Voinicul a murit la margine de basm,
Cu parul prins in sange ca intr-o casca.
Pe fruntea lui a stat, duhovniceasca,
Tacerea-ncremenita ca un spasm.
Un corb intr-un tarziu l-a mangaiat
Cu aripi grele, aripi de matase, -
Din pliscul negru croncanind lasase
Sa cada un inel pe braul lat.
Inel furat din poala de domnita, Rubinul stins fusese-n deget floare, Murea acum, amurg in cingatoare, Langa securea neteda, de crita.
N-au fost nici lacrimi, nici inchinaciune, Din rana doar a picurat un strop Si nori aprinsi au fulgerat galop Trasnind cuvinte-n aspra rugaciune.
Departe, auziti cum plange Domnita lui cu gand de manastire? Pe inserat i-a dat cereasca stire Batista inflorind trei stropi de sange.
|