Din valurile noptii alene se desfasa Imensa metropola in palidele zori; Conturele sunt clare, iar Sena uriasa Albeste-n revarsarea metalicei colori.
Se-nalta din adancuri a soarelui lumina Si arbori, turnuri, case, le-mbraca-n alb si ros. Orasul se desteapta: un suier de masina Rasuna de departe ca glasul de cocos.
Se-mprastie deodata a razelor splendoare Iar fumul negru pare un nobil curcubeu: Superb se urca-n slava eternul Rege-Soare Si binecuvanteaza cu gest de Dumnezeu.
Acum incepe viata multimii nesfarsite Ce curge ca un fluviu din zori pana-n amurg. Orasul varsa oameni In palcuri risipite Alearga, se framanta, si-n marea vietii curg.
Incet, se face seara Parisul isi sporeste Haoticul amestec de oameni, roti si cai, Al cerurilor rege cazand, isi risipeste Tristetea majestoasa in parcul Versailles.
Viseaza Trianonul in umbra de-nserare. Statuile viseaza apuse maretii. Castel, fantani, bazine si numfe solitare, Adorm in mangaierea luminilor tarzii
Ca sufletul de para al vremii trecatoare Contempla asfintitul trecutele splendori, Mai starue o clipa si-ncepe sa coboare Ducand cu el lumina si ostile de nori
Si-acuma, cand domnia in lume i se curma Priveste inc-o data Parisul in amurg, Si, trist, el isi trimite surasul cel din urma Reginelor de piatra din vechiul Luxemburg.
|