Regino,
Mantie iti voi desprinde
Din purpura de soare-apus
Si-o diadema-n parul tau voi prinde,
Din luna si luceferii de sus.
Picteaza-ti ochii mari cu-albastru-adinc al marii, Cu nostalgia calma de stepa infinita. Cuprinde-n brate moi visarea inserarii Si-un farmec de dorinta ne-mplinita.
in valul roz al zorilor de vara Ascunde-ti gratia de antica sculptura, Si oglindeste-ti albul de faptura rara, in tot cristalul boabelor de roua pura.
Iar lacrimile noastre, diamante, Pe sini sa le pastrezi eterna salba. Si sa-mi ramii in suflet cum lui Dante ii ramasese Beatrice - alba -
Absoarbe-n primaveri racoarea cea de dimineata Prin rasuflarea-ti calda si pasionata.
In zari pustii de toamna fara viata Sa retraim iluzia indepartata.
Sa-ti pot ceti in fata un dor de rasarituri Si dorul de iubire puternic si aprins; Sa-ti pot ceti in fata setea de nesfirsituri Pe care poezia, petale sa fi nins.
Regino,
Vino in castelul tau zidit
Din stincile de nouri sidefii,
Si culca-te in pat de nunta invelit
Cu pinza orizonturilor stravezii.
|