imi pare-atit de rau cind trenurile trec Lucioase si naluce pe-nserate, Cind undeva cu mintea le petrec, Uitindu-ma la geamuri luminate.
Pe drumul zarilor, intins si lung Ca parca nu mai are margini, Cu gindul inainte eu ajung, Pe unde acum or fi paragini.
A mea copilarie de la moara Mi se dezvaluie-nainte atit de clar, Cind ziua alergam printre ponoara Iar serile vorbeam cu ea, la stavilar
Inspre o toamna tare mohorita,
Ca un nauc batut de vint.jeu am plecat
Iar ea ramase abatuta, amarita,
Si parca-n pieptu-i plinse un oftat
|