A ramas tot asa, tot trista,
A plans pana i-au cazut ochii in batista;
I-au innegrit pe degete inelele si anii
Parca i-ar fi sfasiat asteptarile si vultanii.
In parul ei, toate vanturile vin sa bata,
Nu se mai topeste zapada niciodata.
I s-au facut obrajii ca in octombrie viile
Si-i umbla prin trecut toate amintirile si stihiile.
Cand suntem dusi cine stie unde,
Inima ei ne scoate de prin toate colturile de pe unde
ne ascunde Cand ne intoarcem de prin departari tustrei, Toate doinele si fetele din sat sunt nurorile ei. Iar cand e singura si iarna isi scutura linistita cerceii, Ea aude saniilor cu care umblam prin lume, tocmai de peste Olt, clopoteii.
|