Pe obrazul stins, pe mana-i slaba,
Pe ochii tristi din cale-afara
Si-a pus pecetea nendurata
Pierduta vietii primavara.
Se scoala-ncet aprinde lampa
Mai plina-i casa si-i mai buna,
Iar ploaia pare ca-i un cantec
Ce din adanc de vremi rasuna
Un cantec trist si fara vorbe
Porneste-n dulcea innoptare
Si lampa canta, lampa plange
Povestea unei vieti amare.
Iar acul, ochii si lumina
Si ploaia care-n geamuri bate
Urzesc poemul plin de jale
Al fetelor nemaritate
|