Cerule, mama Cristina pleaca spre tine.
E oarba, nu stie pe unde vine.
Zbatandu-se prin noapte si ceata
De aseara cauta un loc pe unde sa iasa din viata
Pana acolo poate sunt punti.
Poate o sa intalneasca zmei, poate sunt munti,
Poate sunt porti incuiate
Si ca o sa se-nfricoseze de toate.
Nu stiu cum o sa treaca, Nu cunoaste drumurile, dar pleaca. Si nu e nimeni s-o duca de mana Sa nu se loveasca de stele, sau luna.
E fara puteri, toate puterile
Le lasa aici cu sperantele si durerile.
Nu ia cu ea decat niste flori puse in poale.
Pleaca din lume, cu picioarele goale
Tu care niciodata n-ai avut grija de ea, Intinde-ti cel putin mana si-o ia Ajut-o, pleaca spre tine. Nu vede drumurile, dar vine
|