| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
In vie de Tudor Vianu Eu vin la tine-n vie : te rog sa ma primesti. Iti voi culege via si-ti voi propti butucii, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Zahei Orbul
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Vasile Voiculescu
|
|||
|
|
|||
| I. Pantera Spitalul se trezea in zori zguduit de vestea ca peste noapte sosise „un caz" grozav. Unul care orbise, asa, din senin, la un chef, din pricina bauturii otravite. Infirmiere ciufulite paraseau mai devreme cabinele cladite din cearsafuri la capetele saloanelor si purtau zvonuri tirsiindu-si tirlicii somnorosi pe mozaicul obosit dintre paturi. Bolnavii infofoliti in paturi se intorceau pe o rina unul spre altul: daca e asa la ce sa mai traiesti? Nici macar sa bei nu mai poti. Circiumarii te otravesc pe banii tai buni Si scuipind cu ciuda asteptau toti amanunte. Totusi intimplarea avea si o intorsatura multumitoare. Pantera, cazul cel mai interesant de pina atunci, regele bolnavilor si fala spitalului intreg, care monopoliza de ani toate ingrijirile si tot rasfatul, protejatul doctorilor si al surorilor, Pantera era dintr-o data, peste noapte, detronat. Altul ii lua locul, cu o boala noua si mult mai rara, orbenia din rachiu. Asta ii racorea si ii razbuna pe toti. Pantera ajunsese nesuferit. ingimfat si trufit, el isi tacea o glorie din boala lui si dispretuia pe toti ceilalti camarazi, ca pe niste inferiori cu care nu sta de vorba. „Cazul" lui era o culme si el se socotea celebru Si pe buna dreptate: cu pielea trupului pestritata peste tot de pete mari si mici, cafenii-nc-gricioase ori galbene, el era-o minune. Incepind de la frunte si obraji, apoi pe piept, git si spate, trecind pe pintece, sale si buci peste pulpe pina jos la glezne, omul era numai o baltatura salbateca, ceea ce, cind raminea gol, ii da infatisarea fiarei de la care luase si purta cu mindrie numele. De hatirul boalei acesteia el avea oricind intrare sloboda in clinici si portile spitalului i se deschideau largi de cum se ivea. Sosea slab si uscat ca o mortaciune, un fel de mumie tarcata abia tirindu-si pielea baltata intinsa pe oase ca pe niste bete si intra numaidecit in tratament. Sta pina ce se impiciorongea. Apoi pleca, urmarit de interesul medicilor care-l pofteau sa se intoarca. Nu-i faceau mare lucru. Ii altoiau in carne niste ghinduri scoase de la vite. Dar simburii astia tainici, ajutati si de alte leacuri, adaose cu mincare buna, il inviorau pentru citeva luni. Adica il imputerniceau sa colinde vara bilciurile unde, in pielea goala, legat de git cu lant la intrarea comediilor, facea pe omul pantera rinjind dintii la taranii holbati si la femeile spaimintate care isi scuipau in sin. lama se intorcea iarasi flescait la baza lui, spitalul: se istovise puterea altoiului. Doctorii ii dadeau din nou damf si il tineau toata iarna sa se faleasca cu el. II carau cu automobilul pe la sedintele lor medicale, il aratau doctorilor streini, ii publicau povestea cu poza lui prin gazete, din care unele treceau hotarul. El, hranit, dezmierdat, huzurea singur intr-o rezerva, ca un pasa, se-ntrema si se-ngrasa si din nou nu-i mai ajungea nimeni cu prajina la nas. Nu mai sfirsea cu mofturile. Tot timpul o tinea in bizdicuri si toane. Nazuri la mincare, reclamatii ca nu e bine ingrijit de infirmiere, obraznicii si scandaluri cu ceilalti bolnavi, sclifoseli si gudurcli ca sa capete bacsisuri Si nimeni n-avca ce-i face. Era porunca sa nu se atinga cineva de el. Care-si punea mintea cu faimosul Pantera era pierdut. Zbura numaidecit afara, oricine ar fi fost. Pantera era tabu. Dar acum i se infundase. Se sfirsea cu el. Infirmiera de noapte destainuise ca medicul de garda si pe urma toti doctorii, uimiti, spusesera ca orbul este „cel mai interesant caz" intilnit pina atunci. Mult mai interesant ca Pantera care se rasuflase, orbul trebuia oprit cu orice chip, studiat indelung si pe toate fetele, prilej de observatii, memorii prin reviste si grozav subiect de teza pentru doctorat. Presupunerile se implinira aidoma. Zilele si saptaminile urmatoare lumea nu s-a ocupat decit de noul sosit, instalat singur in rezerva lui Pantera, mutat in salon cu ceilalti bolnavi la un loc, parasit si uitat ca un ciume. Doctori, profesori, interni, externi, surori, autoritati, prefect de politie, procuror, judecatori, gazetari, fotografi, se perindau din ceas in ceas numai la patul orbului. Toti il cercetau, il intrebau, luau note, scriau. Infirmiera care ingrijise de Pantera trecea acum pe linga omul-fiara fara sa se sinchiseasca. Ba inca il lovea dinadins cu cotul. Dupa ce s-a stins vilva si s-a astimparat curiozitatea stiintifica, s-au pornit bolnavii din celelalte sali si pavilioane in pelerinaj la colegul lor orb. Opriti pina atunci sa nu-l tulbure, se strecurau, pe rind, cind nu era supraveghere, si-l priveau doar din usa. Un voinic nastrusnic, lungit cu fata in sus, dormea sau se prefacea. Nu-l incapuse nici patul, nici rufaria spitalului. Nu intra in masura oficiala. Izmenele ii veneau doar pina la genunchi. De acolo in jos picioarele ii zbuc-neau goale printre vergelele patului povimit, cu talpile amenintind spre tavan. Peste pieptul atletic camasa plesnita se umfla zadarnic sa i-l acopere. Iar bratele cazute in laturi isi atirnau buturii carnosi iesiti din minecile scurte pina la coate si se rezemau cu palmele in pardoseala rece. Chipul ii era invelit cu o basma, coborita peste ochii bandajati. Dar dedesubt se deslusea masivul gogonat al capului, pe grumazul puternic, numai coarde si muschi. Fusese pina atunci intr-o necurmata frarnintare. Darimase sub el trei paturi obisnuite. Nu-l potolisera decit cu doctorii amortitoare. Cind se trezea isi smulgea legaturile de pe pleoape, cerea rachiu, se smucea sa plece, racnea sa vie Stavarache circiumarul. Apoi, spaimintat de intunericul nebiruit, bijbiia nestiind incotro sa apuce, se impiedeca si cadea jos spumegind. il lasau acolo pina adormea. Atunci patru infirmieri il urcau la loc in pat. Bolnavii il priveau cu frica. Femeile de serviciu dimpotriva, nu mai puteau dupa el. isi faceau necontenit prilej sa intre, ba cu treaba, ba de mila, si intirziau privindu-l. il gaseau frumos, cu chipul barbatesc taiat prelung, cu nasul drept, puternic si barbia carnoasa, usor adusa. Sub sprincenele bogate, ochii nu erau astupati, cautau mari si tragici lumina. Nu se stia ce fel de om fusese mai inainte, dar acum era o salbaticiune. Nu suferea pe nimeni linga el. Refuza orice alinare si ajutor. Medicii, surorile se cazneau zadarnic sa-l imblinzeasca. Se spaiminta numai de bezna in care intrase. Se linistea putin cind ii fagaduiau sa-i dea inapoi vederile. Atunci casca ochii, ii stringea, ii freca nebuneste cu pumnii si se zgiia apoi cit putea, doar o zari. Si astepta. Asa se mai puteau apropia de el. Dar repede, deznadajduit, iar il apucau navarliile. izbea medicamentele, alunga medicii, pleca orbis, se pocnea de pereti si se pravalea, furios pe intunericul cu care nu se putea deprinde. Pantera asculta tot mai bosumflat despre ispravile rivalului si nu spunea nimic. Dar toata tacerea si supararea lui erau un protest impotriva noului bolnav si a celor ce-i uneltisera rasturnarea. Astepta sa-i iasa dreptatea ca untdelemnul, deasupra. injura numai printre dinti si nu catadicsea sa mearga cu ceilalti sa caste gura la orb si sa-i auda sudalmele. Dar curiozitatea l-a biruit si pina la urma s-a induplecat. insa singur si pe furis. Era dupa-amia-za cind spitalul se odihneste A intrat Orbul l-a simtit de la usa si si-a incordat auzul, ridicind usor capul. Lui Pantera i s-a taiat rasuflarea. Vazuse destui orbi, traia doar printre cersetori. Dar adincimea durerii, arzimea nedumeririi, spaimintatorul tragic din chipul incordat, toata infatisarea lui, voinicia-i atit de nedrept ciuntita, l-au cutremurat. Si indata un alt gind, ca un fulger, a luat locul uimirii: Asta va fi cel mai grozav milog din citi strabat bilciurile si impodobesc cu durerile lor pridvoarele bisericilor. Se priceapea el! O mina de aur. Trebuie pus numaidecit mina pe el; gindul, repede inchegat in plan, il inviora mai mult decit orice altoi de ghinduri. De nu i-ar lua altii inainte. Dar avea sa vegheze. Facu un pas. Orbul, proptit acum intr-un cot, racni atit de aspru: - Ce vrei? si se incrunta atit de cumplit ca Pantera incremeni. Cu zanatecul asta se cerea plan subtire. Si se trase nesimtit inapoi. A doua zi se furisa iar, nevazut de nimeni. Orbul il intimpina tot minios. - Ce vrei? - Sa te ajut, raspunse mieros tarcatul, numai zimbet, ca si cind nebunul l-ar fi putut vedea. - Dar cine esti tu? - Un prieten, se mierloi si mai dulce slabanogul. - Eu n-am prieteni, i-o intoarse orbul. Fugi de-aici. Si ridica amenintator bratul. Dar Pantera nu se clinti. - Ti-am adus leacul, striga el cu semetie. - Ce leac? se rasti bolnavul. - Leacul tuturor boalelor, vesti Pantera si pasi sigur. Orbul se inmuiase. - Leac? Ca sa vaz? - Nu mai intreba. intinde mina, miroase si gusta, il indemna Pantera, dar tot de departe. Orbul se ridicase si sta nelinistit. - Da-l incoa. Si intinse mina. Pantera ii puse acolo un clondir, pe care degetele bolnavului se inclestara instinctiv. - Ce-i aici? - Vezi si tu, rise Pantera cu viclenie. Adica miroase, se indrepta tot el, ca nu mai vezi. Dar patimasul nu mai ocoli sticla pe la nas. O duse drept la gura si trase fara sa se opreasca, dintr-o data, pe nerasuflate, mai bine de un sfert. - Ho, stai, striga Pantera. Si indrazni sa-l apuce de brat. Dar uriasul sculat in capul oaselor, se smuci si cu o miscare de nimic zvirli pe slabanog cit colo. - Daca-i pe asa nu mai viu si nu-ti mai aduc nimic, ameninta el furios. Orbul ascultator se opri, desprinse sticla din gitlej: - Ba sa-mi mai aduci - si rasufla adinc. Ma, urma el, asta-i basamac nu gluma. De unde dracu'ilai? - L-am facut eu anume pentru tine, cu spirt curat de aici din spital. - Acuma ma simt si eu om, tacu usurat orbul. -Asa e ca arde? se lauda slabanogul. Are pe putin patruzeci de grade. II vrei mai dulce? - Nu; mai tare. O seninatate, o liniste neasteptata se intinse pe chipul pina atunci crispat al orbului. Destinderea ii cuprinse repede tot trupul, ca sa treaca apoi in suflet. Sta acum molcomit, imbunat, gata de vorba si prietesug. - Lasa-ma sa mai beau, se ruga el. - Nu se poate, il certa Pantera. Te imbeti si ma prinde supraveghetoarea. Ce te faci daca ma dau afara? - Pai a mai ramas in sticla, si orbul clatina cu jind clondirul. - Bei la noapte. -Bine, se-nvoi. Dar imi mai aduci? - In fiecare zi. Sint doar prietenul tau. - De unde ma cunosti? -De la Braila. Sintem amindoi judet. Am lucrat impreuna. Si Pantera scomi citeva minciuni. - — Bine, frate. Si bolnavul se bucura ca un copil. Da' tutun imi aduci? - Ti-aduc si tutun. Numa' sa nu fumezi decit tot noaptea, cind bei rachiu. Pina dimineata mirosul se risipeste. - Vii si tu sa-mi tii de urit? se ruga orbul. - Viu, fagadui fiara. Mi-aduc patura si ma-ntinz jos linga tine. - Rau e-n spital, incepu bolnavul sa se jeluiasca. Nu-mi fac nimic. Ma tin degeaba. Numa' imi zgiiesc ochii si se uita in ei. As fugi sa pot. - Lasa ca te scot eu. Si lui Pantera ii sari inima de bucurie. - Da' unde sa ma aciuiez? intreba deznadajduit uriasul, ca n-am pe nimeni. - N-avea nici o grija. Te iau eu la mine, spuse cu ifos tarcatul. - Pai ai tu unde si cu ce sa ma tii? - Berechet. Numa'sa ma asculti. - Te ascult. Da' sa ma duci la Dervent! - Te duc. Ce-i ala Dervent? - Un schit. Lasa ca-ti spui pe urma, cind om fugi Si orbul, induplecat, supus ca un miel, se dete intreg in miinile ispititorului, care ca dintr-un caier incilcit toarse toata povestea omului. Orbul isi marturisi numele, Zahei, ceea ce nu vrusese sa spuie la nimeni. Pantera, grijuliu, il cerceta mai intii daca are rude, care sa-I scoata din spital si sa-l tie la ele. Se linisti. Zahei n-avea neamuri, n-avea amanta, n-avea pe nimeni. Si citeva nopti in sir orbul se spovedi cu o limbutie care il uimea pe noul prieten. Fecior de pescar, ramasese de mic fara parinti si crescuse muncind prin cherhanalele baltilor Dunarii. - Ma, pestele te hraneste si te creste mare mai abitir decit orice alte bucate, lauda el cu jind viata-i de odinioara, trecuta intre ape si ostroave. Ma vezi? Eu nu mincam decit somn si morun. Nu de aia micii, prinsi in navoade. Mi-i alegeam eu singur si ma luptam cu ei in cirlige. ii loveam la mir cu drugul si-i trageam la mal cu cangea. Tii! Ce dor mi-e de-o ciorba de peste cu ardei. Da' astia n-au p-aici. - Lasa ca maninci la mine, se lauda Pantera. - Cu mamaliga pripita? - Sa-ti lingi destele, il atita prietenul. - Ma, da'sa nu fie scuipici, se-ngrijora Zahei. - Da' de unde. Bucati ca pe picior. Si Pantera isi mingiie oasele lui sfrijite. - Stii tu, urma orbul prins de nostalgie, ca uneori cind spintecam cite un somn cazut din proaspat, gaseam o mina, un picior? - De om? se mira slabanogul. - De om, da' de ce altceva? Odata, la ghecet, am dat, in burta unuia mare cit un vitel, peste un copil intreg. - Viu? se minuna Pantera. -As, viu! incepuse sa putrezeasca acolo in bardanul lighioanei. il rapise de la scaldat. Ca astia inghit tot, incheie cu mindrie orbul. Pantera casca gura la el si-l indemna necontenit sa povesteasca in fumul ardei at de tutun si mirosul imbatator de basamac. - Si de ce ai parasit baltile si te-ai facut salahor? il iscodi Pantera. Zahei istorisi indelung cum, dupa ce smintise in bataie la o refenea un sat intreg, trebuise sa fuga la Braila. Se tineau haita toti dupa el, zi-noapte, pindindu-l sa-l impuste. Altfel nu-l puteau birui. - De citi ani esti? il intreba prietenul, privindu-i cu pizma statura uriasa. - Nu stiu, nu i-am numarat, raspunse senin Zahei. - Cind ai facut armata? ca-ti aflu eu socoteala. - Pai eu n-am tras sortii. Am fugit de recrutari si m-am tot ascuns prin ostroave. Ma cercetau jandarmii. Le faceam cinste si ma lasau in pace. Da'tu de citi ani crezi ca sint? intreba el copilareste pe tovaras. Asta il prubului din ochi. - N-ai mai mult de douazeci si cinci. Poate si mai putin. - Stiu eu? incuviinta orbul pe ginduri. Eu nu mi-am tinut nici o socoteala de viata mea. Cind a ajuns cu povestea la orbire, zanatecul a avut din nou o izbucnire de furie cu zguduiri si inclestari ca de duca-se pe pustii, si-l inhata pe Pantera care crezu ca i-a sosit sfirsitul. - Ma, sa ma duci intii si-ntii la Stavarache, auzi tu, racni el zgiltiind pe Pantera. Vreau sa-i sucesc gitul, pe urma sa darim cu miinile astea circiuma peste el si sa-i dau foc. -Te duc, cum sa nu te duc, Zahei, gifiia din toata plapinzenia lui, slabanogul. Da' ce ai cu mine? - Ma, sa stii ca nu glumesc. Te juri? Si orbul bolovani ochii lui bezmetici. - Ma jur. Ce-as avea sa nu te duc? Dar da-mi drumul, se ruga sugrumat Pantera. - Ca sa stii, daca ma minti, te omor pe tine - Dar ziceai ca-ntii sa te duc la Dervent, cerca sa-l abata de la gindul omorului prietenul, care-si gasise beleaua. Si-l iscodi iar, ce e ala? Derventul e un schit pe malul bulgaresc al Dunarii, cam in dreptul Calarasilor. - Trecem Dunarea la Silistra, facea orbul planul, o luam la stinga pe mal, stiu eu potecile, ne strecuram printre maja si lozii si ajungem tocmai bine pe-nserat. Dormim acolo linga cruce, ne citesc popii si capat vederile. Zahei fusese in copilarie acolo cu un pescar bolnav si vazuse minunea: Omul gata sa moara, osindit de doctori, parasit de babe, alungat din spitale, zvirlit de neamuri, se tamaduise veghind o noapte in rugaciuni la piciorul unei cruci de piatra. - Si ce are in ea crucea? intreba interesat Pantera. Cum e? Este mare? - E mai marunta ca un stat de om, povestea orbul. La inceput, de mult, a fost numa' un sim-bure de piatra in pamint. Dupa ce au descoperit-o oamenii a inceput sa creasca. Pe fiecare an se inalta si se ingroase - Pai ar fi ajuns pina la cer, mirii Pantera. - Nu fi prost! Ca nu creste decit o picatura. Mai putin ca grosimea unui fir de par intr-un an. - Si de ce creste? facea cu neincredere tarcatul. - De lacramile bolnavilor, spunea cu toata incredintarea orbul. Am vazut si eu atunci puterile ei. Pilpiia toata de luminari aprinse lipite in toate partile pe ea. Acolo te faci si tu sanatos, incheie Zahei. De aia sa ma duci. Acum interesul il lega mai mult decit frateste de Pantera, pe care-l ceru de la medici tovaras de camera. Ramasese tot rebel si salbatec pentru ceilalti. Dar pe slabanog il asculta cu sfintenie. Orbul isi gasise in el sprijin si alinare, spre marea uimire a tuturor. Nimeni nu cunostea mestesugul cu care il imblinzise Pantera, care acum isi da iar ifose; spunea ca se gasise ruda cu orbul, care nu dezmintea scornitura. Acum doctorii si surorile se rugau de Pantera ca sa-l domoleasca pe Zahei sa se supuie cercetarilor si sa se lase ingrijit. Si omul-fiara incepu iar sa traga foloase de pe urma acestui amestec in treburile spitalului. Trecura incet sarbatorile mari ale iernii. Pantera se gindea mereu cu parere de rau la castigul pierdut. Orbul ar fi agonisit bani, nu jucarie, asezat cu mestesug in tinda unei biserici boieresti. Dar nu era chip sa-l scoata din ghearele doctorilor care invatau pe el ceea ce nu stiusera pina atunci. Si apoi era prea devreme pentru altoaiele lui care se mai cereau primenite si boala asta cu baltatura nu suferea frigul. Pantera trebuia s-o cocoloseasca la caldura spitalului. Dar, intr-o zi, ii sari inima de spaima. Se incrucisase pe salile spitalului cu Jacheta, vechi staroste de cersetori si mare exploatator al milogilor. Erau vreo trei-parru de astia, care se atineau la portile spitalelor, sa culeaga infirmi, ciungi, ologi, orbi, schilozi fara capatii, pe care sa-i inroleze in sotniile lor de cersetori. Ei isi faceau o concurenta strasnica. Unii mergeau pina acolo sa imparta pe jumatate cu milogul cistigul adus. Jacheta, fara nici o banuiala, destainui Iui Pantera pe care-l stia de alta meserie planul sau. Aflase din gazete vilva facuta de orbirea lui Zahei, daduse tircoale clinicii si se interesase le medici dindu-se ruda cu orbul. Se parea ca nu se mai poate face nimic pentru tamaduirea lui si urma, la o mica staruinta, sa i se dea drumul din spital. - Vrei sa-l iei chiar acum? si Pantera se prefacu nepasator. - Nu. Jacheta pipaia numai terenul. Cerca sa cumpere infirmierele care sa vegheze sa nu intre alti concurenti pe fir si mai ales sa induplece pe orb sa mearga cu el. Daca se poate chiar sa-l angajeze mai dinainte. Petele de pe obrajii lui Pantera se innegrira si mai rau, dar isi tinu firea. „Uite, domnule, cum se gasesc sa-ti fure afacerea de sub nas", gindi el. Se prefacu insa ca nu stie nimic despre orb. Dar bine ca i-a spus lui. De acum are sa se intereseze. Sa lase pe el, are sa i-l dea in palma. Ar fi cuminte sa nu staruie acum si mai ales sa nu amestece personalul spitalului in treburile lui, ca are sa-l vinza. - Mi-e frica sa nu-mi ia inainte alde Vladica, ori Epitropu, se marturisi Jacheta insirindu-si concurenta. - N-ai nici o grija, il asigura baltatul. Vorbeste cu portarul sa nu-i primeasca. Pentru asta da-i un bacsis bun, ca e de-al nostru. Si il tinu pe geambas de vorba pina trecu ceasul de primire la bolnavi. Apoi il petrecu cu fagaduiala ca joia viitoare gaseste pe orb gata sa-l urmeze. Si nu mai avu rabdare, alerga la Zahei si incepu sa-l razvrateasca. - Nu le las sa mai stai aici, incepu el aprins. Doftorii astia sint niste ciini. Orbul asculta incruntat. - Chiar in noaptea asta trebuie sa fugi, urma Pantera furios. - Sa fugim, ca fara tine nu plec, incuviinta orbul. Mi s-a urit si mie. -Nu de asta, tipa indignat tovarasul. - Dar de ce? - Vor sa-ti scoata ochii, zvirli vorba grea Pantera. - Sa-mi scoata ochii? Da' ce, eu mai am ochi? - Ai, si inca buni, il lingusi prietenul. Ai sa-i deschizi curind mari, cind om ajunge la Dervent. Orbul ramasese pe ginduri, stirnit. - Si de ce sa mi-i scoata? intreba el linistit. - Cica sa faca o incercare de-a lor pe tine, incerca sa-l tulbure Pantera. - Sa faca, numai sa iasa bine. - Cum o sa iasa, se indigna slabanogul, daca vor sa ti-i schimbe pe ai tai cu niste ochi de bou? Orbul se incrunta. Nu pricepea. - Iti scot ochii tai buni - sanatosi si-ti lipesc altii de vita. intelegi? Cum au sa se prinza? Au sa se scurga, sa se topeasca la fel ca altoaiele mele. Dupa ce esti orb mai umbli o bucata de vreme si de risul lumii, cu perechea de ochi cit pumnul. Te pomenesti ca-ti cresc si coarne. Sa nu te lasi, ma Zahei. - Nu ma las, se-nvoi ascultator acesta. - Mai ales ca vor sa inceapa numai cu unul. - Cum cu unul? - Sa-ti puie la incercare numai un ochi strein. Ai fi cearcir, c-un ochi de-un fel si cu celalat de alt fel. Mai mare batjocura Pacat de tine. Tu singur tragi nadejde cu timpul, cu slujbe si rugaciuni, sa-ti capeti la loc vederea. Pina la Dervent mai incercam. Zahei asculta. - Eu te sfatuiesc sa fugi chiar in noaptea asta. - Fug, daca mergi si tu cu mine. - N-am ce face, se jertfi Pantera. Cu toate ca nu sint vindecat bine si as mai avea de stat, nu pot sa te las. M-am legat, merg cu tine. - Dar haine, bani? intreba orbul. - Eu am grija de toate. Dimineata infirmiera gasi paturile orbului si al lui Pantera neatinse si ei nicaieri. Groapa gunoaielor La extrema periferie a Bucurestilor, intr-o groapa de mal fara stapin a lacului Floreasca, unde se cara necurateniile orasului, printre troiene de gunoaie si nameti de murdarii, s-a iscat un cird de cocioabe, maghernite, chichinete, colice, bojdeuci si tot soiul de alte cosare si cosmelii, in tot felul de pozitii si infatisari neasteptate, de la tragic la caricatura: pleostite, pe brinci, intr-o rina, cazute pe spate, povirnite in laturi ca ametite, cu caciula acoperisului intr-o parte, schiloade, sprijinite-n pirghii, oarbe de ochii ferestrelor, fara gurile usilor. Unele sint de pamint si balega batuta cu paie, altele de scinduri putrede, citeva de caramizi gramadite una peste alta, fara nici un mortar intre ele, multe din petece de tabla mincate de lepra ruginii si cartoane gudronate adunate din gunoaie. inghesuite in neorinduiala, virite una in coasta alteia, ori bot in bot, sau intorcindu-si spatele, cine-a mai stat sa aleaga si sa rinduiasca? Care cum au vrut, lucratori, zilieri saraci, mai ales tigani satui de pribegie, atrasi ca ginganiile de lumina, a-au asezat aici si in citeva zile si-au durat salasul subred. Parc-ar avea nevoie de palate? Din primavara pina in gura iernii stau toti numai pe afara sau sint plecati. Cind da gerul se string la adapost si se gramadesc ai casei intr-un singur pat sub mormane de zdrente imputite. Cei mai multi sint lautari. Peste tot rasuna scirtiitul de viori, ori schelalaieli de tambale. Mari si mici cinta ori se invata sa minuiasca arcusul si chinuiesc diblele care tipa in miinile lor. Asa s-a alcatuit un catunas unde vietuieste si se perinda un amestec de lume lepadata la marginea cea mai dinafara a vietii sociale. Insi ramasi fara indeletniciri, oameni scapatati din rosturile lor, borfasi prigoniti de politie, cersetori si haimanale, cite un dezertor ori scapat din temnita, multi derbedei si lenesi, femei fara capatii, fete urgisite, proxenete in cautare de marfa noua, prostituate certate cu tatele, slugi fara stapin Cer gazduire pentru o noapte-doua, apoi pleaca mai departe. Altii ramin cu saptaminile, ori se statornicesc incropindu-si alaturi birlogul ca pasarile din cioburi si faramaturi. Si pecinginea se intinde. Aici, in limanul vagabonzilor, a picat intr-un miez de noapte din preajma Bunei Vestiri, Pantera cu orbul, la vechea lui gazda, barosanul Paraipan, batrin hotoman, pocait de virsta si mai cu seama de batai. Asta, buimac de somn, la inceput s-a speriat. Ca, dupa ce a aprins gazornita, numaidecit sa se bucure. insa tot nu pricepea. Tinuse, zicea el, odaia sloboda, dar nu-$i astepta chiriasul asa devreme. Pantera venea totdeauna dupa Pasti, cind da caldura. Ce se intimplase? - Te-au gonit din spital? Pantera ii facu semn cu degetul la gura sa taca. in odaie mai dormeau pe jos citiva streini in treacat. Si s-au culcat unii peste altii fara lamuriri. in bojdeucile astea rapanoase incape o claie de oameni. Cu cit mai multi, cu atit isi tin unul altuia de cald. A doua zi batrinul a facut musafirilor primire oficiala. Marunt de statura, gras, rotofei si zim-bitor, cu ochii usor bobosati si obrajii rumeni acoperiti de favoriti in care intrau sa se ascunza, albe, cozile unor mustati groase ca vrabiile, el aducea cu Franz Iozef batrin. Si Paraipan facea tot ce-i sta in putinta sa sporeasca asemanarea. La zile mari imbraca o jacheta inverzita de vreme si peste jiletca ce-i rotunjea pintecul imperial trecea, prin cheutoarea gaurii nasturului de la mijloc, un lant lung de double, ca un cordon de cine stie ce decoratie. in zilele de rind umbla intr-o camasa de noapte lunga taraneasca si in papuci. Ramasese numai el si nevasta. Copiilor, fete maritate si baieti insurati, le injghebase cite o ghimirlie prin apropiere. Cind iesea dimineata si isi striga nepoteii, tisneau toti droaie, de-a valma, ca purecii si gainile din cotete, care cunosteau chemarea si alergau amestecati, pusi pe-ncaie-rate, la miinile lui pline de floricele ori boabe de porumb fiert. Numaidecit Pantera s-a pus pe lucru. Treaba zorea. Orbul se cerea intolit cum se cuvine pentru meseria asta grea, in care lumii trebuie sa-i scoti cu sila banul din buzunar. Zahei deci trebuia sa se infatiseze cit mai potrivit, sa stirneasca mila, amestecata cu uimire si respect. Pomana avea sa fie cu atit mai grasa cu cit impresia facuta de cersetor era sa fie mai mare. Asta era teoria lui Pantera. Saracii, oamenii de rind, sint sortiti de la Dumnezeu sa sufere mizeria. Nenorocirea lor nu misca pe nimeni. E un fel de drept si o datorie a lor sa nu aiba ce minca si sa rabde. Pe cind pentru bogati, pentru cei de neam, napasta este o nedreptate strigatoare, care trebuie numaidecit alinata, o neorinduiala care repede trebuie indreptata. Cu cit caderea e mai din inaltime, cu atit destepta o mai adinca compatimire si deci rasplata, compensatia ei in milostenie este mai mare. Cu cit dezastrul izbeste mai sus, cu atit devine mai impunator inimii si pungii milostivilor. Era de altfel si mindria si interesul lui de impresar nou si destept sa iasa din cararile batute de ceilalti patroni de cersetori care isi imbraca milogii numai in zdrente. La infatisarea izbitoare a orbului, la statura-i impunatoare, la frumusetea chipului intiparit cu o nobila durere, Pantera simtea ca se cuvine o alta rama, un alt cadru de prezentare. Ca un regizor priceput el cauta masca potrivita, costumul cuvenit, oarecum boieresc. Zahei fugise din spital cu hainele lui de salahor si bocancii salbateci cari puteau fi dresi si lustruiti. Nu asta era greutatea. La urma-urmei chiar un palton obisnuit putea acoperi rupturile cu care era imbracat orbul. Dar de unde palton? Si mai ales unul pe masura de urias a viitorului milog? Pantera visa pentru omul lui o mantie neagra, daca s-ar putea cu o pelerina ambitioasa lunga pina-n pamint, asa cum vazuse el intr-o poza romantica. Asa ceva ar fi cazut orbului de minune. Mai ales ca incepuse sa-i creasca la loc pletele negre si cirliontate tunse la piele la spital. Ce grozav ar fi fost sa-l poata infatisa cu capul gol! Dar era inca frig. Era nemerita o caciula de astrahan si asta se putea fura usor de undeva. I-a propus lui Zahei sa-si lase barba. I-ar fi adaogat si o cuviosie in plus, nada pretioasa pentru milostivnici. Orbul a refuzat scurt. Deprinsese de mult sa se rada, pe intuneric chiar. La nevoie cu un briceag, cu o lama de coasa bine ascutita. Si Pantera se zbatea pina peste cap inglodat in piedici si greutati. Chemati de Paraipan, cei citiva telali colindatori prin oras dupa haine vechi, la vederea robului detera din umeri. Unde se pomenea in terfeloagele tirgului lor de vechituri haine sau palton sa incapa cogeamite nazdravan? Fagaduira totusi intr-o doara sa ponteze la vreo namila de boier o dulama sau o suba imblanita pe care sa nu o mai gaseasca stapinul dimineata in cuier. Pe urma lesne te invoiesti s-o scoti tu de la slugi. Pina atunci Pantera se multumi sa porunceasca la un cirpaci un fel de caftan ca de birjar, croit otova din doua paturi militaresti, cu poale-n pamint, si mineci largi in chip de mansoane, in care orbul sa intre pe de-a-ntregul si sa-si ascunza mizeria. Zvonul despre pripasirea lui Zahei se latise. Pantera veghease din rasputeri asupra lui ca asupra unei comori. Daca ar fi fost chip l-ar fi tinut pitit. Dar trebuia sa-l arate la croitor, la cizmar. Uneori sa-l paraseasca, alergind dupa nevoile cerute de pregatiri. Pina la o vreme numai batrina Paraipanca il avea in grija. Dar repede se indesara fetele si nurorile lui Paraipan, apoi alte rubedenii, pe urma vecine. Navalira copiii, toti nepotii si tot posidicul ulitei, plini de curiozitate, lacomi de noutati care umplura lumea de vorbe. Femeile mai indraznete, il mincau pe orb din ochi. Adapostul si ingrijirile din spital ii albisera obrajii, ii limpezisera chipul imblinzit de mihnire. Si de cind imputinase bautura se facuse mai frumos. incit toate se dadeau jindoase la el. Unele cercau sa-l mingiie. Altele ca si cind le-ar fi vazut ii faceau semne si indemnuri nerusinate. Le innebunea o putere, o momeala barbateasca fara impotrivire, parca ar fi fost trase de el, ca bucatile de fier de un magnet. Dar orbul furios le alunga cu injuraturi si imbrinceli. Ca toti barbatii frumosi si voinici el dispretuia cu sila muierile. Mai ales pe cele destrabalate. Si mai cu osebire acum. La sudalmile lui, sarea Paraipan ori nevasta-sa si golea odaia. Numai Ruta, nora lor cea tinara, mai inviersuna-ta, nu se da batuta. Dichisita, primenita, data cu rumenele, cu panglici in late, isi facea necontenit calea-valea la soacra. Cum prindea prilej, da buzna peste Zahei. Baba auzea si sarea: - Iesi, jagardea Si o inhata de coade. incaiereala era gata si nu se sfirsea decit afara in dram. De raul astora ajunsesera ca atunci cind plecau toti de-acasa sa-l incuie pe orb cu lacat pe dinafara. Lupta cu bezna In tot acest timp orbul sta posomorit, ghemuit in el. ii trecusera furiile dintii, copilaresti si dovedite neputincioase. Razvratirea cu care primise orbirea, zbuciumul nesupunerii salbatece, minia nebuna cu care intimpinase ingrijirile si pe cei care i le aduceau, toate se potolisera. Cazuse acum intr-o spaima, un fel de cutremur pentru tot ceea ce nu vedea si nu cunostea. Fara Pantera nu indraznea sa se miste, sa intinza mina, sa clinteasca un picior. S-ar fi parut piro-teala, amortire. Nu. Era un fel de rusine, o umilire pentru neputinta lui, el falosul de odinioara al tuturor puterilor trupului. Acum nu mai era stapin slobod pe nici una din fortele zacase in el robite beznelor. Trebuia sa-l cirmuiasca altul. Era in stare sa-i puie piedica si sa-l trinteasca un copil. Si neputinta asta il sfarimase. Pantera nu-si da seama anume. Dar simtea ca se petrece o naruire in tovarasul lui si ii fu teama sa nu-l piarda. De unde poti sti? isi face seama singur. Cit e de nebun te pomenesti cu el spinzurat. Mai ales lipsa de bautura il poate impinge la toate deznadejdile. S-a gindit deci sa-i vie in ajutor si sa-i dea curaj. A chemat pe ascuns o tiganca cu buh de vrajitoare si a pus-o sa dea orbului in ghioc si in carti, dupa ce o dascalise el mai inainte ce sa-i spuie si cum sa-l povatuiasca. Mai cu seama sa-l opreasca de la baut si de la fumat, care costau prea scump. Baba, venita ca din intimplare, l-a uimit pe orb ghicindu-i tot trecutul, asa cum il povestise el lui Pantera. Pe urma i-a descoperit tainic ca are sa-si gaseasca vederile intr-o biserica. Nu se desluseste daca aproape sau departe (Pantera se ferea de Dervent), dar are sa colinde mult. Tamaduirea ii vine de la o fiara. Asta il impresiona adinc. Bine, biserica ar putea fi Derventul. Dar ce fiara sa-l ajute? A, da, Pantera Si orbul se bucura. Destainuirea ii lega cu inca o mie de noduri tainice de tovarasul lui. Vrajitoarea sfirsi cum o invatase baltatul oprindu-l cu desavirsire de la orice fel de bautura si de la tutun. Si indeosebi il jura sa amiie orice razbunare, orice si-ar fi pus in gind sa faca rau, pina dupa capatarea vederilor. Sa nu verse picatura de singe, sa nu omoare nici macar un pui de gaina. Pe urma putea sa faca ce vrea. Pina atunci insa soarta il cerea legat. - Uite, ai aici, si hoata batea cartile cu aratatorul incirligat, o daravela cu unul de ghinda. Se arata slab si inalt cu ochi mari si nasul incovoiat. Se ridica hain, cu dusmanie asupra ta - Asta e Stavrache, crisneanul, isi zicea Zahei. - Sa nu te intilnesti cu el pina ce nu ti se dezleaga ochii si nu vezi, ca e rau de tot. Cartile arata ca fara ochii tai buni nu-l birui. Te rapune el. Orbul primi si se pleca inseninat. Acum sfiala lui, amestecata cu rusine de lumea cealalta, se prefacea intr-o asteptare salbateca, neclintita, din care nu ingaduia pe nimeni sa-l tulbure. Nu suferea de la nimeni nici o vorba, nici sprijin. Doar pe Pantera il primea. Se lasa in miinile lui ca un copil. De la el cerea mincarea si cu el deprindea sa faca drumul pina afara, la lac, unde mai rasufla. il asculta in toate si se supunea orbeste. Dar suvoiul de viata din el, zagazuit de orbenie, il silea fara voie si fara stirea lui sa porneasca pe alte cai ca sa gaseasca inlocuitori ochilor pierduti. Adincit in el ca intr-o gaoace nu se misca zi-noapte. Nu intreba, nu cerea, nu se interesa de nimic. Foame, sete, alunecau pe linga el neputincioase. Nemiscat, atintit, bijbiia tot timpul acolo, in intunericul launtric si din cind in cind, cu rasuflarea oprita, pindea. Un pas prin odaie rasuna acum, intii in adincul lui si apoi afara, unde incepea sa ia o forma, sa se intrupeze in anume fel, spre deosebire de alti pasi. Un fosnet de fusta se deslusea, nu in ureche, ci in alta parte, intr-o bagare de seama a inimii, se deslusea hotaritor de alte fosnete. Usa scirtiia in anume chip cind intra Pantera, altfel cind o deschidea Paraipan si cu totul deosebit cind se strecura un copil. Glasurile capatau chipuri si puteau sa intregeasca si sa inlocuiasca ele singure pe vorbitori. El care altadata nu se privise in oglinda nici macar cind se barbierea, isi pipaia acum indelung parul si apoi isi intreba degetele ce culoare au simtit. isi trecea miinile pe piele, pe haine si numai-decit le apasa pe frunte cerindu-le acolo stiri, care soseau sovaitoare. Dar nu se multumea. Le trimitea inapoi sa se deprinda, sa invete, ca la scoala. Mirosul lui odinioara stingaci, ajunsese acum un crainic istet, ca un copoi. II deprindea sa cunoasca izul de femeie, altul decit cel de barbat ori de copil, izul de tigan osebit de cel de romin, cum ar fi deslusit mirosuri de flori deosebite. Astfel, el care nu se sinchisise de sine, traind intr-o necunostinta de vita, lua acum in taina, pic cu pic, stiinta despre el si despre tot ceea ce, in afara ochilor pierduti, avusese, alaturi de ei, zestre buna si putere fireasca a zidirii lui. Se inventaria pe sine, nu din curiozitate ori din urit, ci dintr-o staruitor de dureroasa nevoie pentru o noua alcatuire, pentru o intregire din care sa poata lipsi vederea. Deznadejdea il impingea la o largire si la o ascutire de sine, care-l umpleau de o frica pilpai-toare. incepea o cazna fara de ragaz: sa stramute bucatica cu bucatica lumea neagra din afara in launtrul lui, ca s-o plasmuiasca acolo iar, ca mai inainte cind o vedea aievea. Migala uriasa pentru o viata intreaga. Popa Gioarsa Mai era putin pina la Buna Vestire. Pantera zorea la mantia orbului. Un guler mare de samur, destul de chelbos, sterpelit de cine stie unde, avea sa-i dea maretia compromisa de stofa si croiala proasta. O cingatoare de catifea stacojie cu o catarama in paftale de arama adaoga ceva de vladica. in dirdora pregatirilor pica popa Gioarsa de la biserica mahalalei apropiate. Vremea se in-moinase, ciuruia la stresini si cocioabele parca pluteau in noroiul cleios al gropii. Ici, colo cite un bolovan soldiu insemna cararea pe unde puteai razbi. Altfel iti lasai acolo in mocirla incaltamintea sau, daca aveai cizme, intrai pina la carimbi. Batraiorul, obisnuit cu starile localnice, sarea sprinten din piatra in piatra si nu se lasa pina nu patrundea peste tot. Afara de zi intii cind purcedea cu botezul, el facea si in cursul lunii un fel de inspectii inopinante catunului. Asta din mai multe pricini. intii fiindca se prapadea dupa tigancile tinere. Au ceva arzui in ele si sint mai ieftine. Popa era vaduv si isi agonisea, in chip de slujnica, cite o tiitoare scoasa din groapa gunoaielor. Cind satula de zgircenia si de alte cusururi ascunse ale popii, fetiscana fugea cu bocceaua incarcata de rufe, asternuturi si alte maruntisuri, pagubasul alerga la catun. N-avea obicei sa se plinga politiei. Stia ca pe fugara nu o mai gaseste, dar isi cauta singur din casa in casa cite unul din lucrurile dosite. Al doilea, cu prilejul cercetarilor ochea o noua tigancusa si punea pe Paraipanca ori pe alta codoasa sa i-o aduca. Pentru asta nu se da inapoi de la nici o cheltuiala. Aleasa lui lua locul de gospodina. Si dupa pilda inaintaselor o stergea si ea curind, ca sa dea rind si cistig altor urmase. Se vede ca popa pe linga pagube avea si bucurii, ca nu se da batut. Se facea ca nu pricepe smecheria si se arata multumitor sa fie pacalit iar de o noua slujnicuta. Al treilea, cotrobaind prin casele tiganilor, da uneori peste lucruri de pret: matasuri, broderii, blanuri scumpe. Descoperea argintarii, giuvaericale, odoare de aur si nestemate, pe care le cumpara pe nimic de la borfasii grabiti sa scape cit mai repede de ele. - Ce sa-ti dau pe gioarsele astea? zicea popa cintarind ceasornicul, ori brosa sau inelele, cu ochii in alta parte, ca sa nu i se citeasca in ei pretul adevarat care ii sticlea in priviri. Si nasul i se ascutea ca un clont de prada. De aici porecla de popa Gioarsa. Cu „gioarsele" adunate popa se pricepea sa faca un mic negot, pe picior. Avea enoriasele lui pricepute sa desfaca marfa in alte mahalale, pe ascuns si fara primejdie. Popa intra astfel cu mina goala in catun, jaluindu-se ca a fost jafuit, si se intorcea cu buzunarele bortoase de marfa buna si cautata. Pina seara pica si tigancusa la asternut. De data asta popa a tras ca din intimplare la cocioaba lui Paraipan. A deschis fara sa ciocaneasca si sa mai intrebe. Blagoslovi si se prefacu ca nu stie nimic de orbul care sta intelenit pe lavita de linga perete. Pantera sari in fata lui sa-l acopere. Dar namila din dosul lui i se revarsa pe toate laturile. - Ce-i cu voinicul asta? nu l-am mai zarit pina acum la voi, Paraipane. Paraipan, incurcat, tacea. - E luptator la circ? ca am vazut in oras niste afise cu vreo zece uriasi ca el. Asta cind s-o ridica drept in picioare iti sparge tavanul, glumi popa ca sa mai incalzeasca gheata cu care era primit. - E un prieten al meu, pasi cu scumpatate la vorba Pantera. - Pai tu trebuia sa fii la vremea asta in spital, i-o intoarse popa. De ce ai iesit? - Pentru niste treburi. -Ale tale ori ale astuia? si arata pe orb. Ca mestesugul tau n-are cautare acum. La vara, cind s-or deschide comediile. Si cum te cheama, voinice? Nu raspunse nimeni. - incotro mergi, omule? Pantera fierbea. - Are necazuri mari parinte, nu-i arde de vorba. - Esti tutorele lui? De ce raspunzi pentru el? Ia da-te la o parte sa vorbesc eu cu el. - Da' ce esti dumneata, pricoror? Ce ai cu tainele lui? se otari Pantera. - N-am nimic. Dar poate o fi avind ceva de spus. De ce sa-l impiedici tu? Sint duhovnic, se indrepta popa spre Zahei. Daca te apasa ceva pe suflet, marturiseste fara teama. Orbul sta inainte, teapan. - Lasa-l parinte in pace, se amesteca si Paraipan. - ii fac ceva daca ma uit la el? Voinic om si frumos, adaose popa. S-ar face treaba buna cu el. De ce-l ascundeti? se hotari in sfirsit preotul s-o curme cu vicleniile. Si o taie drept. - Parca eu nu stiu ca e orbul cu care a fugit slabanogul din spital. Sufletul lui Pantera ingheta. - Mi s-a spovedit noru-ta, Ruta, si mi-a spus tot, Paraipane. Si pe tine te credeam om cu minte si cu cap, ma Pantera. Ce-o sa faci tu singur cu orbul in spinare? Am venit sa te-ajut. Adu pe orbul asta la mine. Cum le cheama, omule? Si se intoarse spre Zahei, Orbul nu deschise gura. - imi place, continua popa, si-si plescai limba. Ii sta bine. Asta inmoaie inima oricit de impietrita. Aduceti-l intre milogii mei: ii dau locul din frunte. Ii ticluiesc o poveste cu niste peripetii si niste minuni de pomina. Si-i facem si lui un rost pe lume. Toti taceau cu nasul in pamint si-I ascultau. - Tiu citeva predici anume pentru el, sa curga girla milosteniile. Va fac si voua parte dreapta. Si-i privi zimbaret, pe rind. - Dar cum vagauna asta a voastra e peste mina si n-are cine orbecai cu el du-te vino, dimineata si seara prin zapezi si noroaie, il mutam la mine. ii inchiriez chilerul de linga pivnita Pe nimica toata. Cei doi cumetri ramasesera slilpiti, cu falcile inclestate. - Nu fiti capsomani si ginditi-va bine. Orbul cu capul in piept incepea sa se ridice greoi. Popa bucuros, blagoslovi de plecare, staruind viclenos: - Uite, orbul a si priceput. Va astept miine-poimiine, ca vin Pastii Si nu va mai ingrijorati il ferchezuiesc eu sa nu-l mai cunoasteti Ca pe un vladica Dar n-apuca sa sfirseasca ca deodata orbul se urni de pe lavita cu racnetul: - Stai ca-ti dau eu tie vladica. Si cu o injuratura grozava se-ntinse lungind miinile dincotro venea vorba, sa apuce. Paraipan si Pantera se facura musuroaie prin colturi. Popa Gioarsa pieri ca o stafie pe usa. Slabanogul lasa pe Zahei sa bijbiie putin apoi iesi cu fereala, il linisti si-I saruta pe amindoi obrajii. Cersetorii Propunerea popii, foarte priceput in alegerea si minuirea calicilor, inflacara si mai mult pe Pantera. Orbul avea mare viitor in cersetorie. Stia el pe unul care nu ajungea nici la glezna lui Zahei, si-si durase doua perechi de case numai din ce-i cazuse din palma intinsa. Era putina greutate sa-l induplece pe Zahei sa primeasca starea de cersetor. Pina atunci orbul nici nu vrusesc s-auda cind se aducea vorba de asa ceva. E drept ca nici Pantera nu-si pusese in joc toata trecerea si iscusinta. intr-o zi taraboi mare in casa lui Paraipan, tipete, urlete si Pantera dindu-se de ceasul mortii ca i s-au furat banii. Cinci sute de lei strinsi din spital si pusi anume deoparte ca sa-l duca pe orb la Dcrvent si apoi la Braila, cum se jurase. Ca i-a luat unul, ca i-a furat altul, n-avea insemnatate. Ce se face el acum? Cum aduna bani la loc? Nu raminea decit sa ingroase obrazul si sa se intoarca la spital, unde sa stea pina stringe putin cheag. Orbul asculta prapadit, fara un cuvint. - Decit inapoi la spital, mai bine apuca-te de cersit, il sfatuia cu tilc viclean Paraipan. Vine Pastile si in citeva saptamini faci mia de lei. - Cum o sa stau afara la usile bisericilor, ca eu nu pot rabda frigul, se vaieta slabanogul. Ma prapadesc mai inainte sa pot stringe un franc, sa-l las lui Zahei, saracul. - Sta si Zahei linga tine, aluneca vorba Paraipan. - Dar ce, el poate sa-mi tina de cald? Ba pe deasupra sa raceasca si el degeaba pentru mine. Asta era un brinci pentru orb care, clatinat, cazu. - Lasa ca ies eu. Duceti-ma chiar de miine unde vreti, ca eu nu inghet nicaieri, se preda orbul si nu mai scoase nici o vorba. De Buna Vestire Zahei fu gata. Paraipan alesese o biserica aristocrata, in centru, cu clientela bogata. Dar ca sa iasa din groapa pina in ulita orasului, cum nu putea sa sara din piatra in piatra, orbul s-ar fi umplut de noroi pina in git. Toata stralucirea regiei lui Pantera s-ar fi dus pe gir-la. In circa nu-l putea scoate om. Poate un bivol. Atunci Paraipan a inliamat gloaba lui batrina la cotiga de fiare vechi care a scrisnit sub povara cersetorului si cu multe opinteli s-a putut des-cleia S-au pornit La biserica bocluc. Aici cersetoria era tinuta cu mare rinduiala. Milogii isi aveau locurile hotarite cu autorizarea epitropiei data starostilor care ii aduceau, ii asezau si-i supravegheau fara sa se bage de scama. Nu putea intra cersetor strein. Patronul mai privilegiat ii insira pe ai lui pe partea dreapta, cum iesi, a pridvorului. Ai potrivnicului in stinga. li un schepsis si aici. Credinciosii miluiesc mai ales la iesirea din biserica. Atunci mai lesne vine milostivului sa scoata banul cu dreapta si sa-l zvirle coborind treptele in miinile intinse tot din dreapta. Ca sa dai celor din stinga trebuie sa te opresti la fiecare cu o miscare stingheritoare, la jumatate intoarcere spre stinga si sa mergi asa sucit din om in om pe trepte in jos. Pe Zahei, sosit cam tirziu, prietenii au vrut sa-l aseze la loc de cinste, chiar in usa bisericii. Si Pantera se indesa sa-l impinga in titularul locului, un milog cu mina dreapta zgircita, care cu acest prilej-minune, o intinse si se agata zdravan de pervaz. Zarva mare intre tovarasi. Clanul intreg se misca si tabari sa azvirle pe tulburatorii ordinei. Pantera si Paraipan zburara cit colo, orbul ramase insa neclintit ca o stinca batuta de valuri. Asta impuse respect. Sosi numaidecit un epitrop adus urgent de patronul cu drepturile incalcate, care, dupa ce asculta pe piriti, se milostivi sa aseze pe Zahei, spre marea ciuda a celorlalti cersetori, jos pe ultima lespede. Pina la el se istovea cea mai mare parte a darniciei. Ajungea drojdia, scursura milei. Dar si asa poate ca ar fi strins mai mult. insa Zahei nu s-a invoit cu nici un chip sa tie mina intinsa, nici sa se milogeasca, cum faceau ceilalti. Sta tacut, grav, cu capul in piept, si pleoapele inchise, el insusi inchis celor din afara ca la o rugaciune. Cersea pentru el, milogindu-se, un nepot al lui Paraipan, un copilas chincit jos la picioarele uriasului stana de piatra. Multi nici nu-si inchipuiau ca Zahei este milog vazindu-l atit de demn, asa de deosebit si cu grija imbracat. Treceau pe linga el ca pe linga un credincios oprit acolo in cine stie ce reculegere. Citiva il privira lung, mirati de infatisarea si voinicia lui. La socoteala au iesit abia citiva lei cu care nu puteau acoperi nici chiria cotigei. Pe urma toata saptamina biserica boiereasca ramase pustie. Nu se slujea decit dumineca si la sarbatorile mari. Si atunci lume putina: citeva cocoane batrine, doi-trei pensionari. Botezurile se savirseau in casa, ca si cununiile. Mortii, de cum raposau erau dusi de-a dreptul la capela cimitirului, iar pomenile se faceau la anume asezaminte unde calicii capatau numai mincare, cit sa-si umple o data, acolo, burtile. Slujbele si praznicele se pastrasera la bisericile mici din mahala, unde lumea saraca, necajita si darnica arc zilnic nevoie de mingiiere. Aici este adevaratul vad al milogilor. Preotii nu mai prididesc cu pomeni, parastase, nunti si botezuri, afara de alte slujbe, dezlegari, acatiste, molitve de curatenie, spovedanii, masluri si impartasanii. Bisericile stau toata ziua deschise. Cind se in-timpla cite o moarte - si in saracime se moare des - e o adevarata pleasca nu numai pentru popi. Se bucura circiumarii, de-avalma cu negustorii de lucruri cerute de datoriile inmormintarii. Se face dever mare la bauturi, luminari, blide si basmale. Colivele sint mari cit rotile de car. Praznicele tin ca Ia nunta si se sfirsesc la fel, cu chefuri. Iar in fruntea celor ce se imbuiba sint saracii si cersetorii, rasfatatii pomenilor. Mortului ii cinta tarafuri de lautari. Ca sa se mingiie, rudele mortului, in drum spre groapa, azvirle pumni de bani in sus, ploaie pe caput milogilor. Asta n-o stiuse Pantera, A aflat-o tirziu, dupa ce a bijbiit si si-a pierdut vremea pe la toate locasurile sfinte din centru inghesuite intre case inalte si magazine, intr-o lume streina de grijile celor de dincolo. Dar cine putea sa-l care pe Zahei prin mahalale? El iar se slabanogise. Nepotii lui Paraipan, ca si batrinul, furau banii si se tineau numai dejoaca in loc sa poarte pe orb acolo unde simteau ca e rost de pomeni. La rindul sau orbul se arata din ce in ce mai indaratnic. Nu-i placea deloc meseria. Dar, isi spunea Pantera, trebuie rabdare, pina in urma Zahei n-are ce face si are sa se dea pe brazda. S-a gindit intr-o vreme sa-l inchirieze lui popa Gioarsa. Ambitia l-a oprit. Totusi trebuia facut ceva grabnic. Se apropiau Pastii, singura ocazie de agonisit cistig. Dupa asta se intindea pentru cersetorie un sezon mort pina la Mosi. Pe urma vara toata milogii intrau in somaj negru. Intre timp treapadul in oras se oprise din pricina calului bolnav. Alta cocie ar fi costat si mai scump. Cu piciorul si tramvaiul se pierdea o jumatate de zi si nu scoteau nici pingelele tocite. Se mai adaogase ceva din senin. O primejdie grea care-l silea pe Pantera sa ocoleasca centrul si sa stea cu ochii in patru. Cocoanele incepusera sa se uite intii cu mila, apoi cu alti ochi la orb. Le impresionau tineretea, chipul, tinuta si mindria lui. De Florii s-au strins citeva imprejurul lui Zahei si cercau sa-l descoase despre viata pe care o duce, ce a fost, unde sta, ce rude are, cine-l ingrijeste, mai rau ca niste mahalagioaice. I-au cerut adresa sa-l cerceteze acasa, sa-l ajute si sa vada ce se poate face pentru el. Orbul a stat tot timpul mut si-ncruntat. Dar ele nu s-au dat batute. Pantera le-a auzit sfatuin-du-se sa intervie la asistenta orbilor. E pacat un munte de om sa stea degeaba. Trebuie scos din gheara exploatatorilor, bagat intr-o scoala de orbi, invatat o meserie, sa ajunga om folositor societatii si cite altele care l-au miniat pe orb, gata sa le injure si sa le ia la rapanghelii chiar acolo, in tinda bisericii. Pantera stia bine ca pe Zahei nu l-ar fi smuls din Ioc intreaga potera a politiei. Dar s-ar fi sfir-scandal cu bataie si ancheta ar fi ajuns pina-n groapa gunoaielor si in casa lui Paraipan, unde u era bine sa se scormoneasca. E cuminte cu politia sa nu ai de-a face. incoltit din toate partile, Pantera incepu tratative cu Jacheta, care avea invoielile lui cu au-oritatile si nu-i pasa de comitete muieresti, societati de protectie si alte farafasticuri. Pina atunci in cariera lui Zahei popas. Popas Vremea se indulcise. Soarele pripea. Sub salciile inverzite, mitisorii scuturati ca niste omizi trosneau sub talpi si imprastiau un usor miros amarui. Orbul invatase citeva drumuri. Iesea singur dis-de-dimineata la malul lacului, unde sta nemin-cat pina noaptea tirziu, cind trebuia sa-l aduca acasa cu sila. Veghea cu o undita in mina. Boarea lina a lacului, plescaitul apelor, izul de balta, tremurul sforii cu nada in capatul infundat, il umpleau de dor si nefericire. Amintiri pline de viata dunareana il potopeau. Zbor cu lotca, imbratisari cu valurile, izbinzi la pescuit, lumina si libertatea care dau drum nestinjenit puterii din el, sa miste, sloboda, bratele tari, si-i minase picioarele neostenite Unde erau? Stia el: lumina se plimba afara, juca in solzii valurilor stirnite de vint, da ocol malurilor, cind pe cel unde sta el, cind pe cel dimpotriva, se anina in paienjenisul crengilor inmugurite. O cauta, o simtea linga el, o urmarea cu arzime, gata s-o pipaie, fara s-o poata prinde. Atunci o ciuda amarnica il framinta. Ce? Numai ochii sint pe lume? Si iar se caznea, asa orb, s-o afle. Dar nu se putea decit sa si-o inchipuie. Nu uitase cerul. Ridica si rotea ochii lui alburii intr-acolo, nu izbutea decit sa dibuie o plapinda, slaba atingere, ca o mingiiere. Mai dulce, mai subtire, alta decit tremurul gidilitor care-i furnica pielea. Si pricepea cu uimire ca deosebeste astfel lumina de caldura, pina atunci pentru el amestecate, una si aceeasi. Pornea pe firul asta de pricepere, care-l ducea in adincul lui. Se pomenea pe un alt tarim, in lumea cu lumina launtrica, unde nu era nevoie de ochi. Calca intiia oara, uluit, meleagurile lui proprii, unde nu mai strabatuse nimeni - Ce faci, nene orbule, striga copilul de linga el, ca fuge pestele cu nada! Dar orbul nu se sinchisea. Mina care tinea trestia il insotea in calatoria departata din sinea lui, unde nu se prinde peste. Degetele nu simtisera smucitura si undita se afunda tirita de vinarul scapat. Pastele sosea cu bogatiile lui de jale si bucurii. Pina la Dumineca Luminata femeile isi boceau prin toate cimitirele mortii. Pretutindeni numai luminari aprinse, colivi, artose si colaci. Dar de la inviere inainte se veseleau mai ales barbatii, cu chefuri si chiolhane prin circiumi si pe la completuri. Din amindoua. si din plins si din petreceri, ieseau cistiguri bune pentru milogi. Pina si cei mai nevoiasi si mai nemernici se intorceau cu traistele doldora si bani in buzunare. Zahei se impotrivea sa mai cerseasca. Mai ales ca i se spusese ca trebuie sa intre sub ascultarea lui Jacheta. Pentru asta era nevoie sa se desparta de Pantera si sa paraseasca groapa gunoaielor. N-avca cine sa se fitiie cu el de colo pina colo, dimineata-seara in oras si inapoi. Patronul il oprea la el si il culca undeva linga biserica hotarita, sa fie tot timpul acolo la indemina, cum cerea interesul meseriei, din zori si pina noaptea tirziu, cind lumea iese de la denii. Orbul nu s-a induplecat decit cu greu. — N-am strins destui bani sa pornim unde ceri tu, il dascalea Pantera. Ca sa trecem la Dervent si pe urma sa colindam Braila trebuie pe putin mia de lei. Dunarea nu se trece pe degeaba — O sa trec inot, noaptea, se-nflacara orbul. — Tu. Dar eu? — Te iau pe umerii mei. — Asta nu. Trebuie sa momim granicerii nostri si pe ai bulgarilor, sa ne treaca cu barca. De unde parale, daca nu cersim acum? Altfel ne cer pasaport scump ca ochii din cap. — Bine, punea orbul capul in pamint. Da'dupa Pasti pornim. — Pornim, daca avem cu ce. Atirna de citi bani adunam, se repede inapoi Pantera, cu alte planuri in minte. * Pastele, ca si celelalte praznice petrecute cu zarva, certuri si batai intre cersetori n-a adus mare pricopseala. Zahei a stat mut si surd. Ursuz tot timpul, n-a intins mina s-o bage in ochii trecatorului, altfel nepasator. Nu s-o micrloit pentru sanatatea miluitorilor. Ochii, gura, urechile lui le tinea zavorite. Si el, intreg, de piatra. Jacheta, ca sa risipeasca impresia rea si sa-i indreptateasca purtarile, ii atirnase de peretii mantiei o tablita pe care scria: „ Orb, mut si surd din nastere". Inscriptia lamurea lumea care, induiosata ii lasa un ban in strachina de la picioare. Lui Zahei ii spusese ca tablita este o icoana facatoare de minuni. Dupa sarbatori noul patron n-a stiut cum sa scape mai repede de un cersetor asa de pagubos si l-a trimis inapoi lui Pantera cu citiva zeci de lei innodati in batista. Pe deasupra cu certificat verbal de incapacitate si purtare rea. Adica aflasera toti stapinii de cersetori ca nu e bun de nimic si nu-l mai primeau in tagma. Pentru Pantera era falimentul. Orbul si-a luat din nou in stapinire locul de pe marginea baltii, cu undita in mina si gindurile aiurea, pe tarimurile cu lumina launtrica. Vinatorii de lipitori Groapa gunoaielor se golea. Oamenii se risipeau in toate partile. Unii in oras sa strige haine vechi, ori sa einte ca repara ghete, sau pun cozi la topoare. Astia tineau locul cucilor care vesteau imavara prin dumbravile satelor si cringuri. Tigancile cu cosuri de flori si rasaduri in cap ca niste pupeze motate umpleau ulitele. Copiii ieseau sa vinza seminte si floricele. Dar cei mai ruiti hoinareau la intimplare, umblind dupa ce le pica inainte, munci sau ciordeli, ori si una si Ita. Unii nu se mai intorceau seara. Nestatornici, mineau veseli pe unde ii apuca noaptea, pe heiuri, sub poduri, in ganguri, prin gradini si mine. Purtau sub zdrente nu numai foamea de pii-e. Duceau cu ei o alta flaminzeala, de libertate, aventura si departari. Miragii ce-i minau la voia ntimplarii prin tara, unde rataceau pina ce iarna le tragea in fata obloanele de ger. Atunci se in-orceau la groapa lor. Sorocul plecarii lui Pantera nu sosise. El era legat de alti tovarasi pe care-i astepta mai tirziu. in casa lui Paraipan se punea acum la cale, ca in toti anii, vinatoarea de lipitori. Copiii erau trinsi de pe maidane, se renunta la negustoria de fiare vechi si pregatirile se sfirseau repede cu derea parului de pe picioarele gloabei, ca sa se prinza lipitorile de ele. La copii nu era nevoie. ihaniile trageau la carnea lor frageda fara sa li se mai faca inlesniri si pofteli. Anul acela lipi- orile se cautau grozav si aveau pret urcat pe piata. Un toptangiu neamt cumpara cit de multe, cu gramezile, pentru nevoile unei casc de medicamente din Germania, care scotea din ele anume doctorii. In timp ce frecau cu sapun pulpele mirtoagei, Zahei tocmai iesea din casa. - Mergi cu noi, nene orbule? tipa un baietel Atit i-a fost de-ajuns lui Pantera, care se plesni cu palma peste frunte ca nu se gindise. - Cum nu, il luam si pe el. Vii si tu Zahei cu noi, ii spuse aproape poruncitor, privindu-i icioarele vinjoase cu muschii umflati, gata sa plesneasca pielea. Caravana porni din zori sa colinde baltile din jurul Bucurestilor. Intrau in marginea mlastinei intii copiii cu calul de capastru. Apa senina la fata se tulbura numaidecit, cercuri-cercuri, de no-molul scormonit din fund. Dupa el, cu batul in mina, incet si dibuind cu talpile milul moale, se lasa Zahei. Sub labele lui, nomolul facea clef-clef, grohaind infundat. - Pe-aici, nea orbule, il indemnau puradeii fericiti Pantera si Paraipan ramineau pe mal supraveghind operatia. - Mai la dreapta - Mai la stinga strigau ei de sus, calauzind pilcul. - Stati pe loc, poruncea batrinul. - Zahei, intra mai in adinc, indemna Pantera. - Acum opriti-va. Vinatorii trebuiau sa ramina nemiscati o bucata de vreme, ca sa se limpezeasca apele. Noroiul stirnit cadea iar la fund si da pas lipitorilor sa iasa la prada. Dar copiii pusi pe joaca, pe jumatate voiosi, pe jumatate speriati, balaceau necontenit picioarele, le trageau afara, sareau Cei mai fr |
|||
Pune poezia Zahei Orbul pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |