Apoi alte insule veneau, Alti brazi intindeau Unghii subtiri catre cer, repetau Vechi implorari si iar tremurau, Ca o necontenita vorbire erau.
Numai ci fara incetare taceau.
Ea, aducand din tundre lapone,
Verzi inghetari in priviri, cainti
De mai aprige zone.
El, netezitor de ape cuminti,
Pescar de moarte jivine,
Purta pe buze departari si ruine.
Ape si ore taceau,
Cei doi nu vorbeau, nici traiau,
Logoditi ramaneau.
Apele cu cerul comunicau.
Ramasesera poate in copilarie. Fara sa vrea sau poate fara sa stie, Poate ca incomunicabilitate Numeau stupida strainatate.
Pana si insulele pe departare Pareau cuvinte nascute din mare.
|