Sa fie dar Iubirea o masca a Durerii? Alt chip al ei cand poate adoarme si viseaza? De ce atunci in mine ramane pururi treaza, Far' de ogoi chiar pana pe perina placerii? Voi doi ma chinuirati cu-acea perfida arta Cu care insii mesteri strang roze cu duiumul; Strivite-n teascuri grele si stoarse, le desarta De tot ce au in ele adanc etern: parfumul, inchisa in clestare, esenta lor strabate Departe, peste veacuri nici moartea n-o invinge, Si duhul rozei umple pe toti cati va atinge Asijderi eu, de-a voastre torturi neindurate,
Ma distilez in versuri, prin harul poeziei Va-mbalsamez in pura mireasma-a vesniciei.
|