Pe drumul de aur de la Sidon Veneau trei calareti in iscoada. Si-ntrebau pretutindeni de un cocon Proorocit de-o stea cu coada.
De mult mergeau asa, Iara folos, Dar neabatuti de alte ispite; Si coborau, zornici, Iordanul in jos, Prin pulberea starnita de copite.
Seara vorbeau linistiti intre ei Ce-au sa gaseasca si cum are sa fie; Rasuna voios drumul de clopotei Si ei isi mangai au barbile-colilie.
«Eu, spunea unul, numai sa sosesc Si-am sa si cunosc locul indata; Mi s-a aratat in vis palatul craiesc, E cat un munte de marmora curata.»
Cellalt raspundea plin de indemn:
«Eu nu stiu de palate, nici de munte
Eu cunosc pruncul. S-a nascut cu semn.
Trei stele, una-n piept, una-n spate, si alta-n frunte"
«Adevarat, adevarat, intarea Gaspard,
Cine-i mag-astrolog nu se pierde:
Eu stiu ca deasupra cetatii lui ard
Trei sori, unul alb, altul rosu, altul verde.»
Asa tainuiau inteleptii, cu ifos tustrei Dar paliti de-un haz fara pereche. Pufnea calul, se cocosa de ras camila, sub ei, Si chihotea asinul, pleostind o ureche.
|