Nocturna poetului veghe Era peste larguri deschisa Ga luna fugara-n furtuni.
in toga de talazuri, Euxinul Ridicat in picioare de crivat Venea pin-la geticul prag al colibei Dureri sa-i citeasca pe tabla de ceara
Spre saturnalica Roma pluteau
in stoluri de tristii,
Alean si chemare
Trecind peste diguri de trestii.
Mai singur ca linia zarii Pastreaza pecetea finalului : O frunte in zori de plecare, Pe-un umar surpat in tacere, O pata de lacrimi uscate, Plinsul lui Celsus Albinovanus.
Spre-al poemelor jar,
Dintre falcile frigului
Cu greu mina-si trage.
La usa-n prelungi tinguiri de troiene,
E-un roi de nisip din viespar de vintoase
in straie de fosnet si umbra S-apropiau oameni. Le simte strafulgerul ochilor buni ; Un miros de capre, un abur de linte l-aduce nadejde in ziua de miine.
|