| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Intunericul si poetul de Mihai Eminescu ÎNTUNERICUL Tu care treci prin lume străin şi efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gândurile-n cer, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
O scrisoare de dragoste inchipuita
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Vasile Voiculescu
|
|||
|
|
|||
| Printre hirtiile ramase de la raposatul meu prieten, am gasit si aceasta scrisoare de dragoste inchipuita. imprejurarile in care a scris-o le spune el insusi - dealtminteri, stiu ca n-ar fi fost in stare sa iubeasca, din pricina firii lui ciudate, de a se stapini, de a-si infringe orice bucurie, de a se abtine de la orice placere de teama sa nu ajunga sclavul lor. Nu putea nimeni sa-i prinda mai tirziu atit de bine nota dominanta a caracterului sau, cum si-o facea singur in , in aceste citeva rinduri. Acesta era el! Asa l-am pomenit, asa a ramas pe tot parcursul vietii si a murit abtinindu-se de la singura placere ce-i mai ramasese: minca-rea. Plictisit de boala, deceptionat, s-a lasat, printr-un efort de vointa, sa moara de foame! Din scrisoare chiar se vede ca e un copil al dragostei. El crede ca patima izbucneste ca un vulcan de cuvinte sonore si rare, ca un potop de lirism si imagini - umflate si goale! Nu-si putea inchipui ca patima adinca si curata cauta vesmintul cel mai simplu si cel mai curat si ca zece rinduri simtite, din suflet, fac mai mult decit atitea pagini cugetate si poate cautate. Dar eu mi-am uitat rostul meu de simplu editor si am luat pe acela de critic al mortilor - si ce e mai greu, am uitat ca: de mortuis nil nisi bene. . octombrie X mi-a citit aseara scrisorile lui de dragoste - simple, sincere dar cit de sterse, cit de banale, si l-am pizmuit totusi. De ce nu iubesc si eu, pe orisicine si oricum ar fi numai sa iubesc? Cum i-as scrie nebune scrisori de dragoste, in care simbolul tainic sa stea alaturi cu marturisirea cea mai indrazneata; scrisori nebune, cum nu s-au mai scris, unde ridicolul sa se infrateasca cu sublimul! Oh! Cum i-as scrie: Iubito, te aseman imblinzitorului de fiare, imblinzitorului nemilos si crud Ai vazut cum leul clipeste ametit sub privirile .strapungatoare ale stapinului? Ochii lui galbeni, plini de dorul pustiei, se inchid, durerosi, infrinti cu ciuda parca! Ochii tai vineti ca otelul - stralucitori ca el — sint, iubito, ochi de imblinzitori de fiare Zadarnic cerc sa-i infrunt, puterea lor doboara neputincioasa-mi impotrivire si pleoapele trebuie sa se coboare ca sa-mi ascunza amare lacrimi de ciuda si durere. Oh, cum ma doare privirea ta neinfrinta! Tu esti imblinzitorul si eu sint fiara imblinzita! Cum te urasc si cum te-as sfisia! Te urasc din pricina puterii ce ai asu-pra-mi, din pricina tiraniei cu care stapinesti peste sufletul meu! Te urasc, te-as sfisia, si cu toate astea tremur in fata ta cum tremura-misel-leul cind in cusca-i patrunde imblinzitorul. Tremur si ma gudur lingusitor la picioarele tale oh, cum te-as sfisia! Tremur de frica, de ura, si de placere si ca leul cersesc un semn din parte-ti, un semn si pentru mine fie chiar o lovitura usturatoare, o injositoare lovitura cu biciul plumbuit. Oh, cum te urasc, pentru libertatea ce mi-ai rapit, pentru robia la care de buna-voie ma supun, pentru dragostea tara margini ce-mi stirnesti in inima Sint o fiara imblinzita, pe care insa o biruie inca nostalgia codrilor salbatici, dorul vietii slobode, fara lanturi, fara gratii de fier; sint o fiara in fata careia, daca ti-ai pierde puterea, magne-tica-ti putere, daca ai clipi, macar infiorata - te-as sfisia! In rasaritul plin de basme, sint vestitii fermecatori de serpi - naja, teribila naja chiar, se incolaceste dupa gitul lor ca un colan, umilita si supusa, vipera si aspidul, ca niste bratari stralucitoare - se invirtesc in jurul bratului de eben al fermecatorului. Iubita mea, tu esti neintrecut fermecator de serpi - supus si umilit ca un sarpe, sub puterea vrajei, ma incolacesc imprejurul vietii tale si-i fac un nepretuit colan, o bratara scumpa si fara seaman. Cu limbile pline de venin, suier minios dar nu indraznesc sa te musc, caci nici un muschi nu ti se clinteste, nici un fior nu te strabate, si asta ma infringe! Oh! Daca ai avea o clipa de indoiala, daca ai tresari macar de spaima, cum ti-as strivi sub colti carnea delicata, varsind in rana veninul ucigator! Dar tu, nepasatoare, cu increderea oarba in tine, te joci cu sarpele ca si cu un colan nevinovat, fara spaima, fara fior, si asta te scapa si te face stapina lui vesnica. Si cum te-ar sfisia leul, imblinzitorule! Si cum te-ar musca sarpele, fermecatorule! Dar nu poate; simt ca ura lor nu e decit o dragoste napraznica pentru tine, o dragoste fara margini si tara nadejde. O dragoste pentru insasi tirania, puterea si cruzimea cu care stapinesti, imblinzitorule, fermecatorule! Totusi, ia seama! Mi-e sila si rusine de ce am scris. Asa e o scrisoare de dragoste? Unde este sublimul, sa ma inalt pina la el, sa-l rapesc, sa-l inlantuiesc cu vorbe si, supus ca un orb, sa-l aduc la picioarele iubitei! Cum sa-i scriu? Cind Dante a patruns sfios in Paradis, Beatrice i-a rasarit in cale si i-a luat mina ca sa-l calauzeasca. Beatrice! inger de lumina, al carui zbor era o armonie! Cita fericire a simtit atunci poetul tragic, au spus-o si o vor spune de-a pururi dumnezeiestile versuri care l-au nemurit! Eu sint mai fericit ca Dante! in Infernul acestei vieti, in intunericul de aici, eu te am pe tine, iubito, calauza vesnica, mai luminoasa ca Beatrice! Te am pe tine, stilp de foc, ce-mi stralucesti in noapte! Nu sint eu, oare, mai fericit ca Dante, care n-a gasit pe Beatrice decit in Paradis, cind eu pe tine te am alaturi, aici, in iadul acesta pamintesc? Sint nespus mai fericit decit vestitul florentin, si, cu toate astea, nespus mai nenorocit! Dante a scris numai Infernul. Divina-i Comedie eu o traiesc - o traiesc mai adinca, mai cumplita de cum a inchipuit-o si a scris-o el! Aceasta infernala „Divina Comedie". Oh, cum i-as mai scrie, nebun! Erau sapte minuni, vestite si sigure in lumea intreaga - insa, din toate, statuia lui Memnon se inalta uriasa la marginea desertului. Era de granit ros si tocit de vremi si furtuni, dar cu cit mestesug alcatuita! in timpul noptii reci si intunecoase, roua, ca un prinos de lacrimi, patrundea prin crapaturile pietrei in trupul uriasului incremenit. Tot dorul lui naprasnic de soare, de caldura, toata dragostea lui pentru lumina se stringeau, ca lacrimi curate de roua, in granitul tocit de furtuni; si cind, dimineata, soarele rasarea din adincurile marii - soarele de foc -, atunci roua se topea in trupul uriasului, si intreaga statuie se pornea sa cinte sa cinte tinguitor armonii ciudate; nemaiauzite si fermecate se revarsau din granitul tocit de vremi, se revarsau de sub sarutarile de foc ale soarelui. in noaptea oarba a vietii mele de pina acum, de-a pururi am plins. Am plins de dorul soarelui de foc, de dorul caldurii si luminii pe care o presimteam, o asteptam setos, in noaptea ce ma invaluia. Am plins, si prinos de lacrimi mi s-a adunat in suflet - lacrimi de durere, lacrimi de bucurie, toate deopotriva de amare! intreg sufletul mi-e imbibat de lacrimi, ca granitul statuiei lui Memnon, de roua. Si acum, cind tu mi-ai rasarit - mult asteptatule Soare -, ma topesc si cint sub razele tale de foc! Mi se topeste intreg sufletul, cu noianul lui de lacrimi, se topeste ca roua granitului si ca granitul stamii, sub sarutarile de foc ale soarelui, sufletul meu cinta, cum nu s-a mai cintat pina acum! Soare, care-mi dai viata si cintec, soare de foc, sa nu mai apui vreodata pentru mine. Caci granitul statuii lui Memnon s-a risipit in pulbere de durere ca te pierde in fiecare seara, cind te afundai in mare. Dar cum as mai putea sa indur noaptea grozava, noaptea plina de moarte, ce m-a invaluit pina cind imi rasarisi tu, soare? Nu sint decit un biet nebun! Caut sublimul prin cer si pe pamint, cind sublimul tot ea este, numai ea! Si, ca un smintit, cerc sa-l incheg in vorbe, cind sublimul intreg e intrupat in ea. Pe tine am sa te cint atunci, iubito, ca un nebun! Te iubesc dar te-as pingari de te-as iubi cu tot sufletul! Nu. Te iubesc cu tot ce am mai nobil, mai inalt si mai cinstit in suflet. Te iubesc pe tine si pentru tine, numai pentru tine! Nici o picatura din bucuria si fericirea dragostei mele nu vreau sa se reverse asupra mea, ci toata, toata sa fie a ta si numai a ta. Te iubesc pentru tot ce ai suferit, pentru tot ce te-ai bucurat, pentru cit te-ai luptat. Te iubesc pentru infringerile ce ai suferit, pentru durerile care te-au sfisiat, pentru multumirile care ti-au inseninat o clipa sufletul! Te iubesc toata, intreaga, asa cum esti acum! Nici un fir de par n-as vrea sa se schimbe, din pletele-ti bogate, ci sa fie asa, asa sa ramii, cum te-am vazut intii! Tu nu-ti poti inchipui, dragostea mea. Ceilalti toti sint niste egoisti josnici in iubirea lor, ei se iubesc pe ei insisi, numai pe ei. isi iubesc propria lor placere, propria fericire! isi iubesc propriul lor suflet ingust si rece, pe care il au vesnic in fata si pe care cauta sa-l sature cu comoara rapita din sufletul iubitelor lor! Putin le pasa de iubita, cine e si cum e! Ei isi indeplinesc numai pornirile si trebuintele lor firesti, fara sa cerceteze, fara sa simta decit propria lor simtire. Ca Narcis se oglindesc ei insisi pretutindeni si intotdeauna, nu sint indragostiti decit de ei. De aceea, putin le pasa de iubita lor, cine este si cum este. Ei in dragoste isi indeplinesc pornirile firesti. Si iubesc numai pentru ei. Si pe ei Eu te iubesc pe tine, numai pe tine si pentru tine numai! Te iubesc asa cum esti acum - asa te-am visat si asa te vreau pururi. De-ai sti cum binecuvintez durerile si suferintele care ti-au leganat si ti-au crescut sufletul, pe bratele lor de mame duioase! Durerile si suferintele care ti-au facut sufletul asa cum e astazi, un ocean un ocean, in al carui namol straluceste aurul si unde, alaturi de monstri, se gasesc si stinci de margaritare! Te iubesc atit incit nu-ti cer nimic, nu vreau nimic pentru mine, nici macar amagitoarea bucurie ca stii despre dragostea mea. Te iubesc atit, incit o data de-as banui macar ca te-as face fericita, renuntind la dragostea tainica ce am pentru tine, m-as jertfi, fara sa stau o clipa Ia indoiala, mi-as sugruma cu deliciu dragostea din suflet si sufletul meu insusi. Te iubesc atit, incit n-as vrea sa cunosti durerile dragostei prin mine, durerile fatale si de neinlaturat. Pricepi cum te iubesc? Nimic pentru mine, si toata dragostea pentru tine! Zadarnic! Tu nu poti pricepe, caci eu nu te iubesc omeneste , decembrie, seara tirziu. Recitesc ce am scris si zimbesc - ca sa nu rid. Ce ar zice iubita prietenului de aseara, ce ar gindi de scrisoarea asta? Sarman nebun, du-te si te culca si te linisteste! |
|||
Pune poezia O scrisoare de dragoste inchipuita pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |