| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Buzele mamei de Grigore Vieru Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Un mester vrajitor
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Vasile Voiculescu
|
|||
| („Lamura" nr. 6, martie 1921. pp. 358-363) | |||
|
|
|||
| De mii de veacuri, de cind grindurile Europei se ridicase deasupra apelor, Marea Mediterana era despartita prin toata latimea Frantei de Oceanul Atlantic si nu comunicau decit prin strimp-toarea Gibraltarului. Pe aici trebuiau sa ocoleasca toate corabiile incarcate cu marfuri si calatori, ca sa ajunga de la tarmul apusean la cel de miazazi al tarii. Noroade nenumarate petrecusera pe aceste tarimuri, multumindu-se cu ele asa cum iesisera din fauraria Naturii, de la stramosii celtilor pina la romanii cei intreprinzatori si plini de voinicie si pina la francezii din timpul lui Ludovic al XlV-lea. Tuturor le fusese si le era peste mina calatoria imprejurul coastelor, ce se facea cu mari piedici si multa pierdere de vreme. Negutatorii si oamenii politici jinduiau dupa un drum scurt care sa lege cele doua tarmuri, taind Franta in doua, dar unirea Mediteranei cu oceanul printr-un urias canal era un vis ce se parea cu neputinta de implinit. Si totusi acolo unde romanii nu se incumetasera, unde imparatii si regii de-a lungul vremurilor oftasera, increstind cu unghia degetului aratator pe globul ce inchipuia pamintul o dunga de la malul oceanului la al marii, acolo, peste muntii stincosi si coclauri, un om strein de meseria ingineriei, un stringator de biruri, avea sa taie in scoarta pamintului canalul dezrobitor. Pe acest perceptor al darilor de sare il asteptau de veacuri marea si oceanul despartite, ca el sa le uneasca iarasi. Petre Paul Riquet era un simplu stringator de biruri. Nici o universitate nu-i zvirlise in creier cu lopata cunostintele, nici o academie nu-l incununase, nici un sobor de invatati nu-i harazise o patalama inginereasca, ca apoi cu ea in mina sa sperie lumea. Dar o alta academie mult mai inalta il unsese inginer: dascalii lui fusesera pamintul si marea, clinele muntilor si adincurile vailor, cari scot ingineri nediplomati, dar fara gres. Abia stia frantuzeste; nici latina, nici greaca, limbile in cari se scriau atunci stiintele, nu-i erau cunoscute. Dar adincimea mintei lui era pe potriva adincimei marilor ce avea sa lege, iar rabdarea tot asa de tare ca a pamintului ce avea sa strapunga Petre Paul Riquet, stringator de biruri pentru regele Frantei, avea o mosioara la poalele Muntelui Negru, in fundul tinutului Languedocului, acolo unde oceanul face o intratura, gituind trupul Frantei. Aici tara este mai ingusta ca oriunde si strabatuta de doua riuri, ce izvorasc ca de la mijloc, din Pirinei, la vreo posta departare unul de altul, pentru ca apucind drumuri deosebite, unul - Garona - sa se reverse in ocean, iar altul, luind-o spre miazazi - Aune - sa se verse in Mediterana. Asta inchipuia oarecum ca o slemna, ca un slab izvod de canal firesc, astupat de intregul masiv al Pirineilor de pe ale carui povirnisuri opuse isi luau obirsia. De sute de ori Riquet strabatuse acest drum, fie pentru nevoile stringerii de dajdii, fie vina-tor, cu ochii in pamint si gindurile in nori, cercetind terenurile, scotocind talpile muntilor, masu-rind clina vailor, socotind grosimea pripoarelor. Ochii lui gaureau pamintul steios si vedeau mai dinainte si aievea dira uriasa, valul nestavilit pe unde avea sa-si amestece marea si oceanul undele purtatoare de avutii si interese omenesti. Bastinasii pamintului, stingheriti de greutatile drumurilor, de multa vreme trasese bagarea de seama a ocirmuirii asupra insemnatatii ce ar avea un canal facut in acest loc Pentru aceasta se trimisese o comisiune de ingineri mari si firoscosi, cari au strabatut tinuturile in goana pos-talioanelor cu zurgalai, au poposit grabiti si obositi ici-colo, au pus ocheanele la ochi si au privit peste culmi, au deschis compasurile si au masurat; apoi au strimbat din nas ori au ridicat din umeri si intorcindu-se la Paris au statornicit, grozavi, ca un asemenea canal este cu neputinta de sapat. Asa le spunea stiinta lor, despre care marturisea diplomele scrise pe pergamente de cite sapte palme. Iar Riquet pircalabul, in timpul acesta, strabatea, agale si cine stie pentru a cita oara, vaile intunecate ale Garonei si poate ca pamintul atotstiutor se infiora sub pasii lui, ce insemnau de pe acum, in ciuda invatatilor lumii, dunga pe unde avea sa-l taie fierul si sa-l sparga tarnacoa-pele Sosea apoi acasa si se apuca de lucru: sapa in ograda lui santuri, ridica masive ce inchipuiau munti, scobea tuneluri, prubuluind, incercind sa infaptuiasca in mic, dar cu si pe pamint adevarat, ceea ce avea sa incerce in mare mai tirziu. In urma intra in casa si bughinit pe masa tragea pina noaptea tirziu pe hirtie planuri peste planuri si socoteli peste socoteli Cum n-avea nici o invatatura, tot asa nu avea aproape nici o unealta inginereasca si dezlegase problema cu o vechitura de compas ruginit. Dar viata-i indirjita era in miinile lui mai abitir ca orice instrument stralucit si alamit Asa a visat, a muncit, a gindit si a studiat ani peste ani, adunind note si material, ridicind schite si planuri, infatisind pe de rost fiecare cotitura a vailor, cunoscind cu ochii inchisi si numai dupa pipait natura si felul terenurilor, inclinarile, piedicile si greutatile si tocmai tirziu, intetit de staruintele arhiepiscopului de pe atunci, marele Colbert, trimitindu-i, de departe, un studiu si un plan amanuntit al canalului, cu incredintarea ca este cu putinta de executat, Colbert, care urmarea ridicarea Frantei prin industrie si comert, fiind el insusi unul din marii muncitori ai tarii lui, n-a mai stat la ginduri si a supus numaidecit planul si toate foloasele infaptuirii lui regelui Si iarasi o noua comisie fu orinduita sa studieze la fata locului proiectul lui Riquet si sa-si dea parerea. Urmarea a fost ca de data asta proiectul a fost gasit bun si executabil, cu oarecari schimbari Si cum sa nu fi fost bun cind nu o usuratica invatatura de tifre, ci insasi munca, cunostinta afunda, buna credinta si dorul de a infaptui lucrarea trasesera cu miinile lor nesovaitoare liniile uriasului plan. Comisia insa incheiase ca, asa cum il planuise Riquet, canalul nu se poate executa, din pricina imposibilitatii de a scobi un sant care sa aduca apele in canal, acolo unde acesta ar trece la inaltime prea mare. Omul nostru insa, stapin si pe ce stia si pe tainele tari-murilor pe care le cunostea pina la maruntaie, tinea mortis ca ceea ce spune el e drept si adevarat si ca nu are nimic de schimbat in planuri. Comisia, intepata, nici nu vrea sa stea de vorba si de aici taraganeala si intirziere fara folos. Era asa de mare deosebirea intre vederile lui Riquet si ale comisiei ca regele, incurcat, a dat porunca sa nu inceapa lucrarea pina nu se curma neintelegerea si nu se hotaraste de partea cui e dreptatea. Atunci Riquet declara ca incepe, daca i se da voie, lucrarile santului pe socoteala lui, ca o incercare: „asa ca, zice el, eu pun in joc si cinstea si averea mea. De-oi da gres am sa trec drept un vizionar si am sa pierd o mare suma din averea mea.". in sfirsit i s-a dat dezlegare si hirtii la mina sa inceapa aceasta lucrare „de incercare a pantei si de conducere a apelor." Omul nostru trecea acum de la indrazneala inchipuirii la aceea a faptei, a executarii, in care s-a dovedit tot asa de destoinic. in citeva luni cu harnicia si neintrecuta-i putere de munca, a ispravit santul de incercare si a dovedit cu usurinta, impotriva tuturor comisiilor si paracomisiilor, ca avea dreptate: putuse da apa trebuitoare plutirii corabiilor in partea cea mai inalta a canalului Comisia pleca cu coada intre picioare Toata lumea il numea acum: Moisele Languedocului, care cu varga vointei lui izbutise sa faca sa curga apa peste stincile si dilmele tinutului. Si astfel cistiga de la rege invoirea de a pasi mai departe, la infaptuirea canalului insusi. Dar de aci greutatile incep si mai mari si se tin lant. Lipsa de bani i se ridica in fata mai puternica si mai neclintita ca muntii ce avea sa sparga si sa gaureasca. Consiliile judetene ale provinciei Languedoc, careia ii folosea mai mult acest canal, refuzara orice ajutor banesc, iar vistieria regeasca era secatuita de razboaiele lui Ludovic si minunea cea mare ce a savirsit acest om este ca totusi a gasit banii trebuitori, macar ca si-a jertfit propria lui avere infaptuirea acestei opere uriase s-a facut asa de repede, cu asa preciziune si punctualitate, ca un lucru pe care nu omul, ci insasi natura si-ar fi luat sarcina sa-l savirseasca. Douasprezece mii de oameni lucrau necurmat pe santiere, canalul fiind inceput in mai multe locuri deodata. Conducerea, administrarea, gospodaria intreaga o avea Riquet neobositul, care era sufletul adevarat al lucrarii, alergind de la o echipa la alta, nemincat si nedormit, distribuind lucrarile, indemnind, incurajind, indreptind greselile si mai ales punind pretutindeni piept lipsei de bani ce ameninta tot timpul sa-l lase fara lucratori. Si nu a luptat numai cu solul dur si protivnic, dar si cu semenii sai, carora voia sa le faca bine. Toti proprietarii pe locurile carora trecea canalul i se aratau vrajmasi: unii se puneau impotriva, altii cereau preturi inzecite pe chinga de pamint ce-i strabatea valul. Nu numai atit, pisma si rautatea se amestecara si ele Dar zadarnic Canalul crestea si se lungea zi cu zi si dupa trei ani un bun crimpei era gata si barcile puteau pluti facind transporturi. Peste alti doi ani alta parte din canal era ispravita si insusi arhiepiscopul Tulusei, urcindu-se pe corabie pe malul oceanului s-a coborit la orasul de scaun, purtat de undele canalului construit de cel pe care il ocrotise. Vinaturile, poamele, lemnele, vitele si toate marfurile luau acum calea apei si pluteau de la tarmul Atlanticului pina in inima Frantei sau urcau de aici catre miazanoapte, la orasul Narusa. in acest timp se lucra la saparea canalului in toata intinderea lui, pina la Mediterana. Ginditi-va acum ce vrajitor trebuie sa fi fost acest om, ca dintr-un biet perceptor sa ajunga sa tirasca dupa el in aceasta uriasa intreprindere un popor intreg, cu cel mai mindru rege din citi a avut vreodata. Nu s-a dat inapoi de la nimic, din cite sint ingaduite, numai sa izbuteasca sa ajunga o tinta, de pe urma careia nu avea sa traga nici un folos nici el, nici urmasii lui. Harnic si neobosit, muncitor pina la istovire, Riquet nu are seaman in ceea ce priveste buna rinduiala gospodareasca a lucrarii, de la cele mai abstracte proiecte de conceptie ideala, pina la cele mai de nimic si mai pipaibile amanunte de executare practica si reala. Felul cum a organizat lucrul in ateliere, echipe, brigazi, toate insiruite de-a lungul traseului, va ramine un model de intelegere practica omeneasca, cu atit mai uimitoare la acest indraznet minuitor de inchipuiri. in acelasi timp avea cunostinta adinca de oameni cu toate slabiciunile lor, pe cari ii cistiga totdeauna, cind prin convingere, cind prin diplomatie, cind prin fapte ce nu se mai puteau rasturna. Asa intr-o vreme cind era la mare aman de bani si in haznaua tarii sufla vintul, l-a rugat pe ministrul Colbert numai atit, sa-l lase sa intre in cabinetul lui, fara sa se vesteasca la usa, cind ministrul va fi la sfat cu arendasii birurilor din Languedoc, cei mai puternici minuitori de bani de pe atunci Intr-o buna zi, cind ministrul si fermierii birurilor erau strinsi la sfat, usa se deschide fara veste si Riquet intra, asezin-du-se tacticos la o parte si ascultind sfatul. Fermierii cascara ochii mari si se crucesc de ce trecere are Riquet la ministru, daca-i ingaduie sa intre asa tam-nisam peste sfatul lor. Asta inseamna ca intre Riquet si Colbert nu mai este nici o taina! Aceasta viclenie asa a impresionat pe acesti arendasi ai dajdiilor ca au si inceput sa se dea bine pe linga Riquet, care dupa citva timp ajunge sa se imprumute de la ei cu o multime de bani. Pe linga toate necazurile, mai avea mult de furca si cu cei doi supraveghetori, pusi unul din partea regelui, altul din partea provinciei Languedoc (care da si ea parale acum) sa vegheze ca lucrarea sa se execute dupa tocmala facuta cu intreprinzatorul. Acesti doi intendenti se certau vesnic intre ei, avind interese localnice deosebite si cind unul vrea sa duca canalul pe linga un oras, altul vrea sa-l abata in alta parte. Bietul Riquet abia poate sa-i impace si in acelasi timp sa treaca santul pe acolo pe unde cerea bunul mers si interesul lucrarii. intr-un loc insa, aproape de Malpar, i s-a infundat: amindoi comisarii cad la intelegere ca marele canal nu poate sa strabata un munte ce-i sta in cale si pe sub care il ducea traseul lui Riquet, deoarece terenul este sfarimi-cios si tunelul are sa se surpe Plini de multumire isi scot penele, le inmoaie in calimari si scriu lui Riquet porunci in regula prin care opresc numaidecit orice inaintare a canalului Cind este insa vorba pe unde sa abata canalul, cearta iar incepe, unul trage hais si altul cea; unul imbie pe Riquet sa dea canalul pe la nord prin Maureillau, altul pe la sud, prin Vendres. Cu aceeasi satisfactie scriu amindoi comisarii ministrului Colbert ca „de asta data intreprinderea lui Riquet a dat gres, deoarece lucrarea a ajuns cu capatul intr-un munte de nisip, care are pe de laturi doua balti cu douazeci si cinci pina la treizeci de picioare mai jos decit nivelul lui." Parca-i vezi frecindu-se pe rniini de bucurie ca Riquet a scrintit-o, ca geniul se infunda in greseli din cari abia poate fi scos de oameni mintosi ca ei! Da Riquet nu era omul care sa se dea cu una cu doua. El care biruise natura elementara, nu putea fi oprit in loc de betele ce-i punea in roata cei doi comisari circotasi. A bagat frumusel poruncile de oprirea lucrarii in buzunar, s-a prefacut ca ridica echipele de lucratori si Ie trimite in alta parte, iar peste noapte a pus lucratori ascunsi cari sa scobeasca muntele cu pricina. Peste sase zile tunelul era gata si, cum zice Smiles, „se ispravise si cu imposibilitatea." Apoi foarte simplu cheama pe intendenti si alta lume de soi si cu mult alai, cu surle si masalale aprinse, ii poarta de-a lungul tunelului prin care apa avea sa treaca voioasa, fara sa-i pese de supararea intendentilor Muntele nu s-a clintit si tunelul e pina-n ziua de azi Dar necontenita lipsa de bani il chinuieste si ii maninca linistea si sanatatea. Amarit, scrie vesnic lui Colbert cerindu-i ajutor Cita durere ascunsa sub gluma e cuprinsa in rindurile acestea scoase dintr-o epistola a lui catre putemicul ministru. „Nu mai pot duce inainte lucrarea, afara numai daca nu vreau sa ma ruinez cu desavirsire. Si atunci lumea ar putea zice cu buna dreptate ca am facut un canal ca sa ma inec in el cu toata familia mea" Grija lui cea mare era sa nu moara inainte de a vedea canalul ispravit, iar nu grija de ruina In cele din urma, dupa cincisprezece ani de activitate in toate chipurile, bolnav si istovit, este silit sa-si lase din ce in ce mai des copilul cel mare in fruntea intreprinderii, care merge, ata, inainte, fara sovaire, gratie organizatiei ce-i daduse el. Cind era aproape sa se termine canalul, Riquet moare nemingiiat, ca nu vede cu ochii lui telul ajuns Dupa sase luni de la moartea-i intregul canal de la ocean la mare, de-a latul Frantei, era strabatut de corabiile incarcate cu avutii Dar Riquet bagase in el nu numai munca, sanatatea si viata lui, ci si averea. Pe urma lui raminea o datorie de peste doua milioane de livre si toata averea vinduta. Pentru achitarea acestor datorii mostenitorii vind toate drepturile si abia dupa patruzeci de ani pot lua parte la beneficiile ce aduce canalul. Asa se sfirseste aceasta viata de om inchinata deopotriva si ideii si faptei; cu o vointa si cu o putere de munca poate mai mari decit geniul firesc cu care fusese inzestrat, un stringator de biruri, pierdut in fundul Frantei, un necarturar, savirseste in citiva ani ai veacului al saptesprezece-lea una din cele mai mari lucrari de inginerie de pe pamint. Si nu stii de ce sa te uimesti mai intii la el: de intuitia lui fireasca, de mintea lui larg cuprinzatoare, ori de firea lui harnica, activa, intreprinzatoare, energica si practica, precum si de caracterul lui nesovaielnic Dar de buna seama ca cinstea, lipsa de interes material, abnegatia din care a izvorit opera lui, jertfa deplina a averii lui si vietii lui inchinata uriasei lucrari nu au ajutat mai putin decit toate celelalte insusiri la deplina izbinda. Si asa se inscrie un alt mare mucenic in cartea ce cuprinde vietile Sfintilor Muncii. |
|||
Pune poezia Un mester vrajitor pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |