Eu ar trebui sa nu mai privesc lumina vietii Pentru ca nu am ingenunchiat ca un duh al chiliilor
Linga orbii de linga poduri
Cu umbre cersetoare pe ape : Eu ar terbui sa nu mai privesc lumea niciodata.
Nu-s vrednic sa mai intru-n palatele de bruma
Si sa ma joc cu negura bunicilor munti,
Pentru ca n-am despoiat pomii mei de decembrie
De zina luminii, S-o duc de mina copilului din mahalale Cu haina-n ger ca frunza de artar : Nu-s vrednic sa mai intru-n palatele de biuma.
Sa mai strabat vibrarea padurilor nevrednic sint, Am alungat fiarele sfinte cu frica si arcul, Si-am incurcat limbile plantelor
Stringind zadarnice parfumuri. Pentru ca n-am deschis coliviile de aur ale vilelor
Unde tristeti fluieratoare
Inginau tremurul gurilor infratite pe lespezi, Nu-s vrednic sa mai laud pasarile cerului.
Sesuri,
Nici impacarea voastra nu mi se cuvine, Ca nu am stins in vis jerbele de incendiu ale expreselor
Pe stogurile voastre singuratice Si n-am recunoscut profetii ascunsi in boltile plinsului
si a garilor.
Nu-s vrednic mila toamnelor s-o mai primesc pe crestet Din comoara de flacari a padurilor, Pentru ca n-am singerat odata cu apusul Cind muncitorii trageau blocuri de oras pe cer, Si nici un cintec nu se cade sa-mi aduca racoare
De pe buzele asteptatei, Ca nu am smuls in miezul noptilor Andrelele ploii din trupul copilelor de strada.
|