Intr-un amurg de vara, m-a coplesit un doi De casa viei noastre cu florile-n razor, Coliba ce-si propteste pe brinci tuguiu-n vale Parfumul crud al frunzei de nuc ce-adie-n cale Si pe butucii poamei cu rod mustind sub teascuri, De rumenele focuri palalaind sub vreascuri De toamna-n fumuri sure, brumata, ca un strugur, Ce-mi incoltea pe dealuri a nostalgiei mugur. Si-mi mai aduc aminte de nopti cu stele, salba
Cind se-ncurca-n decorul livezii, luna alba,
Porneam cu mine insumi, tirziu, ca un lunatic
Sa-mi plimb tristetea toamnei, strein si singuratic
Pe linga stoguri aspre si prin cositul fin.
in umbra lor, pe-atuncea, dormea vier batrin
Si se trezea vierul din ierburi si pelin
Din crama lui de suflet, trecutul, ca un vin
imi imbata auzul, cu-n glas puternic, plin
Batrina lui poveste e azi mucegaita,
Si crama lui de suflet sub cruce-i naruita.
Pe unde-or fi acuma culesurile viei
Cind masuram cu pusca, tacerile cimpiei,
Si-mi raspundeau in chiot prelung, culegatorii
Cu miinile pe uger de vita, prin podgorii
Iar mai tirziu, prin miristi de ma-ntorceam spre casa
Un tiriit de greieri simteam cum nu ma lasa
Cind o tacuta umbra pe sub acoperisul
Ce spinzura paianjeni, se strecura usor,
Era o tresarire prin mine, ca-n frunzisul
Pe care-o potirniche il sfredeleste-n zbor
Strajeri ai amintirii, pe-a sufletului locuri,
Sinteti precum vierul era peste mosie,
Coliba, stoguri aspre, cules tirziu de vie,
Si toamna lucratorii, cu rumenele focuri
|