Cind oamenii tari si tacuti ai lumilor viitoare
Vor intilni semnele acestea de azur,
intiia lor tristete
Va luneca de-a lungul rindurilor mele
Ca un fior, ca o flacara prin moartea mea.
Atunci prin gindul lor indepartat
imi voi aminti De lacrimile salciilor cari nu ating linistea oglinzilor. Plinsul grotelor oprit in drum de inelarul stalactitei Ca o durere presimtita a surparii viitoare.
Ma voi mihni De Isusii troitelor plingind in lemn Calatorii odihniti in prapastii, Si de izvoarele scorburii clipind pentru scufundarea comorilor.
Prin ochii lor am sa revad Lacrima ierbii din geana plecata pe imasuri De stelele purtate ca un camfor la pieptul copilariei mele.
De caprioare, de virginitati Cu rugaciunea in mijlocul lacrimii
imi voi aminti De plinsul nevazut al rasinilor in despletirea padurilor,
Ca ochii stinsi ai mamei Peste monogramele valizelor.
|