Nu rime, nu versificatie,
Nu ritm dar nici emotie,
Sunt legile ajunse-n slujba
Poetilor ce scriu cu drujba.
Daca te-ncumeti a lasa
Sa-ti fie-umpluta poezia
De muzica magiei lumii
Zidita-n chinuri de strabunii
Ce-au cautat si ritm si rima,
Esti invechit si fara noima
Esti mort si fara de inima!
"- N-ai pus accentul unde trebuia! :))
Doar ca sa iasa poezia?!
Pfuai! Sper ca n-astepti cititorul
Sa mai citeasca si-urmatorul
Vers., ori ce naiba-i asta,
De n-are venele taiate,
Sau macar ganduri suparate
Pe praful din orasul care
Mereu e parca-n sarbatoare,
Si caruia nu-i pasa veci
De cei ce plang cu lacrimi seci,
De cei ce stiu sa-si scrie-amarul
Cu tusul ce le cunosc darul
De mari poeti,
De-adevarati maestrii
Ai versurilor care-ndata
Vor cucerii o lume-ntreaga,
O lume, care-nduiosata
De-asa valoare-adevarata,
Neinteleasa," (nici de ei)
"O, ai sa vezi, ma jur pe zei,
Se va grabi sa-i faca loc
In lumea magica, de foc,
Al celor mai adevarate staruri
Ce merita cununi de lauri.
Incerci sa-i dai visare si culoare,
S-o faci sa-ti cante-n gura mare
Neintelesele-ti emotii, eternele iubiri,
Ascunse printre stele, patrunse de sclipiri?!
Mai bine-o lasi in bezna, c-o viata
Numai de tine inteleasa,
Si lumea-o sa te-admire!
Vai, m-am tampit, vorbesc in rime!"
|