserica insusi isi zapacise rin-duielile si-si incurcase sarbatorile, aducind invierea Domnului cu o saptamina mai devreme decit se cuvenea si de cum cereau canoanele si vechiul calendar. Pastele cel adevarat pentru care pronia harazise slavitul privilegiu stramosului iubit de Dumnezeu va fi dumineca viitoare. Atunci se sarbatoreste autenticul si veridicul Paste la Ierusalim si in toate bisericile Rasaritului ramas ortodox. Numai in acea noapte, care va fi peste trei zile, se deschide cerul si da drumul catre rai celor alesi. Ca dovada stau adeveririle de la schiturile ramase credincioase, aduse de catre un batrin calugar stilist la patul batrinului si care ameninta cu vesnice cazne pe toti citi praznuiesc Pastele eretic. Nepotul a mai infatisat inca vechea Pascalie cu litere chirilice, ale carei calcule inspirate de intelepciunea divina aratau Pastele Ia data lui neclintita, adica peste trei zile. Batrinul a ascultat cu supunere si s-a clatinat adinc. Dintr-odata susurul de viata a secat in el. Si agonia, intrerupta miraculos citeva zile, a inceput iarasi, grea. Din nou s-au pornit veghile de noapte, injectiile, baloanele cu oxigen, cu care sa se mai innoade firul vietii pina la sfirsitul saptaminii. Acum nepotul smulgea pentru batrin foile calendarului si ii cirmuia drumul catre vesnica alinare. Si in ceasul hotarit de nepot, la miezul noptii, cind dupa o placa de patefon au rasunat anuntate in limba engleza clopotele Ierusalimului si slujba invierii de la Sfintul Mormint, cu Cristos a inviat cintat dupa canon in douasprezece limbi, boierul Amza si-a dat duhul cu un zim-bet fericit pe chipul intors spre stramosii privilegiati, care-l asteptau sa-l imbratiseze in portile deschise ale raiului. |
|||
Pune poezia Moarte aminata pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |